Cum să deslușești o crimă cu ajutorul unor ochelari cu ramă de aur?

Maria Tristiu

Dacă te interesează subiectul (desigur, nu pentru tine, ci pentru un prieten), îți recomandăm să stai aproape. Se va lăsa cu detectivi și referințe din articole despre miopie și dioptrii (nu, te rog, nu închide pagina, că am glumit).

Așadar, se ia una bucată victimă, una bucată indiciu din mâna victimei și una bucată detectiv care rezolvă orice mister, se așază toată povestea lângă celelalte douăsprezece surate din carte și se obține o nouă creație, marca Sir Arthur Conan Doyle (No shit, Sherlock? Scuze, dar trebuia să o zică cineva).

Care-i treaba mai exact cu crima asta?

The Adventure of the Golden Pince-Nez sau, în traducere liberă, Ochelarii de aur, este una dintre poveștile cu care ne-a obișnuit domnul Doyle, cu suspans, puțin umor pe alocuri și, bineînțeles, Holmes, care rezolvă misterul. Totul începe cu inspectorul Stanley Hopkins (un fel de mesager care îl ține în priză pe Sherlock cu diverse cazuri) care vine la „spovedit” pe 221B Baker Street cu o nouă crimă care pare un fel de glumă. Adică, spune și tu, dacă ar veni cineva la tine și ți-ar zice că secretarul unui profesor este găsit în biroul acestuia, înjunghiat, și cu o pereche de ochelari (care nu sunt ai lui) în mână, nu ți s-ar părea puțin straniu (ca să nu zicem direct, dubios)? În orice caz, în toată povestea sunt implicate mai multe personaje, printre care: profesorul Coram – un bătrânel care își petrece ultimii ani din viață într-un scaun cu rotile -, decedatul, Willoughby Smith – despre care am putea spune că a fost omul (ne)potrivit la momentul (ne)potrivit -, servitoarea, Susan Tarlton – care atârna liniștită perdelele când s-a produs crima și, normal, asasinul – despre care trebuie să știți din start că era cam chior -.

Deci? Cine-i ucigașul?

Să o luăm ușor și să începem cu lucrurile pe care Stanley Hopkins i le spune lui Sherlock Holmes:

  1. Chiar dacă în curte s-au găsit urme de pași, asasinul a mers probabil pe vârfuri, pentru că nu s-a putut determina nici ale cui sunt și nici în ce direcție a mers persoana respectivă;
  2. În biroul unde a fost omorât Smith, arma crimei (un stilet care îi aparținea profesorului Coram) a fost găsită foarte aproape de victimă, dar urma lăsată pe gât a indicat clar că nu putea fi vorba de o sinucidere;
  3. În mâna victimei a fost găsită perechea de ochelari pince-nez, iar acum fii pe fază, că începe distracția!

            Curios din fire și cu neuronii gata de atac, văzând doar ochelarii, Sherlock a putut trage câteva concluzii: era vorba despre o femeie aparținând unei familii înstărite, cu nas gros, ochi apropiați, încruntată în zona frunții și adusă de spate. Aa, și să nu uităm că ochelarii fuseseră duși la optician, în ultimele două luni, de cel puțin două ori (How could you tell that, Sherlock? How?). După care vine cu o teorie: o femeie intră în biroul profesorului să caute ceva, Smith o prinde și încearcă să o oprească, dar reușește doar să îi ia ochelarii de la ochi, femeia vrea să se apere și îl lovește pe secretar cu stiletul de pe biroul profesorului (ceea ce înseamnă că nu fusese vorba despre o crimă pregătită din timp, ci despre o autoapărare de moment). Mai mult, pentru că unul dintre dulapurile cu acte ale profesorului avea o zgârietură, arată că femeia nu doar că a încercat să îl deschidă, dar avea și o dublură a cheii, pe cea originală profesorul purtând-o asupra lui mereu. Acum, trecând la modul în care ar fi putut fugi de la locul faptei, nu există prea multe variante, pentru că fereastra părea neatinsă, pe unul dintre coridoare venea servitoarea, iar pe celălalt se afla camera profesorului. În urma mai multor discuții și aspecte pe care Holmes le are și le observă, se pare că bătrânelul devine un posibil suspect, lucru care se dovedește a fi adevărat.

Vă spunem, deci, ce s-a întâmplat de fapt sau mai vreți puțin suspans?

Bine, uitați care a fost treaba și cum se leagă acest lucru de ochelarii de vedere. Vă amintiți că victima a fost găsită cu o pereche de pince-nez în mână, nu? Ochelarii, într-adevăr îi aparțineau femeii care l-a omorât pe Smith și, din cauza faptului că ea chiar nu vedea fără ei, a încurcat coridoarele și a ajuns în camera profesorului care a fost nevoit să o ascundă. De ce? Femeia, pe nume Anna, se pare că era soția profesorului Coram, pe numele lui real, Serghei. Din cauza faptului că erau revoluționari nihiliști care luptau împotriva țarului, dar și din cauza problemelor multora dintre cei care împărțeau aceeași credință, profesorul a dezertat și a fugit în Anglia ca să se ascundă, lăsându-și soția și tovarășii să fie arestați și deportați în Siberia. Proaspăt eliberată, Anna a aflat de ascunzătoarea profesorului și a decis să îl viziteze pentru a-și recupera jurnalul care ar fi ajutat-o să îl scoată din închisoare și pe un prieten de-ai ei. Dar cum a știut unde să găsească jurnalul? A apelat la ajutorul unuia dintre secretarii profesorului, care însă nu a vrut să o ajute la recuperarea lui, dar planul i-a fost dat peste cap de Smith, care a prins-o și pe care, după cum bine știm, l-a omorât.

Având în vedere povestea, ce concluzii putem să tragem?

  1. Ochelarii de vedere chiar sunt importanți

            Da, bine, zi-ne ceva ce nu știm, poate că ai avea tendința să spui. Adevărul este că dacă stai să te gândești, după ce nu i-a mai avut la ochi, Anna a trecut numai prin evenimente nasoale, până când, în cele din urmă a murit (ah, am uitat să amintim acest detaliu?). Nu, nu vrem să spunem că vei păți la fel ca Anna dacă nu îți controlezi ochii, dar poate că vei trece prin experiențe neplăcute (de pildă, să încurci oamenii sau, poate, coridoarele?).

  1. Numai o minte genială (sau un oftalmolog) ar putea recunoaște niște indicii atât de signifiante, doar văzând o pereche de ochelari

În cazul în care nu știai, Arthur Conan Doyle și-a petrecut anii de dinainte să înceapă să scrie într-un cabinet oftalmologic. Din păcate, nu a avut succes în acest domeniu (mulțumim, Universule!), dar a aplicat cu mare finețe lucrurile pe care le-a învățat în acea perioadă în poveștile cu Sherlock Holmes.

  1. Lucrurile mari stau în cele mai mici detalii

            Da, trăim într-o lume tehnologico-progresisto care funcționează aproape cu viteza luminii. Lăsăm lucrurile să treacă pe lângă noi și, de multe ori, nu acordăm importanță acelor aspecte pe care le considerăm neimportante sau plictisitoare, dar care pot să ne aducă numai beneficii, dacă le privim și din altă perspectivă.

            Așa că, vă lăsăm cu un citat de-ale lui Sir Arthur Conan Doyle din The Hound of Baskervilles (Câinele din Baskerville): „The world is full of obvious things which nobody by any chance ever observes.” („Lumea este plină de lucruri evidente pe care nimeni nu le observă, nici măcar din întâmplare.”).

Articol susținut de Lensa. Membrii Reading is Cool beneficiază de codul de reducere READCORP22 Intră aici pentru detalii.

5 1 Vot
Rating
Abonează-te
Vreau să primesc notificare
guest
0 Comments
Vezi toate comentariile