Ia un loc, te rog și spune-ne ce te frământă în momentul acesta.
Suferi din dragoste, ești stresat din cauza jobului, ai decis să te muți în Australia? Nu credem că are rost să îți spunem că toate se vor rezolva, nu? Un strop de adrenalină și de cortizol nu strică niciodată în coșulețul tău cu hormoni și emoții. Totuși, până lucrurile ajung să se liniștească și până vei reuși să îți găsești liniștea și echilibrul interioare, hai să îți spunem ce ai putea să citești în concordanță cu provocarea prin care treci. Aa, nu ai auzit de biblioterapie? Îți explicăm imediat, dar, mai întâi, să îți dăm un mic context.
Luna aceasta (adică februarie) este luna pe care am dedicat-o cititului. Pentru că sunt foarte multe zile despre cărți și citit, normal. Nu săriți pe noi, este și asta o formă de iubire. Față de cărți. Așadar, 1 februarie este Ziua Cititului cu Voce Tare, 5 februarie Ziua Du-ți Copilul la Bibliotecă, pe 9 sărbătorim Ziua Cititului în Cadă, pe 14 Ziua Internațională a Cărții Dăruite (Dăruirii de Cărți) și pe 15 Ziua Națională a Lecturii. Prin urmare, ne-am gândit puțin la funcționalitatea cărților (că doar nu le citim degeaba), ne-am suflecat mânecile și am plecat să căutăm informații.
„Biblioterapia este arta de a prescrie ficțiune pentru bolile vieții”
Printre articolele pe care le-am citit, am descoperit-o pe doamna Ella Berthoud care este biblioterapist. Pe scurt, ce face ea este să dea un chestionar fiecărui doritor, prin care să îl cunoască atât cât poate. Întrebările sunt formulate astfel încât să înțeleagă care este relația clientului cu cărțile, ce cărți citește, cât de mult citește, când, unde, cu cine, dacă citește sau ascultă cărți audio și așa mai departe. Dar asta nu e tot, pentru că doamna e curioasă și de aici încep distracția și întrebările inconfortabile. Cum arată viața ta în momentul acesta? Cu ce te confrunți: o despărțire, o schimbare în carieră, o mutare, un nou început, urmează să ieși la pensie? Ați înțeles ideea. Nu îi scapă nimic, dovada că urmează o întâlnire față în față sau pe Skype prin care își dorește să afle și mai multe. Lucru care este minunat, pentru că așa poate să prescrie tratamentul. Numărul de cărți este de opt pentru început, iar lista e, desigur, însoțită de explicațiile despre de ce e utilă cartea respectivă. După cele câteva săptămâni sau luni de lucru intens, clientul revine pentru reexaminare și decid împreună ce a funcționat, ce nu și dacă e nevoie să continue colaborarea.
Ok, biblioterapia ca biblioterapia, dar de ce să citim?
Hai să trecem puțin la informații mai medicale. Am înțeles că biblioterapia este o metodă prin care putem să ne liniștim mintea și să ne mutăm concentrarea pe poveștile pe care le citim și pe personaje. Dar ce se întâmplă mai exact în corpul nostru atunci când citim?
Minte sănătoasă în corp sănătos, spuneau latinii prin secolul II
Ei, iată că aveau și continuă să aibă dreptate. Nu vrem acum să fim ca la școală și să cităm din studii, dar ce să facem dacă chiar așa e? Se pare că de curând s-a dovedit că cititul de ficțiune poate să îți ofere chiar doi ani în plus de viață. Mai exact, atunci când citești, te relaxezi atât de mult încât ritmul cardiac se liniștește, iar prin mișcarea ochilor în stânga și în dreapta ajungi să trăiești un fel de meditație care ajută la reducerea stresului la nivelul creierului. Îți mai zicem? Apropo de meditație, cititul este o formă de meditație, pentru că mintea se concentrează pe cuvinte și înțelesul lor și lasă deoparte gândurile cotidiene (bine, să recunoaștem că uneori ne mai fuge mintea la pastele din frigider sau la filmulețul cu pisici pe care l-am văzut aseară).
Putem simți că înțelepciunea noastră începe acolo unde se termină cea a autorului, zicea domnul Proust acum mai bine de 100 de ani
Ce a vrut să zică autorul și de ce este încă relevant pentru noi? Poveștile vin la pachet, de cele mai multe ori, cu personaje care, la fel ca noi, duc în spate diferite conflicte interioare sau exterioare care le conduc către situații neașteptate. Cu alte cuvinte, poveștile au puterea incontestabilă să ne facă să empatizăm, să ne punem în pielea personajului, să plângem, râdem, țipăm, iubim, urâm odată cu el, iar la final să rămânem în mână cu întrebarea: și acum, ce? Deci, măiestria cărților exact în treaba asta constă: să ne facă să ne luăm datele problemei, iar după ce autorul a pus ultimul punct, să începem în capul nostru o nouă poveste. Sau să ne tragem propriile concluzii. Depinde ce vrea fiecare.
Până la urmă, noi susținem ideea că, indiferent ce carte citești și ce alegi să îți extragi din ea, important este cum te-a făcut să te simți, dacă ți-a adus un moment aha, dacă ți-a îmbogățit creierul cu cel puțin o informație nouă sau dacă te-a făcut să rămâi cu gândul la ea. Pentru că noi credem că cititul este cu și despre oameni, iar poveștile au nevoie să circule din mână în mână, din bibliotecă în bibliotecă și din suflet în suflet ca să fie auzite, trăite, iubite.
Până data viitoare, să aveți spor la citit!