Mate 2000 – o experiență personală

Reading is cool

Știam de existența Editurii Paralela 45 de mică, de la tata, care i-a citit pe optzeciști, îi are în bibliotecă în ediții princeps și a încercat, pe cât posibil, să-mi insufle și mie pasiunea pentru lectură. Dar la tata nu era totul numai despre lectură, cât despre înțelegerea unei epoci prin filtrul literaturii și, mai ales, al legăturilor dintre scriitori și a felului în care biografia lor s-a transpus în literatură.  Știam, deci, de Editura Paralela 45 încă din copilărie. Dar primele mele amintiri directe despre editură, care n-au de-aface cu tata, au apărut în gimnaziu, când, an de an, culegerile Mate 2000 de algebra și de geometrie mi-au marcat existența în moduri nebănuite.

MATE 2000 în copilăria mea

Profesoara mea de matematica din gimnaziu era destul de severa. Cel mai probabil încă este, Dumnezeu să-i dea sănătate!, pentru că nu era foarte bătrână atunci când am cunoscut-o eu. Deși, părea, ca majoritatea adulților în ochii unor copii de 12 ani, foarte, foarte în vârstă. Dar nu țipa la noi și nici nu ne lovea cu arătătorul peste mâini. Severitatea ei se manifesta prin note, prin atitudine, prin felul de a-i privi pe elevii așezați în băncuțe. Oricum, la o materie atât de importantă pentru viitorul nostru, nu prea îndrăznea nimeni să o facă pe deșteptul. Știam cu toții că de doamna profesoară și de Mate 2000 depinde nu doar înțelegerea algebrei și a geometriei, ci și media finală a fiecăruia, care, invariabil, urma să ne dicteze soarta la final de gimnaziu: la ce liceu vom ajunge, la ce facultate, din țară sau din străinătate, vom fi admiși etc.

Așa că, la începutul fiecărui semestru, doamna ne spunea să ne luăm culegerea Mate 2000 și, cu o deosebita plăcere, ne dădea teme pentru acasă din ea, în fiecare zi. Noi aveam un caiet de clasă, un caiet pentru acasă şi unul pentru vacanță. Din Mate 2000 lucram mai ales în clasă și acasă.

Vocea ei îmi răsună în cap până în ziua de astăzi:

– Copilași, vă rog să notați tema pentru data viitoare, pe care am să o și verific. Din Mate 2000, capitolul 4, pagina 56, ex 2, subpunctele a și b, exercițiu 3, subpunctele a, b, c, d, e, f, g, h, i, j, ex 4 până la 10 și, bonus, pentru cine dorește un plus în carnețelul meu, exercițiile de la 11 la 20.

Se înțelege că Mate 2000 a fost timp de 4 ani, adică 8 semestre întregi, un fel de biblie, carte de căpătai. În plus, crimă și pedeapsă, asta pentru că nu mi-a plăcut niciodată să învăț matematica. Pur și simplu, nu s-a lipit de mine. Așadar, Mate 2000 a fost, pe tot parcursul gimnaziului, alături de mine. Practic, am reușit să iau note decente la teze și la teste pentru că aveam un suport de lucru clar și cuprinzător, cu rezolvări la final. Cred că am răsfoit cu mai multă atenție și disperare Mate 2000 în toți cei patru ani de gimnaziu decât am răsfoit manualul de limba și literatura română. În orice caz, nu degeaba este această culegere, după 20 de ani de la lansare, un must have al tuturor elevilor de gimnaziu din România. Pentru că, vorba aia, culegeri sunt multe. Dar Mate 2000 e numai una!

O să întrebați dacă îmi făceam temele și dacă aveam note bune la matematică. Cum să vă spun, întrebarea este complexa și are multe aspecte. În orice caz, pe vremea mea, școala se făcea the old way. Astăzi, elevii de gimnaziu pentru care culegerea de exerciții Mate 2000 rămâne a fi carte de căpătai au la dispoziție mai multe resurse digitale pentru învățat. Probabil că, daca le-aș fi avut și eu la vremea mea, ajungeam matematician sau, cel puțin, ministru al economiei.

Mate 2000 și în format electronic

Dragi elevi, downloadati-vă aplicația Mate 2000 din Play Store sau Apple Store! Folosiți-o pentru a învăța matematică într-un mod interactiv, mai jucăuș și mai agreabil.

În orice caz, din 2006 până în 2010, Editura Paralela 45 a însemnat pentru mine în primul rând culegerea Mate 2000, năzuință către un viitor mai bun, clădit notă cu notă, teză cu teză, subpunct cu subpunct. După ce am ajuns la un liceu bun – am luat, totuși, note bune la evaluările naționale  –  Editura Paralela 45 a redevenit pentru mine o editură a beletristicii, a optzeciștilor și a lecturii de plăcere. 

Motto-ul Editurii Paralela 45 este “O editură pentru generații“.

Sunt deja zeci de generații de elevi care au cărat în ghiozdane culegerile Mate 2000, auxiliarele pentru pregătirea Evaluărilor Naționale și a examenelor de Bacalaureat, culegerile pentru pregătirea admiterilor la facultate și așa mai departe. Adevărul este că, la orice vârstă, vei avea ce găsi în portofoliul editurii, fie că te pregătești de examene sau de vacanță. După o zi lunga cu Mate 2000, citiți o carte de ficțiune sau, de ce nu, o carte despre cum să-ți menții creierul în forma, din colecțiile de nonfictiune

Să aveți un an școlar cu succes și cu note bune la matematică, dragi elevi! Și spor în toate, dragi profesori și părinți!

Dacă aveți aminitiri cu Mate 2000 pe care doriți să le împărtășiți cu noi, trimiteți-ne gândurile voastre la adresa catalina.balan@ep45.ro, iar noi le vom publica pe blogul editurii.

Un articol scris pentru Reading is Cool de Cătălina Bălan.

0 0 Voturi
Rating
Abonează-te
Vreau să primesc notificare
guest
1 Comment
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai apreciat
Vezi toate comentariile

[…] un articol publicat inițial pe platforma Reading is cool […]