RECENZIE

Despre somn. De ce este vital să dormim și să visăm

Lorena Țăruș a oferit

15-noiembrie-2022



Cea mai bună punte dintre disperare și speranță este un somn bun de-o noapte. E. Joseph Cossman, antreprenor

Sigur că ai mai auzit până acum că noaptea e cel mai bun sfetnic, dar oare chiar așa o fi? Ce face ca noaptea, care practic te adâncește în bezna simțurilor, să devină un bun sfătuitor care îți dă direcția potrivită de acțiune a doua zi sau te face să iei cea mai bună decizie de la un moment dat?

Mathew Walker, cercetător și profesor de neuroștiințe și psihologie, și-a dedicat resursele și energia descoperirii tainelor acestui „comportament” al omului numit somn, care, după ani de studii încă mai are taine și mistere.

Autorul cărții Despre somn, dezvăluie în prima parte tipurile de somn de care ne învăluim pe timpul nopții sau atunci când suntem obosiți, explicându-i importanța fiecăruia, dar pune mai ales accent până la finalul lecturii pe importanța pe care o acordăm dormitului. Pentru că într-o proporție covârșitoare alegem să scurtăm somnul sau să-l înghesuim printre multe alte activități pe care tocmai din cauza nesomnului le facem mult mai prost și suntem mai distrați, mai ineficienți.

Sună alarma. Mai amân-o puțin. Sau oprește-o pentru totdeauna!

Contrar oricărei teorii de management al timpului care îți sugerează organizarea pe intervale de timp bine stabilite, cu programări la ore fixe și cu atenția concentrată pe bifarea fiecărui task din to do-ul zilnic, Walker scoate în lumină studiile ce arată că ascultarea ritmului corpului îți poate seta un program personal aliniat perfect cu tine. Avantajul unui program propriu în care corpul își reface atât cât trebuie tot sistemul e că randamentul și productivitatea sunt la cote maxime, fără nicio intervenție în orarul de somn, pe care, apropo, îl recomandă să fie minim 7-8 ore. Persoanele care pot să funcționeze la capacitate maximă cu mai puține ore de somn sunt într-un procent infim, iar dacă te gândești că poți fi una dintre ele, cel mai sigur te înșeli.

  • Hai la școală!
  • Nuuuuuu, mi-e somn, vreau să mai dorm!

Știai că fix somnul ăla de dimineață, dinainte să îți trezești copilul ca să plece la școală, indiferent că are 7 sau 16 ani, e cel mai util, profund și eficient pentru el? Și totuși majoritatea școlilor încep la 8. Asta înseamnă că pregătirea lui la care se adaugă drumul până la școală poate să-i rupă copilului fix acele ore în care tot sistemul i se restartează și după care e cu adevărat eficient. Ori când el nu și-a făcut somnul care l-ar fi ajutat cel mai mult să funcționeze în parametri optimi, iar școlile nici nu iau în calcul acest aspect, înțelept este ca profesorii să nu le mai reproșeze, măcar în primele ore, că sunt adormiți sau că nu s-au trezit încă. Ghici ce, ei chiar nu se simt încă în totalitate treji pentru că ritmul lor e diferit față de al unui adult, iar somnul de dimineață e cel mai calitativ pentru ei. Asta în mod normal ar trebui ajustat în programe naționale, internaționale și calibrate în acord ritmul lor. Dar am eu așa un feeling că vorbim de fapt povești și lucrurile sunt departe de a se îndrepta în direcția cea bună.

Știam eu de ce mi-s dragi cei mici care se lasă trași de părinți dimineața spre școală, dar recunosc că mă încearcă de fiecare dată și un soi de milă de ei la cât de adormiți îi văd că se târăsc după adulții de lângă ei. Fix în ora aia ei ar fi putut avea niște achiziții surprinzătoare la nivel de corp și creier, doar că la ora respectivă ei sunt pe drumuri, în traficul haotic, gălăgios și atât de nociv pentru ei.

Conduci de 12 ore. Oprește-te dacă nu vrei să mori!

Am fost de-a dreptul surprinsă să aflu că accidentele produse într-o fază a somnului numită microsomn depășesc numărul celor cauzate de alcool consumat la volan. Da, lipsa somnului poate să fie chiar mai periculoasă decât alcoolul la volan. Studiile centralizate de autor arată reacțiile corpului după o perioadă îndelungată de condus fără somn și cum diferă acestea față de condusul după ce participanții la studiu au consumat băuturi alcoolice. Fracțiuni de secundă de microsomn cauzează accidente dintre cele mai grave, multe soldate cu moartea.

Gândul mi s-a dus în mod evident la cei care lucrează în transporturi. Apar știri în mod frecvent despre accidentele în care sunt implicați, multe fiindu-le fatale, ori din ceea ce știu, este un domeniu încă departe de a fi reglementat așa cum trebuie, iar treaba cu somnul încă poate să pară pentru mulți, din păcate, o fiță.

Lipsa de somn atrage moartea

Majoritatea bolilor cronice au manifestări mai dure, agresive, cu diminuarea calității vieții, dar și a duratei de timp petrecută alături de cei dragi. Lipsa de somn atrage însă chiar situații în care moartea intervine instant. După o scurtă analiză a cazurilor în care moartea a intervenit subit în unele cazuri a rezultat în toate cazurile un mare deficit de somn. Da, tendința e să crezi că somnul pierdut într-o noapte poate fi recuperat printr-o suplimentare a lui în ziua următoare sau timp de mai multe seri la rând. Te înșeli.

Deși toți trăim cu impresia asta, studiile arată că oricât am dormi ca să recuperăm câteva ore de nesomn, procesele de regenerare ale corpului și creierului nu sunt la fel cu cele în care somnul își respectă ritmul lui propriu.

Totuși, de ce să dormim?

Sigur că aceste informații despre somn, culese în urma studiilor riguros făcute, ar trebui să fie cât mai mult expuse în școli, instituții, organizații, companii. Sigur că respectarea unui program de somn ar trebui să fie o prioritate pentru cei mai mulți dintre noi din motive cât se poate de evidente. Autorul arată însă că orice alt tip de educație se face încă de la vârste mici, de la școală – educație sanitară, financiară, de siguranță, alimentară, doar că toți caută să trateze de fapt efectele la care se ajunge din cauza lipsei somnului, nimeni nu caută însă să se concentreze pe cauza care stă la baza celor mai multe dintre ele. Alimentarea haotică intervine în majoritatea cazurilor în care somnul a fost unul incomplet și întrerupt, achizițiile din impuls se petrec de multe ori pe fond de oboseală și grabă, accidentele cele mai multe sunt cauzate pe fondul nesomnului.

În același timp, orele la care majoritatea programelor de lucru încep sunt în contradicție cu ritmul corpului, iar presiunea pusă pe angajați nici nu aduce vorba despre odihna oamenilor și orele de somn de dinaintea unei zile de muncă. Dacă lucrurile ar fi privite realist sub acest aspect, situația din corporații și instituții, spune autorul, ar fi cu totul alta. Cu toate astea, doar NASA și Google, iar ceva mai recent unele companii americane au înțeles că dacă unii angajați ajung mai târziu la serviciu, ei vor fi mai eficienți și vor face munca într-un timp mai scurt decât dacă ar fi respectat un program strict aliniat tuturor angajaților dintr-o companie.

Dacă stau bine să mă gândesc aș face cartea asta cadou măcar tuturor oamenilor dragi din jurul meu. Și cred că o să încep la acest final de an cu „obosiții de serviciu” pe care îi am în cercul de prieteni. Cu alte cuvinte, o recomand cu mare drag și căldură tuturor. Profesori, corporatiști, psihologi, terapeuți, mentori, părinți, antreprenori își pot găsi în ea explicații și „aha”-uri care să îi conducă spre o viață mult mai bună în care eficiența și productivitatea chiar se manifestă fără niciun adjuvant, dar în care somnul este valorizat așa cum merită. Și visurile din viața reală chiar au șanse să fie îndeplinite mult mai repede.

Uite-așa, dormim ca să fim bine!

Am preluat doar câteva exemple dintre zecile expuse în cartea „Despre somn. De ce este vital să dormim și să visăm” a lui Matthew Walker. Mi s-au părut cele mai relevante și cu care ne întâlnim cel mai des și în societatea românească. Sigur știi cum cei mici își poartă dormind rucsacul în spate dimineața sau chiar tu, neavând nicio alternativă, îl tragi spre grădiniță pentru ca apoi să ajungi la serviciu la care nu îți permiți să întârzii pentru că se vede ora la care te-ai logat în sistem. Cu siguranță ai în minte sau în cercul de cunoștințe măcar un șofer care „mână” ca nebunul ca să ajungă cu transportul la timp asta în timp ce masa lui principală constă de multe ori într-o cafea mare ca să poată funcționa, iar somnul i se pare un lux. N-are el timp de asta! Nu în cele din urmă cel mai probabil ai pe cineva prin preajmă cu o boală cronică ale cărei efecte se văd cu ochiul liber atunci când nu doarme. Iar dacă n-ai, ți-aș dori nici să n-ai. Și mai ești tu care, ca să faci tot ce ți-ai propus într-o zi, să te ocupi și de familie, dar și de alte aspecte care intervin zilnic, săptămânal, te trezești buimac în sunetul alarmei, dându-i măcar pentru cinci minute amânare. Doar că ea chiar sună din nou după 5 minute, iar tu trebuie să te ridici din pat. Începe o nouă zi!

Despre somn

Despre somn

De MATTHEW WALKER

(0 ratings)

ADAUGĂ LA