Sigur că da, fac exact ce se știe despre ei: sar de la una la alta, se foiesc, își iau vorba din gură unul altuia, parcă e o minge de ping pong vorba lor, țopăie surprinzător și rapid între ei și apoi sare în decor, s-a dus, acum jucăm tenis de câmp!
Dacă mi-aș fi propus să fiu antrenorul care le dă instrucțiuni de pe margine, conform unei strategii pe care am stabilit-o eu dinainte, aș fi constatat fie că sunt butaforie, că ei joacă singuri, fie că joacă fără chef și energie după regulile mele.
Așa că m-am aruncat acolo, în jocul lor, m-am inserat în zborul vorbelor lor și deodată a avut sens! Când intri în joc se dau mai încolo și-ți fac loc fără tam-tam, aluneci în joc ca o mână de nisip pe care o presari pe o plajă, însă nu chiar așa, pentru că ești tot tu, nu unul din ceilalți, te acceptă așa cum ești, cu ale tale, adult, nefamiliarizat cu jargonul lor romglezesc. Nu e nici o filosofie că doi participanți, gemenii, îți zic “mama” în mijlocul discuțiilor, nu e nimic în neregulă, ce, nu ești mama gemenilor?
Sînzi, hai să vorbim despre Mary Elizabeth, ne place de Mary Elizabeth?
Sar și eu de la una la alta, deviez, parez, râd, stați că vreau și eu să zic ceva și e confortabil, ne vedem unii pe ceilalți, avem încredere unii în alții, zicem de toate, ne simțim în siguranță, ne auzim, suntem grijulii și după două ore se lasă cu îmbrățișare la plecare.
Mai venim? Da, sigur! De parcă era de la sine înțeles.
Sunt uimitori. Sunt așa de frumoși!
Și așa au condus ei discuția. Ei singuri, eu doar am intrat în joc:
● Ne place sau nu de Mary Elizabeth? Ea e un personaj secundar din carte, cu care Charlie are o relație care eșuează. Unora le-a plăcut, pentru că deși e “cool“, se conectează autentic cu grupul acesta de adolescenți care nu găsesc că e important să se insereze în clișee de tipul “popular“/”restul lumii”. Altora nu le-a plăcut, pentru că, deși se conectează autentic, tot nu renunță la statutul ei “cool“, adică e între lumi așa, nu are curaj să își asume cine e.
● Cum e să-ți dai “self insert” în carte? Și am aflat de la ei că “self insert” e atunci când te identifici cu un personaj sau o situație.
● Ce legătură e între Charlie și Holden, din “De veghe în lanul de secară“? Da, da, eu n-am suflat o vorbă, ei au adus discuția aici și a rămas ceva vreme aici, pentru că unii vedeau similarități între personaje, alții nu. “Amândoi experimentează adolescența în cel mai nasol mod posibil“, spune cineva, uau, m-a lăsat paf cu replica asta.
● Cum e Charlie de fapt? E “exagerat de introvert“, caută să se conecteze, să fie văzut, e deprimat, e “done” (cum adica e “done“?, adică e exasperat) vrea să fie “mai extravert“, dar nu știe cum, chiar așa, întreabă cineva, “credeți că a fost benefic pentru Charlie să meargă la petrecerea aceea wild?“.
● Ce înseamnă să fii autentic? Să te cunoști pe tine, să fii ok cu cine ești, să nu-ți pese de ce zic ceilalți.
● Care e diferența dintre psiholog și psihiatru și care sunt diferențele culturale în această privință între SUA și Europa?
● Cât de “relatable” e lumea adolescenței din cartea asta? Te poți raporta la ea? Așa e să fii adolescent? (Asta a fost mingea mea de ping pong 🙂 ) Da, în linii mari, nu musai tot e relatable, dar așa, dacă extragi esența, da, au zis unii. Iar alții: nu, deloc, eu nu trăiesc experiențele astea deloc, adolescența mea nu e așa și eu vorbesc doar din experiența mea 🙂
Nu-i așa că-s minunați?
Vă las cu 3 minute de discuții despre Holden și Charlie. Mi-au dat acordul lor, am promis că nimic din ce filmez, fotografiez sau postez despre ei nu va ajunge nicăieri fără acordul lor expres, e din regulile jocului, așa ne simțim în siguranță ❤
