Poveștile sunt făcute să circule și să umple lumea, iar noi ne-am hotărât să le dăm o mână de ajutor.
O poveste împărtășită cu alți iubitori de cărți e de o mie de ori mai valoroasă. Suntem de părere că, odată ce ai citit o carte, e păcat să o lași să „îmbătrânească” pe rafturile bibliotecii tale. Are atât de multe de spus și celorlalți pasionați de lectură ca tine, încât e musai să o lași să își ia zborul și spre alte destinații. Mai ales că, atât timp cât tu oferi, primești la schimb alte și alte cărți care să-ți încânte mintea și sufletul. Pentru că împreună dăm și mai multă valoare cărților și pentru că împreună suntem mai puternici. Așa că participă la schimbul de cărți și lasă poveștile să circule, dar, te rugăm, ține cont de următoarele reguli:
Regula 1: Alege cu sufletul
Nu scoate din biblioteca ta volume de care vrei să scapi, ci o carte pe care să o dăruiești din toată inima cuiva care să se bucure de ea.
Regula 2: Arată că-ți pasă
Cărțile nu trebuie să fie noi, dar în stare bună. Unele sunt mai uzate, semn că le-ai iubit mai mult. Nu ne deranjează semnele de uzură care vin din dragoste, dar le eliminăm fără ezitare pe cele provocate din neglijență.
Regula 3: Respectă-ți partenerul de lectură
Oferă povești care să dăruiască emoții celui care le citește. Nu pune pe raftul de împrumut manuale și rețete, chiar dacă ești pasionat de dezvoltare personală. Tura asta, îmbogățim doar imaginația.
Regula 4: Fii onest!
Nu lăsa o carte pe care tu nu ai lua-o. Dar nici nu fi convins că ne plac tuturor aceleași lucruri. Mai degrabă, pregătește-te să-i convingi pe alți cititori că povestea ta merită investiția de timp și interes.
Regula 5: Fii generos!
Nu estima valoarea unei cărți în bani, ci în puterea ei de a schimba o viață.