Daisy Jones & the Six

„Mă uitam la oamenii din față care mă ascultau, mă auzeau. Oameni din altă țară, oameni pe care nu-i întâlnisem niciodată în viața mea, și mă simțeam legată de ei într-un fel cum nu mă simțisem legată de cineva vreodată.

Asta am iubit întotdeauna la muzică. Nu sunetele, mulțimile sau vremurile bune, cât cuvintele – emoțiile, poveștile, adevărul – pe care le poți lăsa să-ți iasă din gură.

Muzica poate să sape, știi? Poate să-ți înfigă o lopată în piept și să înceapă să sape până dă de ceva. În noaptea aia mi-am confirmat că voiam să scot un album cu cântecele mele.”

Ai fost vreodată curios să vezi cum e în backstage, să afli ce se întâmplă în spatele unei trupe, cum freamătă tot după cortină și câtă muncă se adună pentru „doar” câteva piese? Și din ce au fost inspirate? Câtă iubire, ură, suferință, bucurie, nebunie, repetiții, renunțări, reveniri au compus muzica lor? Sau poate doar vrei să afli picanterii din viața muzicienilor tăi preferați, să le miroși rutinele, cu cine trăiesc, ce iubesc, ce gusturi au.

Am intrat în atmosfera cărții și am apăsat pe play, mi s-a făcut poftă să ascult Piece of my heart (Janis Joplin) în timp ce citeam. Cărțile biografice te transformă într-un stalker, mergi pe urmele unei vedete, stai cu sufletul la gură, citești printre rânduri, afli lucruri pe care nu le găsești în wikipedia. Te simți ca un groupie. Ridici tricourile aruncate neglijent, miroși ce e prin pahare după concerte, asiști la certurile dintre ei și iubitele lor, ești părtaș la nașterea unei bucurii care va dăinui peste vremuri.

Daisy Jones and the Six e o un roman biografic, o poveste imaginată despre o trupă de rock’n’roll din anii ‘70. Ți-ai pus și tu repede în gând jeansii evazați, cămașa cu floricele, o vestă din piele cu franjuri și bandana colorată? Fredonezi ceva de la Rolling Stones sau Black Sabbath sau Queen? Atunci ești pregătit pentru povestea asta.

Autoarea Taylor Jenkins Reid și-a început cariera în producția de film, așa că alegerea de a scrie un roman într-o formă de scenariu e asumată. Conceput ca un script de interviu-documentar despre o trupă care urcă pe marea scenă a muzicii americane, visul oricărui artist.

O istorie a unei trupe rock inventate

Reid face o documentare riguroasă a perioadei muzicale, include în poveste trupe celebre, concerte mari, (re)creează o atmosferă extaziantă, cu tumultul vicios și periculos al unei lumi intoxicate de narcotice, un melanj de plăcere indusă și muzică adevărată. Am călătorit prin ochii personajelor în marea mișcare artistică, exprimată liber, cu trăiri de la extaz până la pierdere de sine. Dialogurile de interviu mi s-au părut obositoare la început, dar am intrat repede în mrejele firului narativ. Poate doar limbajul a fost un pic îndulcit în traducerea expresiilor, l-aș fi primit cu bucurie mai slobod.

Apropo, există și un film serial după carte, disponibil pe Amazon.

Pentru crearea personajelor, membrii trupei The Six, Reid s-a inspirat din povestea celor de la Fleetwood Mac (dă play pe Don’t stop). Succesiunea capitolelor, istoricul formării trupei, cum au pornit de la vârste foarte fragede să cânte, viețile lor tumultuoase, totul sună credibil, firul narativ e bine construit, chiar dacă structura romanului nu e ușor de urmărit.

Backstage life

Ca să intri în pielea unui muzician, te poți imagina în fața oglinzii recitând o poezie pentru școală, repetând un eseu pentru absolvire sau un discurs pentru job, sigur te-ai aflat în momente din astea și, recunoaște, ți-ai dorit măcar o dată în viață ca ceea ce faci să fie VĂZUT. Admirat, apreciat, validat, call it as you like. Să fii și auzit de cei de care-ți pasă. Chiar și când crezi că nu ai nevoie de validare. Dacă o poveste nu are cititori nu există, așa și muzica, e vie dacă e ascultată.

Unii vor numi nevoia asta orgoliu. Dar poate nu e cel mai rău lucru de pe pământ, dacă alți oameni se regăsesc în povestea ta, în mesajele tale, în melodiile pe care le cânți. Devii una cu povestea ta și a altor zeci, sute sau poate mii de oameni.

M-a prins de guler și mi-a strâns inima

Ca orice iubitor de muzică rock ador poveștile de acest gen. Dar cartea asta nu e doar despre muzică, ci și despre traumele, furiile și revoltele interioare, cele care declanșează de fapt inspirația în muzică sau orice tip de creație. Te ține în priză, cu multă adrenalină de prin culisele trupei. Iar dacă ai avut ocazii în viață să-ți susții oameni dragi din umbră, cartea asta e și pentru tine.

Hrană din validare

Daisy Jones, eroina romanului, e o tipă fascinantă, o tânără greu de „îmblânzit”, care pleacă de acasă la 14 ani. Nu-i lipsea nimic, părinții ei bogați erau însă preocupați de lumea artei și a modellingului, de propriile imagini, ba chiar au folosit chipul fetiței lor frumoase în fotografii și reclame.

Daisy are o singură prietenă adevărată, Simone, cu care fuge în lume să facă muzică și să fie ascultată. Simone, și ea în lumea muzicii, e singura care-i va fi toată viața aproape și o va sprijini pe Daisy în clipele de iad emoțional. Povestea lor e una dintre cele mai emoționante prietenii care rezistă timpului și obstacolelor aduse de extravaganța vieții de scenă, droguri, relații toxice. Nu știam piesa asta faină despre despre prietenie, favorita celor două fete: Carole King, You’ve got a friend. (1025) Carole King – You’ve Got a Friend (Official Audio) – YouTube

La polul opus, frații Dunne, Billy și Graham au fost crescuți doar de mamă, cu lipsuri și greutăți, chitara lăsată acasă de tatăl lor care i-a părăsit de mici fiind singura avere pe care au împărțit-o. Un Silverstone care mai târziu le-a dat curajul să înființeze trupa The Dunne Brothers.

Billy resimte lipsa tatălui în viața lui și mai târziu, și se apucă de alcool și droguri. Abandonul patern îl determină să se înece în uitare. Camila, viitoarea lui soție, îi va schimba complet destinul și-l va transforma în tatăl pe care el nu l-a avut alături. Femeia asta m-a uimit, m-a înfuriat pentru câte a acceptat și m-a uns pe suflet cu răbdarea cu  care înțelege pasiunea și talentul partenerului ei. Să pricepi un artist nu e lucru ușor.

Toți membrii trupei au propriile povești zbuciumate de viață, cu iubiri, neputințe, vicii, talent. Karen, Eddie, Graham, Warren, managerul lor, toți fac parte din familia care a devenit The Six pe marile scene. Daisy se alătură trupei după o dispută cu liderul trupei, Billy. Din ură, iubire, inconștiență și pasiune pentru muzică se naște nebunia frumoasă, iar piesele lor încep să fie adorate de oameni.

Am asistat la zile din studio în care-și compuneau piesele, la certuri, iubiri împărtășite, ascunse, iubiri neîmpărtășite, la uși trântite, la fugă, acceptare, neasumare, revenire, prietenie și detestare, la gelozie, posesivitate și toleranță. Vocile personajelor te aduc mai aproape de poveste. Mergi alături de ei până la maturitate, când trupa se destramă și fiecare dintre ei își vede de viață cu tot ce a învățat din experiența asta fabuloasă.

„Unul dintre lucrurile pe care le înveți la recuperare este că autocontrolul este singurul control pe care îl avem. Că tot ce poți să faci este să te asiguri că acțiunile tale sunt în regulă, pentru că nu poți controla acțiunile altora. De asta n-am făcut ce-am vrut să fac, adică să iau sticla de ketchup și să o arunc în fereastră. Și n-am urcat în mașină să o găsesc pe Daisy și să încep să urlu la ea.” (Billy)

Dincolo de călătoria muzicală, te zgârie conștientizarea relației cu tine însuți, cu ceilalți, e o poveste despre iubirea  de sine și de a controla pe cei pe care crezi că-i iubești. E despre prietenia care nu are religie sau limite spațiale. E despre paternitate și maternitate. E despre capacitatea de a iubi fără să sufoci și de a înțelege fără să ucizi emoțional. E despre muzică și despre puterea de a asculta, dar mai ales de a auzi. Și despre învățare.

„E amuzant. La început cred că începi să te droghezi ca să-ți amorțești sentimentele, să fugi de ele, dar, după o vreme, îți dai seama că drogurile sunt cele care-ți fac viața de neconceput, ele îți intensifică toate sentimentele pe care le ai. Te fac să suferi mai mult când ai inima frântă, îți sporesc momentele bune. Așa că atunci le limitezi, începi să simți cu adevărat ca și cum redescoperi sănătatea mintală. Și când îți redescoperi sănătatea, e doar o chestiune de timp până începi să înțelegi de ce voiai să scapi de ea de la început.”