Comunitate

Femeile citesc mult și consecvent

Sînziana Bălțătescu

Privesc cuprinsul manualelor de limba şi literatura română după care studiază copiii noştri în liceu. Le răsfoiesc din ce în ce mai intrigată, cu o tristeţe care strecoară amar în gustul zilei de azi, în gustul fiecărei zi. Pot încerca să înţeleg de ce nu există scriitoare înainte de perioada modernă; să zicem că aşa au fost vremurile, asta a fost istoria, ne-a desemnat alte roluri, vrute sau ne-vrute. Dar nu pot înţelege cuprinsul manualelor de literatura română din clasele a XI a şi a XII a, când se studiază literatura modernă şi contemporană.

Dacă cineva m-ar pune să spun repede, repede numele unei scriitoare reprezentative pentru literatura românească, aș livra din inerție: Hortensia Papadat Bengescu. Sigur că, dacă am timp să mă gândesc câteva clipe, vin peste mine, noian, toate aceste doamne minunate, toate aceste creatoare de poveşti care mi-au marcat devenirea şi îmi jalonează zi de zi prezentul.

Dar în cei 12 ani de şcoală, eu atât am învăţat despre scriitoare: ”Concert din muzică de Bach”. Mi-aduc aminte cu câtă pasiune am citit literatura interbelică, ce mult m-a prins în mreje romanul Hortensiei Papadat Bengescu şi cum, la vremea adolescenţei mele, nu m-am întrebat de ce lipseşte alt reper feminin din literatura română. Pentru că eram un copil, iar copiii iau lumea aşa cum li se dă.

Însă adulţii, nu. E responsabilitatea adulţilor ce pun în lumea lor, ei construiesc şi aleg ce pun pe tava pe care copilul o consideră ”LUMEA” şi din care va alege ce vrea să devină. Şi e timpul, azi, să ne întrebăm dacă nu cumva atunci când omiţi să pui ceva atât de important pe tava aceea, nu înşeli adulţii de mâine, confiscându-le repere şi opţiuni.

Nici în capitolele dedicate literaturii interbelice, cu excepţia notabilă menţionată, nici în cele dedicate literaturii postbelice, rând pe rând anilor ‘60, ‘70, ‘80 şi perioadei contemporane, nu e loc pentru SCRIITOARE în manualele de liceu.

Se studiază scriitori. Punct.

În capitolele dedicate curentelor şi direcţiilor din literatura modernă şi contemporană se menţionează liste lungi de reprezentanţi un fel de pomelnice generoase, unde sunt bifaţi, ca la catalog, autori şi opere. Zeci şi zeci de autori printre care am găsit o singură dată numele Henriette Yvone Stahl şi altă dată numele Gabriela Adameşteanu; nu în toate manualele alternative, ci într-unul singur.

Trăim aceste vremuri în care fetele noastre adolescente, femeile care citesc mult și consecvent, sunt îndreptăţite să viseze să aibă orice meserie îşi doresc. Le încurajăm să o facă, le sprijinim în devenirea lor, ne dorim să fie independente, curajoase şi în deplină armonie cu feminitatea lor. Dar le punem pe tavă o literatură în care nu există scriitoare; le sugerăm că nu există scriitoare suficient de notabile ca să fie studiate la obiectul ”Literatura română”.

Deşi citim cu pasiune opera scriitoarelor, generaţie după generaţie. Deşi le citim debuturile literare. Deşi le citim romanele, poemele sau povestirile cu atâta ardoare încât editurile le publică din nou, şi din nou, şi din nou. Deşi, dacă te uiţi în jurul tău, vei descoperi că femeile citesc mult şi consecvent.

Ce s-ar putea să nu ştii despre 8 Martie este că e o sărbătoare care s-a impus şi a căpătat vizibilitate globală ca urmare a mişcărilor socialiste militante pentru drepturile femeilor de la începutul secolului XX.

Dornice să se conformeze noii ideologii a ”noului om” al muncii conform căreia toţi cetăţenii, femei sau bărbaţi, sunt egali în drepturi şi obligaţii faţă de societatea în care trăiesc şi pe care doresc să o construiască, țările comuniste din Estul Europei au instituit, rând pe rând, zi de sărbătoare naţională dedicată femeilor în data de 8 Martie. Din 1977, sărbătoarea a devenit globală, iar ONU a declarat-o ”Ziua Internaţională a Femeii”.

Între timp, de atâţia ani de când ne simţim îndreptăţite să fim celebrate în această zi, sărbătoarea de 8 Martie a depăşit orice apartenenţă ideologică şi politică şi bine a făcut. Indiferent cine a simţit nevoia să o instituie, să fie primită cu bucurie şi iubire! ”Ziua Femeii” a fost oricum ”confiscată” de primăvară, de lumină şi de feminitatea care impregnează toată lumea în care trăim, până în cele mai ascunse cotloane.

De-a lungul timpului, istoria ne-a folosit în acord cu societăţile, vremurile şi nevoile. Dincolo de clişee, dincolo de stereotipuri de gen, dincolo de felul în care ne definim propria feminitate, am fost, fie că am ales asta, fie că nu, mame, soţii, bone, menajere, guvernante, profesoare, asistente medicale, ţesătoare. Pentru că era nevoie.

Am fost şi regine din când în când, pentru că trebuia. Iar când ţările comuniste au avut nevoie de muncitori şi lucrători agricoli, sigur, am devenit egale în drepturi şi am fost vajnice muncitoare în industrie şi temeinice agricultoare. Pentru că societatea avea nevoie.

Nu musai a avut nevoie istoria să fim cercetătoare, pictoriţe, aviatoare, sportive, medici, politicieni, administratori, ingineri, deşi cine ştie cum ar fi arătat lumea de astăzi dacă societăţile anterioare ar fi permis feminităţii să contribuie cu toată desfășurarea sa de creativitate şi inteligenţă. Nu a fost loc pentru femei în atâtea meserii, cariere şi domenii. A trebuit să ne facem loc pentru că femeile citesc mult și consecvent.

Iar la vremea când era instituită Ziua Femeii în Estul Europei, apoi în lume, în România, cu toată mult anunţata egalitate de care aveau nevoie ogoarele patriei, nu era, totuşi, nevoie de… SCRIITOARE. Nici atunci, nici înainte, nici acum.

A venit vremea să aşezăm scriitoarele unde le e locul: în galeria oamenilor care poartă de grijă sufletelor şi minţilor noastre.

Iar dacă manualele nu o vor face, vom duce noi povestea mai departe; noi, din interiorul şi făcând parte din miraculoasa matrice feminină care susţine omenirea. Femeile citesc mult. Carte cu carte, vorbă cu vorbă, poveste cu poveste, scriitoare cu scriitoare.

Azi, când îmi voi primi florile, voi aşeza în vază una pentru Cella Serghi, una pentru Ileana Vulpescu, una pentru Rodica Ojog Braşoveanu, una pentru Ana Blandiana, una pentru Nora Iuga Poveştile lor de viaţă sunt cutremurătoare, frumoase, uimitoare, doamnele acestea sunt repere nu doar prin opera lor, ci prin felul în care au păşit sau păşesc încă prin viaţă.

Să ne fie cu bucurie scriitoarele noastre, aceste ursitoare cu poveşti, pe care le invităm lângă copilele noastre şi lângă noi, să deschidă poarta spre vise şi să ne însoţească drumurile prin viaţă.

5 2 Voturi
Rating
Abonează-te
Vreau să primesc notificare
guest
0 Comments
Vezi toate comentariile