Trei motive să citești autori care au primit Premiul Pulitzer

Sînziana Bălțătescu

Despre Premiul Pulitzer ne-a trecut sigur pe la urechi că are treabă cu jurnalismul american şi că e „a big deal”, de vreme ce până şi supereroi ca Spiderman sau Lois Lane tânjesc după el şi se bucură când îl primesc.

E un premiu „american made”, produs local, consumat internaţional, ce e drept, dar de ce ar trebui să fie relevant pentru cititorii din afara spaţiului cultural al SUA?

Hai să vedem:

În primul rând, premiul Pulitzer se acordă pentru 23 de categorii din 2 secţiuni: Jurnalism şi „Books, Drama and Music”. Deci nu e vorba doar despre reportaje, articole, fotografii şi presă, ci e şi despre roman, short story, poezie, teatru şi muzică. Ok, toate se acordă creatorilor şi scriitorilor americani şi trebuie să aibă legătură cu America, dar hai să recunoaştem că orice cultură îi îmbogăţeşte şi influenţează pe cei care se intersectează cu ea. Iar ca să fim sinceri până la capăt, o cultură atât de puternică şi vie ca cea americană se inserează în propria noastră viaţă, fie că ne place sau nu. Aşa că ar fi păcat să nu fim curioşi despre ce consideră ea că are mai bun.

Pentru că acesta este „al doilea rând”: premiile Pulitzer se acordă pentru excelenţă. Aşa le-a gândit şi le-a redactat Joseph Pulitzer în testamentul lui şi aşa se acordă din 1917. Sigur, nimeni nu creează un premiu serios pentru literatură sau jurnalism de slabă calitate. Însă criteriul de decizie privind câştigătorul orientează juriile şi comisiile către o nuanţă sau alta: calitatea ridicată e subînţeleasă, însă un juriu poate urmări maniera în care e surprinsă o problematică specifică, altul felul în care o carte sau o lucrare e ancorată în realităţile sociale, altul acurateţea felului în care e redată o perioadă istorică.

Board-ul şi juraţii care acordă premiul Pulitzer vânează explicit „excelenţa”.

Iar acesta e un motiv bun să fim curioşi

Cu atât mai mult cu cât premiul are o istorie aşa de îndelungată şi mecanismul lui de funcţionare a stârnit destul de puţine controverse.

Funcţionează aşa:

Premiile se acordă de către Universitatea Columbia, la recomandarea Board-ului premiului Pulitzer, de obicei în luna mai. Există şi o clădire specială dedicată pentru activitatea de jurizare şi premiere în campusul universităţii.

Board-ul numeşte anual persoanele care fac parte din fiecare juriu desemnat pentru cele 23 de categorii. În general, juriile sunt compuse din cinci persoane.

Lucrările înscrise trec printr-un proces atent de selecţie. La final, juriul propune board-ului trei finalişti. Iar asta e o chestiune foarte sensibilă pentru jurii şi board, una pe care ţin să o sublinieze, ca să fie clar: nominalizaţii la premiile Pulitzer sunt autorii celor trei lucrări finaliste. Restul sunt „entrants”, candidaţi. Oricine poate candida, dar doar trei lucrări ajung să fie nominalizate, aşa că atenţie la ce scrie pe coperta cărţii care se laudă cu o referinţă la premiul Pulitzer!

Board-ul este cel care alege un câştigător din cei trei propuşi

Dar nu e obligatoriu să o facă! Poate decide să respingă propunerea juriului şi să aleagă pe altcineva dintre candidaţi sau poate decide să nu acorde premiul.

ASTA a generat nişte picanterii de-a lungul timpului. Într-una din cele mai dramatice dintre ele a jucat rolul principal Ernest Hemingway: în 1941, juriul a recomandat board-ului ca premiul să se acorde pentru două dintre cele trei lucrări finaliste. Însă propunerea a fost refuzată şi a fost votată aproape unanim cea de a treia opţiune, „Pentru cine bat clopotele”. Numai că Preşedintele Universităţii Columbia şi-a exercitat dreptul de veto şi a făcut un apel dramatic către membrii board-ului de a nu asocia numele reputatei universităţi cu un conţinut literar pe care îl considera „ofensator şi lasciv”. Până la urmă, premiul pentru ficțiune nu s-a mai acordat în acel an.

Hemingway a luat premiul Pulitzer în 1953, pentru „Bătrânul şi marea”

Şi Premiul Nobel în 1954, dar asta e altă poveste. Sau, poate, nu e. În fond, tot despre excelenţă vorbeşte: despre cea pe care uneori ne e teamă să o recunoaştem, dar care devine evidentă oricum, fie că vrem, fie că nu.

Faptul că Hemingway a apărut în articolul acesta poate fi în sine al treilea motiv pentru a vâna cărțile câștigătoare sau finaliste la premiile Pulitzer.

Marea literatură, fie ea americană sau nu, fie ea despre spațiul american sau nu, transcende geografia, aparține lumii întregi

Premiul se acordă pentru literatură remarcabilă scrisă de autori americani, „preferabil despre modul de viață american”, iar formularea aceasta, nemodificată din 1948, permite explorarea unor teme universale, care, de altfel, sunt prezente în orice spațiu cultural. Cum altfel ne-am putea acorda sufletele la „Să ucizi o pasăre cântătoare”, „Pe aripile vântului” sau „Fructele mâniei”?

Categorii acoperitoare, orientare spre excelență, literatură universală, oricare dintre motive e suficient pentru o listă de citit. Ar mai fi de stabilit ordinea, dar asta depinde de cum explorează fiecare cititor: cronologic, dinspre prezent spre trecut sau invers, în ordine alfabetică sau pur și simplu aleator.

Dacă, totuși, te confrunți cu blocajul acela pe care-l avem unii dintre noi când avem de a face cu prea multe opțiuni, să știi că în anul 2023 premiul Pulitzer pentru ficțiune a mers la romanele „Trust”, al lui Hernan Diaz și „Demon Copperhead”, al Barbarei Kingsolver.

Hernan Diaz – Câștigătorul Premiului Pulitzer pentru ficțiune, ediția 2023
Barbara Kingsolver – Câștigătoarea Premiului Pulitzer pentru ficțiune, ediția 2023

Oricum ai alege, premiul merge, în cele din urmă, la cititor!

5 2 Voturi
Rating
Abonează-te
Vreau să primesc notificare
guest
0 Comments
Vezi toate comentariile