Prâslea cel Voinic și merele de aur de la FILIT

Sînziana Bălțătescu

Toamna, când dă griul peste tot, de-ți vine să te bagi sub plapumă și să nu mai ieși până nu se ostoiesc oleacă umezeala și frigul, Târgul Ieșilor se umple de verde. Sunt mulți ani de când aici toamna e anotimpul FILIT și mare minune se întâmplă când lumea pășește peste hotar și orașul devine tărâmul de aici, nu de dincolo.

Toate poveștile devin realitate și toți făuritorii de povești se adună la un loc.

Și-n fiecare an se coc pe tărâmul Filit niște mere de aur.

Evident că există și o Zâna Zânelor, dar, ca orice Zână respectabilă, e bună, înțeleaptă, discretă și preferă să-și facă treaba zânească în liniște și să pună cap la cap și fir la fir urzeala tărâmului fermecat.

Așa că, de dragul poveștii, hai să vorbim despre merele de aur care se coc an de an în grădina Editurii Muzeelor Literare.

În grădina asta multe minunății se petrec, iar zmei care să dea iama ca să fure recolta nu-s, așa că Prâslea cel Voinic n-are altă treabă decât să se ciucească relaxat, sprijinit de un pom, ca să citească o carte cât mi ți-i ziulica de lungă. Ceea ce și face, de a devenit celebru pentru deșteptăciunea lui și l-au ales sfetnicii să fie siglă de festival, ca să știe toată lumea că pe tărâmul Filit toată lumea citește și poate să meargă fără de grijă la pomul lăudat, că merele de aur vor fi acolo.

Am gustat și eu vreo câteva și mi-a venit poftă să povestesc despre cum a fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti, tipsia pe care am găsit eu așezată frumos Colecția ”Scriitori de poveste”, cu cele unsprezece mere ale ei din 2018.

Când am dat de colecția asta nici nu știam că tânjesc după ea. Mi-a sărit în ochi ca o cutie de praline asortate, aranjate, micuțe, cochete, colorate și m-am repezit la raftul cu bunătăți fără să mai stau pe gânduri. Le-am luat pe toate o dată, dar le-am citit pe rând.

Poate că bănuiam că o să-mi placă de Otilia Cazimir sau de George Topârceanu, dar nu mi-a trecut prin cap că o să mă încânte poveștile lui Sadoveanu, Eminescu, Creangă sau Alecsandri, cei despre care știam informații sobre și academice, notate prin liceu cu liniuțe, ca să iasă mai bine în evidență cronologiile și revistele literare, curentele și mișcările. Și nici n-am visat vreo clipă că o să mă înnebunesc după poveștile lui Costache Negruzzi, Mihai Codreanu, Nicolae Gane, Vasile Pogor, ce să mai vorbim de Dosoftei.

Și m-au încântat, și m-am înnebunit și după povești, și după cei unsprezece scriitori care le-au semnat.

Merele din grădina Editurii Muzeelor Literare sunt bune de sămânță, treaba cu ele e că le stă bine împrăștiate peste tot. Așa se face că, nu după mult timp, au apărut și fructele altoite, de data asta în grădina Polirom. Colecția ”Biografii romanțate” a devenit un succes perpetuu la public, de când a apărut, din 2020. Magie de Filit: să faci un cititor, fie el tânăr sau altminteri, să iubească un scriitor care nu musai i-a plăcut atunci când l-a studiat la școală. Și să-l mai faci să iubească și pe scriitorul care a scris biografia romanțată și care nu e încă în manual, dar e cu el, în prezentul lui de cititor, om concret și uimitor, de la soare te poți uita, dar la dânsul, ba.

Mult aș mai zăbovi la tipsia cu merele sau pralinele din 2018, dar cuvântul din poveste înainte mult mai este, așa că merg mai departe.

Tii, că multe ceasuri plăcute am mai petrecut cu fetica mea, nu la gura sobei, că n-am sobă, dar la gura caloriferului, ghemuite sub plapuma caldă, cu chicoteli și îmbrânceli, și cu poveștile lui Creangă, și cu cele cinci mere de aur din 2019.

Lavinia Braniște, Bogdan-Alexandru Stănescu, Alexandru Vakulovski, Veronica D. Niculescu și Matei Vișniec au semnat variantele 2.0 ale poveștilor cu ”Punguța cu doi bani”, ”Prostia omenească”, ”Ivan Turbincă”, ”Harap Alb” și ”Capra cu trei iezi” din colecția Creangă 2.0, iar Adrian Serghie este artistul care le-a ilustrat.

Nu sunt musai reinterpretări, nici continuări, eu le-aș zice mai degrabă spin offs, n-o fi asta a la Creangă, dar merge cu 2.0. Sunt acidulate, dulci-acrișoare și crocante.

Și sunt pentru copii tot atâta cât sunt și suratele lor mai în vârstă.

Pățești cu ele ce pățești și cu poveștile lui Creangă: știi tu că-s pentru copii, că așa le-ai citit odată și așa trebuie să fie. Și te așezi lângă copilul tău, mai mult sau mai puțin bucuros că e seară și-ți pică ochii în gură și ai de prestat povestea de seară și te apuci să citești un pic adormit, cu mințile vag agățate în altă parte. Iar pe măsură ce rostogolești cuvintele, simți cum ți se cască ochii și ți se trezește gîndul.

Uneori te umflă râsul și te întreabă copilul de ce râzi, dar nu poți să-i spui că tu ai găsit în întorsăturile molcome de cuvinte niște înțelesuri care nu-s încă pe măsura înțelegerii lui de copil, vorbe cu două înțelesuri, ironii și filosofii ascunse în două cuvinte care te privesc în față cu aspectul lor nevinovat și cu ghidușie în colțul ochilor.

Alteori îți vine să cazi pe gânduri, dai peste câte-o grozăvie de tristețe delicată, peste câte-o duioșie nemărginită sau peste câte-o judecată tăioasă, toate ascunse-n joc, printre rânduri.

Copilul tău aude o poveste. Dar tu auzi alta.

”Lumea crede că povestea aia este despre cum a dat norocul peste prințesă când s-a transformat broscoiul, dar de fapt este vorba despre cum ea îl salvează pe el”, îi spune Văcuța Găinii din povestea Laviniei Braniște.

”Toți ăștia pe care-i vezi aici, alergând bezmetici, îs morți demult, dar n-o știu. Nu și-au dat seama, pentru că și-n viață tot asta au făcut, au alergat după bani, au strâns, au adunat, au îmbătrânit și abia pe patul de moarte au zis: La ce mama dracului m-oi fi otânjit eu atâta după bani și am uitat să-mi trăiesc viața?”, îi explică Dracul Vasile omului care se teleportase într-un oraș al viitorului în ”Prostia omenească 2.0” a lui Bogdan-Alexandru Stănescu.

Pe Ivan Turbincă 2.0, Alexandru Vakulovski l-a făcut paznic la brigada de tractoare într-o bucată de poveste: ”…cu ochii tulburi la început, cu cât beau mai mult, cu atât se luminau. Ivan avea impresia uneori că nu trebuie să mai aprindă becul în căsuță. Iată de unde venea lumina în acele vremuri tulburi”.

”Fiară neagră a gândului,/ amarul pământului,/ cu puterea vântului/ fă umbră pământului!”, îi șoptește vântul turturicii din povestea Veronicăi D Niculescu.

Iar ieduțul 2.0 al lui Matei Vișniec îi spune mamei lui: ”Ai grijă, mamă, uneori mai binele este dușmanul binelui”.

Copilul tău aude o poveste. Tu auzi alta. Fiecare cu povestea lui crocantă, dulce și acrișoară, mușcată de pe tipsia Filit din 2019. Mere de colecție. Le găsești și anul ăsta la Filit.

Așa cum ai să găsești și dovleacul de aur din 2020, cel în care 45 de personalități au adunat povești despre Emil Brumaru. Recunosc, ”Să fim anonimi ca dovlecii. Povești cu Emil Brumaru” e o bunătate din care încă n-am gustat. M-a dojenit poetul de fiecare dată când am trecut pe lângă pasajul care-i poartă numele din 2022. M-a făcut Harcea Parcea.

Tot îmi spun că n-am avut timp, dar asta nu e o scuză la Filit 2023. Timpul e ca tărâmul, aici și acum. Parcă-l și văd pe Prâslea cel Voinic cum întinde un deget, fără să ridice ochii din carte și-mi indică raftul potrivit înainte să apuc să-l întreb unde găsesc dovleacul de aur. Data viitoare când trec pe lângă poet, o să am curaj să-l întreb care mai e treaba prin ”Rezervația de îngeri”.

Tot cinci au fost și fructele din 2021. Arătau ca merele de aur, dar sub coaja subțire stătea miez de rodie. Te sprijineai cu unghia în ele și se rostogoleau poemele, fiecare încapsulat în propria lui pieliță rozie, vidat în propriul lui suc astringent și parfumat. Au fost servite în meniul Filit din anul acela drept ”Parodii originale” și au făcut senzație. Încă fac.

Cincizeci de poeți au cules un titlu și un vers original și le-au migălit în sutele de poezii adunate în cele cinci volume: ”feat. alecsandri”, ”feat. cazimir”, ”feat. codreanu”, ”feat. eminescu”, ”feat. topârceanu”. Au ieșit parodiile astea de mere fermecate, mustind și pocnind pe dinăuntru, din miezul lor de rodie.

Peste ”feat. alecsandri” n-am dat la Filit, că aveam senzația că nu-s în mood-ul potrivit pentru rodii. Habar n-aveam ce vorbesc, dar am aflat într-o zi, tocmai la Mircești, unde mi s-a năzărit să merg să vizitez casa poetului, într-o drumeție cu copiii. Ca în tot locul în care ajungem, de la muzeu ne-am luat o carte.

De atunci, pe masa mea de citit stă bolul ăsta cu bobițe de rodie. Nu consumi dintr-o îmbucătură minunățiile astea. Le ții permanent la îndemână, le porți cu tine și te oprești din ce faci ca să mai savurezi vreuna:

”Ființele fericite sunt extrem

de periculoase.

Bine-ai venit de la Rai. Să fim deci fericiți –

să cântăm sub cerul fericit

care ne zdrobește atât de tandru,

să fim morții pe care și-i visează cerul

când se simte la fel de fragil&disperat

ca oamenii pe care-i terciuiește”

Radu Vancu, Înșir’-te, mărgărite

Anul trecut tipsia pe care deja știam să o aștept cu poftă și nerăbdare s-a etalat cu un durian țepos. Și-a răspândit aroma putredă, o știam, pe străzile Iașului o simțisem de atâtea ori, miezul lui păstos mă hrănise de fiecare dată când mă oprisem să plâng în fața fotografiilor etalate în curtea fostei chesturi a poliției, Casa Muzeelor de azi, cea în care am purtat iar și iar pașii copiilor mei prin Muzeul Pogromului.

”Zece povestiri. Pogromul de la Iași” spunea coaja lui aurie. Zece scriitori cutremurați de fotografiile acelea, transportați în ele, incrustând în cuvinte povești ne-spuse și emoții ne-trăite, din acelea de care ne e frică așa cum ne e frică să ne privim în ochi și să citim acolo rușinea sau acceptarea.

Am oftat adânc cu fiecare poveste, cu fiecare fotografie. Am plâns din nou.

Iar apoi am zâmbit. Durianul ăsta exotic, pe care ne place să-l credem venit de pe alte tărâmuri are miez amărui de măr neaoș. Magie de Filit: merele de aur nu sunt mereu dulci, dar fără ele uiți cine ești și devii coșmar.  

E toamnă la Iași. Nopțile sunt tot mai reci, diminețile tot mai crispate de presimțirea griului. Dar târgul s-a umplut de verde, lumea a început să freamăte, gata să pășească hotarul tărâmului. Merele-s gata coapte în grădina Editurii Muzeelor Literare. Prâslea citește imperturbabil. Zâna Zânelor se ocupă de treburile ei zânești. Abia aștept tipsia de anul ăsta.

3 1 Vot
Rating
Abonează-te
Vreau să primesc notificare
guest
0 Comments
Vezi toate comentariile