Cum se vede viața prin lentilele unui avocat?

Maria Tristiu

Rasismul, ce-i ăla rasism?

Rasismul nu mai reprezintă de multă vreme o noutate în viețile noastre. De fapt, tema a fost și este tratată în multe cărți, filme, seriale, existând și mișcări la nivel global în sensul ăsta. În cazul în care ați citit „Să ucizi o pasăre cântătoare”, de Harper Lee, știți cu siguranță la ce ne referim. Și, ca să vedeți că problema rasismului nu este portretizată ca poveste pur ficțională, vă zicem din prima că Harper Lee a scris cartea după ce a fost martora unui eveniment care s-a petrecut în orașul natal când avea 10 ani. Așadar, într-un fel, putem spune că autoarea nu doar că a reușit să ne dăruiască o capodoperă la fel de actuală și în ziua de astăzi (adică la peste 60 de ani de când a fost scrisă), dar pare că a făcut-o în scop terapeutic, să depășească traumele din copilărie.

 Acum, că v-am introdus în tema principală a poveștii (în cazul în care nu vi s-a părut prea lungă și ați decis să mai dați un scroll pe Instagram până una-alta), o să îl aducem în atenția voastră pe eroul romanului, Atticus Finch.

Cu toate că în vremurile noastre nu prea ne mai impresionează faptele „eroice”, despre domnul Finch chiar avem ce să vorbim, pentru că el chiar a luptat, din postura de avocat, pentru îndreptarea nedreptăților cauzate de rasismul anilor `30. În plus, reușește să suplinească lipsa soției, crescându-și și educându-și copiii într-un mod cât se poate de apropiat de realitate, discută cu ei despre tot felul de lucruri, despre meseria lui și despre cazul la care lucrează cu atâta determinare. Întreaga carte este scrisă din perspectiva fiicei celei mici, Scout, care nu ezită să sublinieze cât de mult însemna Atticus atât pentru ea și pentru Jem, fratele mai mare, cât și pentru locuitorii Maycombului.

Trecând la lucruri mai serioase, să vorbim puțin despre ochelarii lui Atticus care au devenit celebri, după ce Gregory Peck i-a purtat în filmul realizat după cartea lui Harper Lee. Cât de celebri au devenit? Atât de celebri încât e foarte posibil să ai și tu pe-acasă o pereche de ochelari cu rama lui Atticus, indiferent dacă sunt de vedere sau de soare. Iar dacă nu ai, îți recomandăm să îți cumperi, pentru că îi găsești la toate prețurile, de la 40 de euro, la 365 și chiar sunt la modă! Se pare că, celebrele rame au fost lansate cu ocazia sărbătoririi a 50 de ani de la lansarea filmului, în prezent existând în 7 variante pentru ochelari de vedere (printre care și modelul folosit în film) și 9 variante de ochelari de soare, fiecare dintre acestea având inscripționat numele actorului.

Totuși, ce simbolizează ochelarii lui Atticus?

Există mai multe teorii cu privire la accesoriul pe care îl afișează Atticus. Unele surse spun că ochelarii îi subliniază în același timp punctele tari, cât și pe cele slabe. Mai exact, vorbim despre un fel de antiteză care face din Mr. Finch un sex-appeal al secolului XX, care îmbină o deficiență de vedere cu observarea mai clară a realității. Este blând, curios, dar și prevăzător și calculat, în aceeași măsură în care are capacitatea de a evita prejudecățile și de a privi realitatea fără filtre. În al doilea rând, găsim și o explicație care ține de tema romanului și care reiese din scena în care ochelarii cad și se sparg.

De ce a fost nevoie ca ochelarii să se spargă?

Contextul narativ face ca în oraș să apară un câine turbat. Toată lumea se impacientează, iar Atticus, cunoscut ca „One-Shot Finch” datorită istoricului său în mânuirea armelor, pune mâna pe pușcă. Își pune ochelarii pe frunte, ca să poată să împuște câinele, dar ochelarii cad și se sparg. Întâmplarea are loc în contextul unei societăți în care populația de culoare era izolată în toate activitățile de albi, dar în care Atticus îl apără pe Tom Robinson, acuzat că a violat-o pe fiica lui Bob Ewell, cu aceeași determinare cu care ar fi făcut-o pentru un client alb. Revenind la ochelarii sparți, aici încep speculațiile. Câinele turbat este văzut ca o creatură periculoasă, de care trebuie să scape cât mai repede. Așadar, Atticus trece la nivel simbolic peste convingerea că avem cu toții drepturi, indiferent de rasă sau culoare, și îl împușcă pe câine, ochelarii sparți marcând exact această disonanță cognitivă.

Sigur că nu ne-am mulțumit cu o singură sursă cu privire la teoria ochelarilor, așa și am mai găsit câteva ipoteze, dintre care vă invităm să o alegeți pe cea pe care o considerați mai plauzibilă.

Așadar, pentru cunoscători, de ce credeți că ochelarii lui Atticus s-au spart?

  1. Pentru ca Jem și Scout să înțeleagă că până și un tată foarte echilibrat și sigur pe el trebuie uneori „să o dea la ghici” atunci când nu știe ce să facă;
  2. Pentru ca Jem și Scout să își vadă tatăl într-o lumină nouă;
  3. Ca să înțelegem că unele situații din viață sunt mai importante decât lucrurile materiale;
  4. Pentru ca Jem și Scout să înțeleagă că autenticitatea unei persoane este tot ce contează și că ochelarii nu sunt, în contextul ăsta, ceva atât de important.

Articol susținut de Lensa. Membrii Reading is Cool beneficiază de codul de reducere READCORP22 Intră aici pentru detalii.

5 1 Vot
Rating
Abonează-te
Vreau să primesc notificare
guest
0 Comments
Vezi toate comentariile