Ernest Hemingway a spus cândva, că nu există prieten mai loial ca o carte. Și am toate motivele să-i dau dreptate. Orice stare aș avea, dacă iau o carte în mână și mă las inspirată de povestea ei și de a celui care a scris-o, se schimbă treaba! 🙂 Povestea mea nu rămâne în urmă, dimpotrivă. Cred că cititul e forma prin care învățăm mereu lucruri noi, dar mai ales e calea prin care poveștile noastre merg mereu mai departe.
Tot Ernest Hemingway spunea că ziua de astăzi nu e decât o zi ca toate celelalte, dar ceea ce ni se va întâmpla în toate zilele care vor urma, depinde de ceea ce facem azi. Așa a fost mereu, știm asta. Să le facem loc cărților în viețile noastre, în fiecare zi măcar câteva pagini, e unul dintre cele mai bune lucruri pe care le putem face pentru noi.
Am întrerupt adesea lecturi care mă intrigau, pe care nu le înțelegeam, care mă enervau. La puține am spus stop chiar și după ce am cunoscut mai bine autorul, (probabil nu e vremea lor, mi-am spus), însă în cazul celor mai multe dintre ele, plecată pe urma creatorului lor, descopeream atât de multe, că nu puteam să mă mai opresc. Și, dintr-o dată, și cartea căpăta sens, iar starea mea se transforma pentru că înțelegeam puțin mai mult, chiar și despre mine.
Cititul nu trebuie să fie o corvoadă. Nu trebuie să citim mereu cărțile care le plac altora sau pe cele care sunt în trend, doar ca să facem parte din mulțime, să dăm bine. Dacă ne surâde o recomandare, să-i dăm bice! 🙂 Dacă nu, hai să punem mâna pe cartea aia care ne face cu ochiul, pentru că între coperțile ei vom da și de noi. Și, o să pară că mă contrazic, însă cred tare că, uneori, e bine să citim cartea aia pe care n-am citi-o niciodată. Nici noi, nici alții. Mă tot gândesc că dacă ne place tot timpul ce le place altora, uităm ce ne place nouă. Ba mai mult, nici nu ne dăm șansa să descoperim ce ne place.
Uneori mă așez în fața bibliotecii mele și deschid cărți la întâmplare. E ca o joacă pentru mine, îmi închipui că descifrez mesaje, iar în felul ăsta mă mai hotărăsc și ce să citesc, dar cel mai adesea mă amuz, pentru că ce descopăr acolo nu are legătură cu nimic. Și iar imi amintesc că povestea mare nu se construiește niciodată singură și că cele mai multe lecturi merită începute și duse până la capăt, cu toată atenția de care putem da dovadă, pentru că au cărțile ceva al lor, pe care nu-l țin niciodată doar pentru ele.
