Folositoare

Filosofii de buzunar

Sînziana Bălțătescu

Nu mi-a fost niciodată la îndemână să citesc filosofie. Sunt un om al poveştilor, cuvintele potrivite au o muzicalitate aparte pentru mine şi tot ce e jargon ”tehnic” are un efect de-a dreptul halucinant asupra mea! Propoziţii precum ”acest lucru este uşor de explicat dacă avem în vedere etapa infantilă originară a conştiinţei, care nu este abandonată după introiecţia în Supraeu, ea persistând alături şi în spatele acestuia” coboară brusc o ceaţă aşa de deasă în creierul meu, de nu mai văd nimic pe după ea, cel puţin nu până când, la fel de brusc, se ridică atunci când autorul cu pricina se apucă să explice, vorbind despre oameni şi pasiunile lor.

Parcă ar exista un buton în mine care comandă ferm ”OFF” când primeşte cuvinte de genul acesta şi ”ON” când se strecoară în ele măcar o insinuare de poveste.

O scurtătură nu e o cale, ci doar accesul la o cale

Cu toate acestea, în îndelungata şi prolifica mea carieră de cititor, nu puţine au fost ocaziile când m-am oprit lângă rafturile de filosofie şi mi-am dorit să am vreodată răbdarea să stau cu fiecare cuvânt în parte până îi integrez sensul şi reuşesc să compun în mine genul ăsta de sonoritate cu iz aşa de intelectual.

Numai că m-am împiedicat de dimensiunile tomurilor.

Dacă aş fi dat pe undeva de o carte care să se cheme ”Filosofia: ghid complet pentru idioţi”, sigur aş fi luat-o şi zău dacă aş fi simţit vreun pic de jenă!

Da, ştiu, tuturor ne plac scurtăturile şi nu e foarte nobil şi am învăţat să ne fie un pic ruşine dacă apucăm calea uşoară. Însă îndrăznesc să spun că, de multe ori, scurtătura nu e o cale, ci doar accesul la o cale. Scurtătura e o uşă care se deschide pe un drum. Aşa că e utilă şi binevenită.

Două filosofii de buzunar

Cel puţin aşa a fost pentru mine scurtătura asta peste care am dat: colecţia ”Idei esenţiale” de la Editura Vellant.

M-am şi distrat când le-am văzut: ”Ia uite, nişte filosofii de buzunar!”, mi-am zis şi, luându-mă un pic în râs, mi-am băgat nasul prin ele.

Sunt patru până acum. Două le-am citit, două sunt pe la vreun curier, aşteaptă să fie livrate.

Recunosc că primul lucru care m-a atras la cărţile astea e formatul prietenos. Sunt ceva mai mari decât o palmă, au foaia groasă şi când dai paginile ţi se aşează în degete senzaţia că pui teanc carduri, ai satisfacţia asta a începătorului de a vedea progresul instantaneu, pagină cu pagină, simţi cum construieşti la mintea ta şi na, cum poate fi asta altfel decât îmbucurător?

Nu sunt aşa uşor de citit, iar eu oricum citesc orice cu creionul în mână, aşa că al doilea lucru care m-a încântat au fost cele 4-5 foi liniate dictando de la sfârşitul fiecărei cărţulii. Ai loc de notiţe acolo şi am folosit din plin spaţiul acela. Îmi place cum arată cele două volumaşe pe care le-am citit până acum: subliniate din scoarţă în scoarţă şi cu foile de note umplute mărunţel. Mă fac să mă simt sârguincioasă, mare mai e grădina cititorului şi multe şi necunoscute căile învăţării, zău că da!

M-am repezit întâi la Smith şi Freud pentru că ne cunoşteam dinainte

Adam Smith

Pe Adam Smith l-am explorat acum mulţi ani cu mintea studentei de la Facultatea de economie şi am reînnodat prietenia săptămânile trecute, când am buchisit cu încântare la ”Teoria sentimentelor morale”, aşa că nu aveam cum să ratez această mică sinteză a ”Avuţiei naţiunilor” din colecţia asta.

”Mâna invizibilă” e un concept cheie în teoria economică a lui Smith, e o idee esenţială. Pe aceasta idee se construieşte ipoteza lui Smith că nu e nevoie ca statul să îşi bage nasul intruziv în libertatea economică a individului sau să suprareglementeze piaţa. Activitatea economică a fiecăruia dintre noi se agregă în mod natural spre cooperare economică, iar piaţa îşi vede singură de treaba ei, învârtindu-se pe o spirală a bunăstării, iar dacă o ia razna, are grijă ”mâna invizibilă” să o aducă înapoi, pe drumul cel bun.

Şi mi-aş fi dorit să fie mai evidentă explicaţia legată de acest concept care dă titlul cărţuliei.

În loc de asta, sinteza aceasta îmi permite să o întrezăresc în naturaleţea cu care oamenii apelează la schimb. Schimbul conduce la diviziunea muncii, iar aceasta îşi revarsă efectele pozitive din nou asupra schimburilor comerciale, crescându-le nu doar volumul, ci şi capacitatea de a crea permanent bunăstare individuală.

Smith argumentează în favoarea libertăţii schimburilor comerciale externe. Îţi explică amplu şi tehnic, dar pe înţeles şi cu multe exemple, de ce comerţul internaţional nestingherit de taxe vamale la import sau de impulsionarea artificială a exporturilor prin prime pentru export conduce întotdeauna la avantaje pentru toate părţile implicate; şi îţi detaliază temeinic toate felurile în care orice tip de restricţie, impusă de oricare motiv în aparenţă altruist, conduce la pierderi şi creează condiţii pentru apariţia monopolurilor.

Uite ce zice: ”toate naţiunile au fost determinate să nutrească invidie faţă de prosperitatea oricărei naţiuni cu care fac comerţ, considerând, prin urmare, câştigul acesteia propria lor pierdere. Comerţul care, prin natura sa, ar trebui să fie între naţiuni la fel ca între persoanele particulare, o legătură de unire şi prietenie, a ajuns să fie cea mai fertilă sursă de discordie şi animozitate”.

Sigmund Freud

Cu domnul Freud (care e responsabil cu citatul acela de la început care m-a băgat în ceaţă) m-am întâlnit mai spre maturitate, când am început să cochetez cu psihologia. N-am apucat să-l studiez în profunzime, dar am făcut cunoştinţă preţ de vreo câteva concepte şi o listă de teorii, suficient cât să mi se pară fascinant şi să-mi doresc să mă văd mai pe îndelete cu dumnealui.

În ”Civilizaţia şi neajunsurile ei”, Freud defineşte civilizaţia ca tendinţa naturală prin care indivizii se agregă în comunităţi care au potenţialul de a creşte cantitatea de fericire generală prin punerea în comun a resurselor individuale. Constată, însă, şi anxietatea care pare să chinuie indivizii pe măsură ce societăţile devin tot mai civilizate. Şi o explică aşa:

În noi există iubire şi agresivitate. Iubirea ne împinge unii spre alţii. Agresivitatea ne desparte. Aşa că, la nivel de societate, încercăm să reprimăm agresivitatea individuală şi să potenţăm iubirea. Penalizăm agresivitatea şi creăm coduri etice care ne trasează reguli morale. Însă cum agresivitatea e un impuls primordial de care nu avem să scăpăm, reprimarea sa se întoarce spre noi înşine. Nu o mai vărsăm în exteriorul nostru, ci în interior. Dezvoltăm o instanţă morală interioară, conştiinţa, un for interior care ne penalizează şi ne pedepseşte pe dinăuntru prin sentimentul de vinovăţie. Şi devenim anxioşi.

”Omul civilizat a cedat o parte din şansele sale de a fi fericit pentru o anumită doză de siguranţă”, spune el.

Cărțile bune te fac să-ți pui întrebări

Mi-a plăcut experienţa cu Ideile astea esenţiale şi m-aş opri la discuţii mai ample despre fiecare carte în parte, însă simt că merită fiecare un spaţiu personal mai generos, aşa că las asta pe mai târziu.

Mi-ar fi plăcut şi mai tare colecţia asta dacă ar fi avut 2-3 pagini care să introducă fiecare volum şi să dea puţin context. Dacă nu aş fi ştiut deja că ”Avuţia naţiunilor” e ditamai lucrarea de două volume, aş fi rămas cu senzaţia că ”Mâna invizibilă” e o lucrare de sine stătătoare. Iar lucrarea lui Freud încă nu ştiu dacă e un volum complet sau tot o sinteză în varianta publicată în colecţia asta. Plus că mi-ar fi folosit să înţeleg un pic contextul istoric şi ştiinţific în care au apărut ideile astea.

Până una, alta, m-am apucat de googălit şi wikipedit. Ceea ce, până la urmă, nu e rău deloc şi îmi vine să suspectez Editura Vellant de niscaiva intenţii ascunse de a mă ademeni să vreau mai mult! Iar dacă e aşa, m-am prins în superba capcană a curiozităţii, ce să zic!

Deja mă mănâncă degetele să mă pregătesc un pic înainte să ajungă Nietzsche şi Pascal la mine, să-i primesc cum se cuvine!

5 2 Voturi
Rating
Abonează-te
Vreau să primesc notificare
guest
0 Comments
Vezi toate comentariile