RECENZIE
Civilizații
a oferit
15-noiembrie-2023
Cele nouă zeci și cinci de teze ale Soarelui
[…] 20. Muritorii se achită de toate datoriile prin moarte.
[…] 22. Creștinii trebuie să învețe că cel care le dă săracilor ori le împrumută celor în nevoință face mai mult bine decât dacă ar cumpăra indulgență.
[…] 46. De ce să le dai oamenilor liberul arbitru, dacă prin asta le permiți să facă rău?
[…] 52. „Primiți-l pe cel slab în credință fără a-i judeca opiniile.”
[…] 59. Nici Soarele, nici pământul nu cer cuiva plata unei dijme, fie ea mare sau mică.
Istorie contrafactuală înseamnă acea istorie la baza căreia stă întrebarea: ce s-ar fi întâmplat dacă…? Iar scriitorul mexican Carlos Fuentes afirmă că „arta dă viață lumilor pe care istoria le-a ucis” în „Cervantes sau critica lecturii”.
Laurent Binet, scriitor francez, asta face în romanul „Civilizații”, dă viață lumilor ucise de istorie.
Publicat în 2019 și premiat cu Grand Prix du roman de l’Académie française, „Civilizații”, apărut la editura PandoraM, în colecția Anansi, este povestea răsturnată a descoperirilor geografice din secolele XV și XVI. O oglindă a lumii, care-i arată cititorului o lume întoarsă: un imperiu sud-american cucerește Europa și lumea veche.
Poți citi cartea aceasta cum vrei, cunoscând sau nu istoria reală din spatele poveștii. Aventurile protagoniștilor, personaje istorice reale, se desfășoară sub ochii cititorului pagină după pagină, cu tot atâtea detalii ca cele pe care le poți citi într-o cronică sau într-o lucrare științifică. Îmbinate însă cu arta literară, astfel încât nu simți că studiezi un text științific, ci îți dorești să afli ce se poate întâmpla într-o lume paralelă, ca și cum ai viziona un film SF.
O lume prea puțin cunoscută de europeni este pusă sub lupă. Te poți gândi că sunt oameni foarte diferiți de noi. Și într-un fel, ai avea dreptate: alte obiceiuri, altă religie, alte legi după care își guvernează lumea.
Însă orice ființă umană, fie ea de pe bătrânul continent căruia îi aparțin și eu și cei din jurul meu sau din celălalt capăt al lumii, fie că a trăit acum 500 de ani sau trăiește acum, are aceleași nevoi, aceleași emoții, râvnește la aceleași lucruri.
Personajele istorice sunt despuiate de toate măștile lor și te vor face să vrei să le cunoști povestea adevărată și să răscolești internetul sau alte cărți ca să le descoperi cu adevărat. Le iubești, le urăști, simți compasiune sau indiferență pentru ele, ca pentru oamenii din carne și oase ce-ți străbat viața zi de zi. Și este imposibil să nu te gândești că hotărârile lor, cele reale, ți-au atins și ție, cititorul, viața, într-un fel sau altul, chiar dacă te-ai născut 500 de ani mai târziu.
Fiindcă prezentul nostru este conectat cu trecutul omenirii cu cele mai fine și incredibile fire.
Dovezi arheologice au demonstrat că primii europeni ajunși în America de Nord au fost scandinavii, conduși de Leif Erikkson, în jurul anului 1000 e.n. Dar scandinavii nu au lăsat foarte multe dovezi ale trecerii lor și nici nu au modificat în vreun fel viețile nativilor întâlniți în călătoriile lor, spre deosebire de spanioli, portughezi, olandezi, francezi sau britanici.
Scrierile spaniole ale secolului al XVI-lea și cele mai târzii consemnează faptul că la sosirea spaniolilor Imperiul Incaș se afla într-un război civil între doi frați, după moartea tatălui lor: Huascar și Atahualpa. Cel de-al doilea câștigă războiul în anul 1532 și este încoronat ca împărat al Regatului Soarelui.
În urma descoperirii continentului american, după prima debarcare a lui Cristofor Columb din 1492, în Cuba, europenii încep să pătrundă din ce în ce mai mult în noile teritorii. Unul dintre aceștia este Francisco Pizzaro, conchistadorul spaniol care distruge Imperiul Incaș, ucigându-l pe Atahualpa în anul 1533, sub pretextul ereziei, practicării poligamiei, mariajului incestuos, incitării la revoltă şi idolatriei.
Se zice că Atahualpa ar fi declarat în timpul procesului său, din 1533:
„Cât despre credinţa mea, nu o voi schimba. Zeul vostru, după cum îmi spuneţi, a fost omorât chiar de către oamenii pe care i-a creat. Dar zeul meu încă are grijă de copiii săi“.
A fost condamnat la moarte prin ardere pe rug. Dar pentru că în credința incașă nu poți ajunge să stai alături de zeul Soare fără trup, a decis să se boteze și sentința a fost schimbată la moarte prin strangulare.
Când clopotele au bătut pentru moartea lui Atahualpa, Sapa Inca, ele au bătut și pentru Imperiul Incaș, destrămat în următorii patruzeci de ani sub atrocitățile spaniolilor.
Descoperirea Americilor și a altor zone de pe glob de către europeni a dus la formarea civilizației, așa cum o știm. Pe drumul acesta s-au prăbușit civilizații, au fost rase de pe fața pământului popoare întregi, destinul a milioane de oameni a fost deturnat. Știm acum în câte feluri. Și ne întrebăm dacă X acțiune n-ar fi existat, ce turnură ar fi luat lucrurile în lipsa ei.
Istoricii contemporani sunt de acord că Americile au putut fi cucerite și colonizate și datorită faptului că europenii au adus cu ei diverse boli, pentru care popoarele native nu aveau anticorpi.
Autorul însuși declară că sunt două elemente care l-au ajutat să contureze lumea și povestea: vizitele în muzeele din Lima (capitala statului Peru) și cartea lui Jared Diamond, „Arme, virusuri și oțel”.
Romanul este împărțit în patru părți: Saga lui Fredys Eriksdottir, Jurnalul lui Cristofor Columb, Cronicile lui Atahualpa și Aventurile lui Cervantes (da, acel Cervantes, creatorul lui Don Quijote de la Mancha).
În prima parte, fiica lui Erik cel Roșu, Fredys, debarcă în America Centrală, aducând cu ea meșteșugul prelucrării fierului, caii și virusurile creatoare de anticorpi. Și este zeificată de către popoarele întâlnite în „saga” ei.
În cea de-a doua parte, Columb nu mai părăsește niciodată Cuba și moare departe de pământul Spaniei. Însă lasă moștenire limba castiliană (nu vorbim de o limbă spaniolă unificată în epoca sa) și cunoștințele despre construcția corăbiilor.
În cea de-a treia parte, istoria lui Atahualpa se răstoarnă și ea: Huascar câștigă războiul și Atahualpa este nevoit să fugă din calea fratelui său, însoțit de aproximativ 200 de oameni (așa cum a ajuns Francisco Pizzaro) în Cuba. Huascar dorește să-l ucidă, așa că se vede nevoit să fugă și din acolo, unde își trăsese sufletul pentru o vreme. Ajutat de poporul taino, care-i găzduiseră cu 50 de ani în urmă pe spaniolii lui Columb, Atahualpa și oamenii lui fug peste Oceanul Atlantic și reușesc să ajungă în Spania, pe care o cuceresc, aplicând sistemul lui Pizzaro: îl iau prizonier pe regele Spaniei, Carol Quintul. Spre deosebire de Atahualpa, ucis de spanioli, Carol moare în încercarea de a evada. Atahualpa devine regele Spaniei și pune în practică planul de a cuceri Lumea Nouă. Lumea Nouă fiind Europa și o parte a lumii arabe neintegrată în Imperiul Otoman, fiind numită de către incași lumea Răsăriteană, fiindcă spre deosebire de Columb, ei au călătorit în sens invers, spre est.
Aventurile lui Cervantes, partea a patra, sunt oglinda răsturnată a lumii și istoriei reale și îl lasă pe cititor cu întrebarea: ce ar fi fost dacă…?
Binet este un bun cunoscător al istoriei mondiale, fiindcă în roman nu sunt implicați doar spaniolii și Imperiul Inca. Intră în scenă alături de spanioli, Imperiul Habsburgic, Franța, principatele germane și italiene, Portugalia, Vaticanul, Imperiul Mayaș, Imperiul Otoman, regate africane. Toate piesele astea se mută ca pe o tablă de șah, conduse de mâna împăraților, regilor, principilor și, nu în ultimul rând, de cea a Papei. Ca în lumea și istoria reală. Cum și pentru Lumea Veche (incașii și mayașii) și pentru Lumea Nouă (Europa și lumea mediteraneeană) religia este foarte importantă, va avea și aceasta un rol hotărâtor în deciziile politice. Fiindcă în realitate, din zorii civilizației și până acum, cele trei elemente ale umanității se împletesc strâns: aurul, religia și politica.
Un adevărat joc de strategie. Ca șahul.
Lumea Nouă și cea Veche au multe în comun: iubirea, prietenia, loialitatea, ura, trădarea, tristețea, goana după aur, puterea, siguranța. Destine se leagă sau se destramă. Se încheagă și se dezleagă alianțe vechi și noi, mor Case regale și se nasc unele noi, schimbând viețile anonimilor în bine sau în rău. Ies la suprafață întunericul și lumina din ființele umane, din orice civilizație provin ele. Sau orice religie și credință ar avea.
La începutul poveștii, te întrebi: o religie mai permisivă a dus la o lume mai bună? Au fost date legi care să protejeze mai bine drepturile și viețile celor mulți? A fost abolită sclavia? A dispărut Inchiziția și ororile ei? Sau a apărut ceva mai monstruos? Au dispărut războaiele, foametea, sărăcia, abuzurile de orice fel? Ori s-au adâncit? Ce s-a întâmplat cu arta, așa cum o știm toți?
La final fiecare își răspunde la întrebările aceasta sau la altele în felul propriu. Ce pot spune este că oamenii, în orice fel de lume ar trăi, sunt tot oameni, cu tot ce îi face umani. Iar viața ce ți-a fost dată în această lume are parte de bucuriile și suferințele ei. Și toți căutăm acceptarea și locul nostru în lume.