Pentru mulți consumatori de artă scrisă, literatura de război în vreme de pace, a reprezentat o escapadă. O delegare imperioasă a subconștientului într-un univers paralel, prăbușit, bombardat de imagini dure și povești de dragoste care depășeau capacitățile emoționale de azi. Să-i spunem… o plăcere vinovată, un mod de a-ți induce o stare agitată, plină de adrenalină, din propriul fotoliu. Frumusețea acestei activități consta însă în faptul că, o dată ce coperțile cărții îmbrățișau paginile, povestea și haosul rămâneau acolo, fără niciun drept de apel. Dar ce se întâmplă când cele două coperți rămân deschise peste noapte și zorile nu mai aduc același calm pe care-l cunoșteai? Asta s-a întâmplat joi pe 24 februarie 2022, când un colos continental s-a mișcat după mult timp de latență.
Nu am crezut și am negat la nivel subconștient informația până la primele imagini văzute de la fața locului, primele numere de înmatriculare străine zărite pe străzile Bucureștiului și isteria creată în media. Trebuie să mărturisesc, în săptămânile ce au urmat, am fost terifiată de repercusiunile acestui război, simțeam o reală frică, dar în același timp un vinovat entuziasm – un gând malformat că trăiesc într-o carte. Îmi aminteam de opere precum Sashenka a lui Montefiore – un roman care m-a marcat profund datorită scenelor din timpul Revoluției Bolșevice și mai ales datorită eroinei aflate în centrul lor, de Pădurea spânzuraților a lui Rebreanu, pe care o citisem cap-coadă într-o noapte de vară la țară, Ultima noapte de dragoste (…) pe care inițial o evitam știind că e o lectură obligatorie de bacalaureat, dar pe care mai apoi o citeam prin curtea liceului doar pentru a vedea ce se alege de Gheorghidiu. Începusem să îmi imaginez povești de dragoste, scrisori, intensitatea sentimentelor când nu ai altceva. Uitându-mă în jur am observat că nu eram singura prinsă de această febră cauzată de consumerismul cultural.
Cum îți poți da seama de realitatea evenimentelor?
- Pune de-o parte pentru câteva seri serialul sau cartea și citește surse acreditate de știri, ai grijă totuși la fake news-uri;
- Suflă praful peste lecțiile de istorie din generală – noțiunile de bază te vor ajuta să înțelegi mai bine repercusiunile și tacticile desfășurate acum;
- Gândește obiectiv – nu există frumusețe în război;
- Nu te speria în momentul în care vei fi conștient de amploarea realității, viața continuă, trebuie doar să te păstrezi rațional;
Cum poți ajuta?
- Pentru a putea ajuta trebuie să fii informat, așa că recitește pin-urile de mai sus;
- Alătură-te unei echipe deja organizate, lucrurile merg mult mai repede și ușor;
- Sprijină și oferă suport moral, de cele mai multe ori principala nevoie a oamenilor aflați în probleme este nevoia psiho-emoțională;
- Păstrează-te pozitiv, nu poți ajuta dacă tu la rândul tău ai nevoie de ajutor;