Cititorul SATELIT

Reading is cool

Explorările de teritorii necunoscute pot avea farmecul lor, bineînțeles, dar tu preferi să mergi la sigur! Nu-ți plac aventurile extreme și ai încredere în prietenii tăi: când e vorba de citit, preferi să alegi o recomandare.

Te zăpăcesc rafturile pline cu sute de titluri și autori; îți vine greu să alegi, n-ai nici un criteriu care să te ajute și nu ești genul de persoană care lasă lucrurile la voia întâmplării.

Decât să închizi ochii și să pui mâna pe orice carte se nimerește, mai degrabă citești întâi o recenzie și te duci la librărie țintit, drept spre cartea pe care o cauți.

Recomandări:

1. Abandon  – Abdulrazak Gurnah, Editura Litera

În zorii unei zile din 1899, într-un orășel de pe coasta Oceanului Indian nu departe de Mombasa, Hassanali pornește spre moschee. Nu ajunge însă acolo, deoarece din deșert se împleticește spre el un englez murdar și epuizat care îi cade la picioare. Bărbatul acela este Martin Pearce – scriitor, călător și orientalist debutant. După o perioadă de refacere, Pearce îl vizitează pe Hassanali ca să-i mulțumească pentru că l-a salvat, însă acolo o cunoaște pe sora lui Hassanali, Rehana, care îl cucerește instantaneu.

2. Pata umană – Philip Roth, Editura Polirom

Pata umana urmareste destinul lui Coleman Silk, profesor de limbi clasice, acuzat de a fi facut afirmatii rasiste la adresa studentilor sai. Decit sa faca public secretul care l-ar putea dezvinovati, Coleman prefera sa demisioneze. In timp ce afacerea Lewinski tine primele pagini ale ziarelor, scriitorul Nathan Zuckerman, prieten al lui Coleman, descopera in spatele vietii asezate a acestuia din urma un trecut misterios si un prezent nu mai putin tulburator: asumarea unei false identitati evreiesti si relatia cu senzuala Faunia, femeie de serviciu cu treizeci de ani mai tinara decit el. „Deopotriva hilara si trista, Pata umana ne dezvaluie modul in care opinia publica poate transforma, chiar distruge viata individului

3. Middlesex – Jeffrey Eugenides, Editura Polirom

Roman distins in 2003 cu Premiul Pulitzer. Middlesex este povestea unui hermafrodit american: Cal Stephanides, naratorul si protagonistul romanului, sufera de o anomalie genetica rara. Depasind criza declansata la paisprezece ani, cind isi descopera adevarata identitate sexuala, Cal decide sa evite procedurile chirurgicale de schimbare a sexului si sa ramina o persoana cu sex „de mijloc”. In jurul acestui destin se tese cronica unei familii pret de trei generatii, parcursul ei emigrational din Asia Mica pina la Detroit si reinventarea unei identitati individuale si de familie.

4. Femeia la 1000°C – Hallgrimur Helgason, Grupul Editorial Art

Singură într-un garaj închiriat, loială doar unei grenade de mână din al Doilea Război Mondial, Herra Björnsson își trăiește la optzeci de ani începutul sfârșitului vieții. Dar este pregătită: și-a făcut deja programare la crematoriu, unde i se garantează o dispariție rapidă la 1000 °C. Dar înainte de toate astea, ne cere ea, „permiteți-mi să-mi povestesc viața.“ Istoria care urmează pleacă de la viața reală a nepoatei primului președinte al Islandei – cu care autorul a interacționat întâmplător într-o conversație telefonică în anul 2006 –, dar își urmează propriul curs ficțional.

5. Vara în care mama a avut ochii verzi – Tatiana Țîbuleac, Libris

„Tatiana Țîbuleac a reușit un tur de forță cu acest prim roman al ei. Începutul, un overflow de imagini furioase și hipnotice, aduce bine cu Portocala mecanică de la un punct încolo, furia începe să se domolească, înlocuită de o visătorie paranoidă coagulată în jurul figurii mamei, generând la foc continuu fraze cu nimic mai prejos decât cele ale Aglajei Veteranyi; iar ultima treime a romanului, în care o mamă bolnavă de cancer și un fiu așteaptă moartea împreună – ei bine, pentru intensitatea ei atât de particulară nu îi pot găsi Tatianei Țîbuleac vreun corespondent. Scurt și intens, romanul ei splendid impune o prozatoare de la care am cele mai mari așteptări.” – Radu Vâncu

0 0 Voturi
Rating
Abonează-te
Vreau să primesc notificare
guest
0 Comments
Vezi toate comentariile