Pe vremea când eram studentă la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor la Iaşi, adică la sfârşitul secolului trecut, să pui mâna pe ”Avuţia naţiunilor” a lui Adam Smith era echivalent cu a câştiga la Loto. Existau câteva exemplare la Biblioteca Centrală Universitară şi erau disponibile doar la sala de lectură, pentru că erau puţine şi altele nu prea mai aveai de unde să obţii. Ţin minte ediţia aceea. Era o carte cu copertă tare, vişinie, publicată de Editura Academiei Republicii Populare Romîne (da, da, chiar aşa, cu î din i, că aşa se scria în 1962, când a apărut). M-am întrebat pe atunci cum de o fi scăpat cartea asta la publicare pe vremea aceea.
Pentru că ”Avuţia naţiunilor” este biblia filosofiei economice liberale, iar în 1962 în România era comunism de-a binelea şi cenzura funcţiona deja. Mi-am zis că poate i-au dat drumul ca să o poată diseca pe la cursurile de economie politică de la facultate; adică, da, ok, facultăţile de profil studiau economia socialistă, dar ca să-l ridici în slăvi pe Marx şi să-i aduci omagii lui tătuca Lenin, aveai nevoie de cartea de căpătâi a liberalismului, cea pe care se sprijină ”imperialismul capitalist” şi burghezo-moşierimea etern exploatatoare a bravelor clase muncitoreşti, ca să o poţi critica şi desfiinţa timp de 4 ani, cât dura facultatea de economie pe atunci, adică pe vremea mamei mele.
Editurile nu publicau literatură economică
Cum, necum, cartea a fost publicată şi exista prin bibliotecile universitare la câțiva ani după Revoluție, mirosea a vechi, avea paginile îngălbenite, dar dacă stăteai cuminte la sala de lectură timp de nişte săptămâni, puteai să o citeşti.
La sfârşitul anilor ’90 şi destul de departe în primul deceniu al secolului curent (îmi vine să zic al erei noastre), să fii student la economie, iar apoi să faci doctoratul însemna, de cele mai multe ori, un efort epuizant de a face rost de cărţi. Editurile nu publicau literatură economică, era prea de nişă. Nu eram în Uniunea Europeană şi eram şi mai săraci, aşa că ieşirile în străinătate erau puţine, dacă erau. Profii mai aveau câte o ocazie să plece şi se întorceau de acolo ca din Rai, cu vrafuri întregi de materiale fotocopiate de pe la bibliotecile universitare din Vest și cu câte cărţi îşi puteau permite să cumpere la câte o ieşire de asta. Ne învârteam pe lângă profi ca nişte pui pe lângă cloşti; făceam antecameră la cabinetele lor, ca să prindem rând la împrumutat materialele acelea copiate sau vreuna din preţioasele cărţi la care salivam din bibliotecile lor.
Profii noştri erau ei înşişi o bibliotecă publică. Atunci când făceau rost de o carte, ea nu rămânea niciodată prin casele lor, în colţurile lor private de lectură. Aveau biblioteci lungi şi late cât pereţii cabinetelor, înţesate de comorile astea la care ne dădeau acces fără nici o restricţie. Bine, era musai să ştii engleză, franceză şi mergea şi un pic de spaniolă. Că în română găseai mai rar carte economică. A, da, şi nu prea exista internet.
Să fi avut pe vremea aceea o editură ca Publica era ceva de domeniul viselor. Şi acum, după ce m-am obişnuit deja cu ideea că cineva s-a gândit să facă disponibile pentru publicul larg atâtea lucrări de filosofie economică, tot îmi tresare stomacul când îmi curge pe wall câte o nouă apariţie şi mi se perindă în faţa ochilor nume ca Krugman, Schumpeter, Keynes, Stiglitz, Akerlof, Kahneman și alții din zona asta.
Pare mai uşor ca oricând să fii student sau doctorand la economie zilele astea. Editurile universitare au început să publice carte specializată. Există edituri asociate zonei academice specializate pe filosofie economică: Editura Institutul Ludwig von Mises şi Editura Liberalis, care funcţionează sub umbrela Institutului Friederich von Hayek fac o treabă uluitoare în zona liberală, nu e nevoie să mă credeţi pe cuvânt, poftiţi de verificaţi!
Dar hai că m-am lăsat dusă de amintiri şi de val, ca să nu mai zic că am început cu ”Pe vremea mea”, de-mi vine să-mi dau ochii peste cap când mă aud!
Pentru că, de fapt, nu despre cât de uşor e să fii student sau doctorand voiam să vorbesc. Ci despre cât de uşor e acum să citeşti filosofie economică, oricine ai fi şi orice drum ţi-ai alege prin viaţă.
Editura Publica a scos Co-lecţia de Economie. Adică a scos filosofia economică din spaţiul academic şi a pus-o la vedere, disponibilă oricui.
Şi de ce te-ai aventura, până la urmă, aici?
Pentru că la politică şi la economie toată lumea are senzaţia că se pricepe. Toţi credem că ştim exact de ce cresc preţurile, care e cauza crizelor economice şi, mai ales, ce ar trebui să facă statul ca să ne fie bine. Iar adevărul e că economia e o structură complexă, cu mulţi actori, mânaţi de multe impulsuri, iar inflaţia sau şomajul sunt fenomene despre care discutăm în general, dar care ne afectează în particular. Şi poate că e timpul să înţelegem lumea aceasta mai bine. Poate că e timpul să privim lumea aceasta mai atent, pentru că e despre noi. Economia e suma comportamentelor noastre individuale. Să încercăm să o înţelegem se rezumă, de fapt, la efortul de a ne înţelege pe noi înşine.
Şi dacă alergăm după nobelizaţii din literatură şi le citim opera cu sufletul la gură, îmbogăţindu-ne universul, de ce nu am trage o privire şi la nobelizaţii pentru economie?
La Editura Publica, în afară de Adam Smith, tăticul lor, filosof scoţian care a publicat ”Teoria sentimentelor morale” în 1759 şi ”Avuţia naţiunilor” în 1776, găseşti şi câteva titluri care explică sau dezbat de pe poziţii adverse teoriile lui Smith.
Mai găseşti şi vreo şapte câştigători ai Premiului Nobel pentru Economie.
Editura Publica: Un loc unde poți fi curios
Una peste alta, găseşti comoara asta despre care, poate, nici nu ştiai că există şi e la dispoziţia ta: un loc unde poţi fi curios.
Şi ar fi fain să fii curios. Pentru că, uite, economia nu e contabilitate, nici management, deşi şi astea fac parte din universul economic.
Economia înseamnă să te întrebi:
- de ce visezi să câştigi la Loto, dar ţi-ai dori să fie mai puţini oameni atât de bogaţi ca Bill Gates?
- de ce e statul un manager slab şi la ce îţi foloseşte ţie statul?
- cât de egal îţi doreşti să fii cu ceilalţi, de fapt?
- de ce eşti supărat pe bănci, dar continui să faci credite?
- câtă grijă eşti dispus să ai de cel de lângă tine şi cine ar trebui să facă restul?
- de ce nu se plafonează preţurile când e inflaţie?
- de ce nu ne angajează statul pe toţi când e criză economică şi rămânem şomeri?
- de ce altcineva trebuie să-l ajute pe cel în nevoie?
- de ce merge merge rău sistemul de învăţământ public?
Şi, intuieşti deja, răspunsurile nu-s aşa simple. Şi poate nici n-ai să le găseşti aşa uşor. Dar sigur vei găsi ceva preţios în parcursul ăsta: cunoaştere şi un loc în care să creşti mai conştient de tine şi de călătoria ta miraculoasă în lumea aceasta din care faci parte.
