RECENZIE

Când Hitler a luat cocaină și Lenin și-a pierdut creierul

Liv Tane a oferit

22-iunie-2022



,,În zilele de dinaintea autoproclamării ca împărat, nu avusese un ban și doar nemaipomenitul său fler pentru spectacol l-a salvat de la ruină. Îmbrăcat în ținuta aceea inconfundabilă, era acum invitat să ia masa în cele mai bune restaurante din San Francisco. În schimbul mâncării gratuite, Norton le oferea gazdelor un sigiliu imperial pe care era scris: “Prestator oficial de servicii pentru Majestatea Sa Imperială Norton I al Statelor Unite.” Restaurantele se băteau să obțină astfel de sigilii, care le sporeau afacerile.

 

Se zice că istoria are bunul obicei să ne pleznească peste bot atunci când nu facem efortul să o învățăm. Sau măcar să o citim cu atenție. Mai ales azi, când nici măcar nu mai avem veșnica scuză a școlii, căci tot mai multe edituri găsesc adevărate bijuterii în care lunga listă de date e înlocuită cu povești savuroase, numai bune de povestit vara, lângă un pahar de limonadă, când faci pe deșteptul cu prietenii. Cam așa e și cartea asta de la Editura Corint.

 

După ce m-am înfuriat, pe drept cuvânt (dar asta e altă discuție, mult prea lungă să o înghesuim într-o recenzie care merită mai mult de-atât), pe strâmbăturile din nas și datul ochilor peste cap cu zgomot de care mă tot lovesc la oamenii din jurul meu doar când aud cuvântul istorie (,,Eu NU citesc istorie’’ e una dintre cele mai enervante afirmații pe care le aud – dar și aici am  listă lungă la care, cu voia bunului calendar, m-oi putea întoarce vreodată), am decis să fiu cobaiul de serviciu și să opresc în biblioteca proprie tot ce are pe copertă această etichetă. Firește, nu le las pe raft, ci mă bucur egoist de ele, iar după ce mai domolesc entuziasmul, intru aici și cert blând (haha!) pe toată lumea care nu știe ce știu eu acum despre doctorul evreu al lui Hitler, despre dublura nefericită a Turnului Eiffel sau despre doamna Robinson Crusoe.

Istorie livrată într-o forma accesibilă, cu o doză echilibrată de entertainment, cât să-ți dea o stare de bine, asta reușește să facă fiecare carte din colecția Corint Istorie, care încearcă să îi redea istoriei locul pe care îl merită. Nu mai e o materie de la școală pentru care trebuie să înveți ca să iei 10 la teză, e substanța esenței umane, e viața. Ne hrănim din ea, trăim cu ea și ne duce mai departe. Pentru că, până la urmă, toate lucrurile importante din viață la care te întorci cu drag fac istoria istorie. E viața noastră în fiecare zi.

,,Când Hitler a luat cocaină și Lenin și-a pierdut creierul’’ e genul de carte care se citește ușor, pentru că e secvențială, structurată în episoade scurte și extrem de savuroase. Atât de savuroase încât chiar am crezut, la început, că e ficțiune, căci unele dintre povești sunt atât de neașteptate și atât de bine scrise, încât am crezut că autorul fabulează. Așa că am lăsat nițel poveștile de-o parte și am aruncat un ochi mai întâi pe biografia omului: e jurnalist, deci este evident infectat cu microbul documentării, iar cele 15 pagini de bibliografie selectivă plus fotografii necesare pentru o carte de doar 170 de pagini o dovedesc. Giles Milton abordează istoria din unghiul pe care-l merită, unul care să o facă accesibilă, să o aducă în normalitate, să ne amuze.

Și știi ce? Nici măcar nu trebuie să o citești cap coadă, ci o poți doza exact așa cum e, ca o colecție de pastiluțe care rămân cu tine și care te fac mai smart and fun la berea cu băieții. Mai bună decât o serie de bancuri, pentru că nu te face doar să râzi, ci te face și mult mai deștept. Mai om.

Căci toată umanitatea, toata istoria lumii e construită pe cunoașterea pe care o acumulăm în cărți, esența noastră ca specie e în carte, iar cartea ne ține în viață. Ne învață să mâncăm, ne învață să construim unelte, ne învață să ne apărăm dacă e cazul, toată știința lumii e în carte. Și nu e valabil doar pentru fizică, geografie sau filosofie, ci pentru noi, ca oameni. Eu și cu tine suntem carte și nu avem voie să uitam asta.

Și să citim istorie.