„Una dintre perechile de ochelari ale lui James Joyce se vinde la licitație cu 17.000 de euro”. Așa sună prima știre care apare atunci când scrii James Joyce`s glasses, pe Google. Say what?, ar zice haterii și s-ar duce în prima agenție de turism, să investească banii într-o vacanță de cinci ani în Insulele Seychelles. Sau în prima ediție de Casino Royale a lui Ian Fleming, ca să economisească 7.000 de euro (you do the math).
Lăsând gluma la o parte, stați pe poziții, pentru că probabil o să rămâneți șocați atunci când o să citiți ce viață tumultuoasă a avut marele scriitor, cu tot cu problemele de sănătate care i-au complicat existența, dar nu și capacitatea de a scrie. Joyce a suferit foarte mult din cauza ochilor, diagnosticul unui chirurg oftalmolog fiind un tip de inflamație atât de dureroasă, încât îi provoca arsuri cărora nu le putea diminua intensitatea decât dormind pe spate. Singurele remedii prin care reușea să își calmeze durerea erau injecțiile cu arsenic și fosfor. Dacă nici astea nu v-au convins că treaba era nasoală, poate că data viitoare când o să aveți arsuri oculare, o să vă delectați cu lipitori pe scalp.
Din păcate, lucrurile nu se opresc aici. James a ajuns să își scoată toți dinții ca să excludă orice suspiciune că infecția ar fi putut să provină de la niște bacterii din zona bucală. Desigur, au fost utilizate și metode medicale precum iridectomia (o mică incizie la nivelul irisului), sfincterotomia iriană, capsulectomie și îndepărtarea cataractei (dacă n-ați înțeles mare lucru, vă lămurește tot dr. Google). Am amintit, oare, că Joyce avea o groază de probleme fizice și psihice? Poate vă spunem cu altă ocazie, pentru că acum ne concentrăm pe ochii lui.
Așadar, scriitorul avea toate motivele să poarte ochelari. În plus, forma rotundă îi dădea un aer mai serios. Să revenim însă la licitația de la care am plecat, cea în care s-au vândut ochelarii pe care i-a purtat atunci când a scris cea mai importantă operă a sa, ,,Ulise”. Experții spun că, atunci când au fost cumpărați, aveau o stare bună, pentru că fuseseră bine păstrați în colecția prietenului lui din copilărie, Thomas Pugh. Erau protejați de o husă din piele de marochin căptușită cu catifea care încă mai purta însemnele producătorului, Yeates & Co., un optician din Dublin. Perechea de ochelari pince-nez, așa cum le spune și numele, era însoțită de un mic clip pentru podul nasului, fără binecunoscutele brațe cu care se prind pe după ureche. Nu în ultimul rând, ochelarii aveau accesorii aurite și lanț.
George Mealy, unul dintre acționarii din Castlecomer, spune că ochelarii sunt valoroși nu doar în termeni de preț, dar ne oferă și oportunitatea să privim, la nivel simbolic, ceea ce Joyce a văzut atunci când a scris opera care l-a consacrat. Aproape că-ți vine să te întrebi ce opere vor ieși din mâine celui care i-a cumpărat 🙂
Și pentru că nu ne-am mulțumit cu informațiile pe care le-am găsit despre ochii lui Joyce, am făcut săpături și am găsit un articol scris și documentat de un profesor specializat în oftalmologie din Zaragoza și de un doctorand din Țările de Jos cu privire la adevăratul diagnostic. Având în vedere că biografia lui Joyce spune că era miop, cei doi se întreabă dacă diagnosticul ăsta era real sau, dimpotrivă, avea hipermetropie. Ipoteza despre miopia lui Joyce a plecat de la Richard Ellmann, care a scris în biografia publicată în 1959, (dar editată și republicată în 1982,) că, din cauza miopiei lui, Joyce avea nevoie de ochelari de vedere. De aici, informația s-a rostogolit și au început și alții să scrie despre slăbiciunea oculară din tinerețea scriitorului.
S-a ajuns atât de departe încât miopia lui Joyce a dat naștere unor discuții de ordin filosofic, care ziceau că ar fi fost vorba despre un alter-ego fictiv care suferea de o miopie acută, și că tocmai ăsta era motivul pentru care autorul a folosit acest pretext în cărțile de ficțiune de la începutul carierei. Într-adevăr, prin 1888, Joyce a primit prima rețetă de ochelari, pentru miopie, de la A. H. Benson, declarându-se totodată că era singurul său defect fizic. Dar de aici lucrurile încep să scârțâie, pentru că cei doi cercetători observă, în primul rând, forma lentilelor pe care le purta în pozele pe care le știm cu toții: convexe și groase, cum se folosesc pentru hipermetropie. Pam, pam! Acest aspect se vede (sic!) destul de bine în pozele unde este prins din lateral și ochii par măriți semnificativ, lucru pe care îl observă și scriitorul irlandez James Stephens. „[Ochelarii] îi făceau ochii albaștri să pară aproape la fel de mari ca ochii unei vaci – foarte măreți erau”, avea să scrie acesta din urmă.
Totuși, în pozele de când era mai mic nu apare purtând ochelari, la recomandarea medicului școlii, prin jurul lui 1894. Abia în 1905 ajunge la Trieste, unde este controlat și i se dau celebrii pince-nez. Stați aproape, că abia acum începe nebunia.
O operație de cataractă la ochiul stâng se complică și e nevoie de o corecție pentru ambii ochi. Așa ajunge oftalmologul Alfred Vogt, în 1932, să îi prescrie o rețetă în care se stabilește clar că are hipermetropie. „Hipermetropia este o tulburare de refracție frecventă care a fost umbrită de miopie în percepția publică, în cercetarea în domeniul vederii și în literatura științifică”, e concluzia la care vor ajunge cercetătorii noștri.
Acestea fiind zise, ne pare rău pentru James Joyce și controversele din jurul ochilor (și ochelarilor) lui. Nouă nu prea mai contează dacă a avut miopie sau hipermetropie, dar îi mulțumim pentru hiperinspirație! De aceea, vă sfătuim (acum, cât încă vedeți bine), să puneți cât mai repede mâna pe cărțile lui. N-o să vă pară rău!
Articol susținut de Lensa. Membrii Reading is Cool beneficiază de codul de reducere READCORP22 Intră aici pentru detalii.
