Căutam doar emoția și povestea în cărți

Cartea era, pentru mine, poarta către aceste tărâmuri imaginate unde puteam să intru și să fiu. Obișnuiam să spun despre mine că nu pot citi altceva decât beletristică. Tot ce era non-ficțiune avea iz de școală și îmi cădea greu.

Nu-mi trecea prin cap că în carte pot căuta altceva decât emoție și poveste, dimensiunea asta a ei de instrument de cunoaștere pe care să-l folosești când ai nevoie ca pe o unealtă cu care să desțelenești mai ușor îmi era străină.

Ce aș fi putut afla dintr-o carte de non ficțiune și nu aș fi putut găsi cotrobăind printre marii povestitori ai lumii ăsteia?

Poate că, de fapt, mi-era teamă. Poate că, de fapt, nu știam exact de unde să încep.

Priveam fascinată la rafturile înțesate cu colecția asta, PPT de la Editura Trei. Pe vremea aceea era editura care scotea cea mai generoasă și variată ofertă de titluri din zona de psihologie și dezvoltare personală.

Mă plimbam prin librărie și cum, necum, ajungeam pe lângă rafturile cu TREI; trăgeam cu ochiul la titluri, frate, parcă stăteau de vorbă cu mine, parcă aveau un titlu pentru fiecare gând, pentru fiecare întrebare care mă frământa!

Primele cărți de non ficțiune pe care le-am citit vreodată fără să mă oblige vreo instituție academică au fost cele de psihologie de la TREI.

Și când am început, greu mi-a fost să mă opresc! De fapt, nu m-am oprit nici acum. Nu a fost nevoie. Am descuiat poarta asta a literaturii și am lăsat-o așa, larg deschisă.

Nu mi-am imaginat că poate fi pasionant să citești non ficțiune. Acum știu.

Între timp, literatura de dezvoltare personală și psihologie a luat avânt, au apărut pe piață și alte edituri care publică în zona asta, le urmăresc cu interes.

Însă am căpătat reflexul ăsta de care nu mai scap și nici nu vreau: când caut ceva specific, când mă interesează un subiect anume, întâi mă duc la TREI să-l caut.

Îmi place de TREI. Mă simt tratată cu considerație.

Colecțiile lor de psihologie nu presupun lucruri despre mine, nu mă etichetează, nu-mi oferă cu țârâita sau numai pe un anumit ton sau doar dintr-un registru.

Nici nu mă privesc de sus, că știu ele mai bine ce se caută și ce o să vreau.

Mă invită. Îmi prezintă elegant toate bijuteriile.

Și pe cele de colecție, rarisimele, cum sunt “Cărțile negre” sau “Cartea roșie” a lui Jung.

Și pe cele cu “Emoțiile copilului” și suratele ei din cluburile de părinți.

Și pe cele care se adună să dezbată prin bule “Sindromul impostorului” și “Dumnezeul neștiut“.

Pe toate.

La TREI mă simt ca la psiholog.

Nimic din ce aș putea dori sau avea nevoie nu e nesemnificativ sau lipsit de importanță.

Și, indiferent ce aleg, sigur e bun pentru mine.