Exit West

          Exit West m-a făcut să mă simt tristă tot timpul cât am citit-o și totuși la final am rămas cu un sentiment de speranță.

A atins atât de mult butoane în mine cartea asta încât am crezut că o voi respinge. Dar, de fapt, tocmai asta mă face să îi trimit pe cititori la ea. Este o carte despre lupta oricărui imigrant, indiferent care e motivul pentru care el fuge sau pleacă din țara natală. Este o carte despre credință și despre diferențe și despre puterea de acomodare.

Pentru că m-am documentat cu privire la autor, mi-am imaginat că totul pornește din Pakistan, însă acțiunea cărții nu este fixată georgrafic și asta mi-a dat un sentiment de: that could be me, that could be anybody: universalitate.

Povestea este despre doi -un el și o ea-  singurii care au nume în această carte și despre călătoria lor care începe cu o fugă din calea unui război civil si continuă cu încercarea de acomodare în alte trei țări, trei orașe.

Mi-a plăcut cum nu a fost numit niciun alt personaj în afara de ei doi, deși și celelalte personaje au fost puternice si bine construite, Moshin le-a dat etichete și le-a făcut atât de autentice că nu am simțit nevoia de nume. Prezența lor a dat credibilitate poveștii și a condimentat atmosfera, iar faptul ca nu au avut nume mi-a păstrat atenția pe Nadia și Saeed.

Firul epic al poveștii este întrerupt de întâmplări episodice fără legături evidente cu protagoniștii.

Am crezut că la un moment dat în poveste se vor lega firele între cei doi și aceste mici povestioare: menajera fără auz, contabilul care pleacă din Londra, mama care se întoarce să își ia fiica de la orfelinat (vai, cât mi-a plăcut aici decizia de a rămâne peste noapte astfel încât fiica să își ia rămas bun de la cei de acolo, mi s-a părut o dovadă de respect și de recunoștință pentru cei care au avut grijă de fiica ei când ea nu a putut) și mai ales povestea dintre cei doi bărbați, unul ridat și unul bătrân cărora le-a fost imortalizat primul sărut de o fotografă, care decide la final să șteargă forografia din respect pentru intimitatea acestora. Mi-a plăcut mult asta. Am crezut că se vor împleti cumva la un moment dat poveștile apoi mă întorceam în viața Nadiei și a lui Saeed și uitam de poveștile separate. Și, totuși, la final am înțeles că ele mi-au oferit o perspectivă diferită asupra ușilor magice din poveste. Ușile nu erau doar pentru fugă, ușile reprezentau de fapt legături, posibilități, lipsa barierelor, oportunități, deschideri, schimbare.

Pe lângă călătoria lor geografică, am urmarit cu interes felul în care s-a născut și s-a transformat relația lor. A fost atât de umană și de sinceră și cu un curs atât de firesc, nimic forțat, mai ales că diferențele dintre ei s-au văzut de la început. El conservator, foarte aproapiat de familia lui, ea independentă, sigură pe ea, cu dorința de a explora, neînfricată. S-au apropiat și au început o relație forțați de împrejurări, s-au mutat împreună din cauza morții mamei lui Saeed, și-au început viața impreună, doar ca să fugă de un război. Apoi au rămas împreună ca să nu fie singuri în ciuda abordărilor diferite în fața provocărilor.

M-a emoționat că nu a existat aversiune între ei, că nu s-au rănit, chiar și când s-au îndepărtat au avut grijă unul de celalalt.

Sfârșitul mi-a adus sentimente amestecate.  Mi s-a părut puțin probabil ca doi oameni să se regăsească atât de ușor, după atât de mult timp, indiferent cât de puternice au fost sentimentele între ei, indiferent cât de important a fost momentul din viață pe care l-au împărțit și prin câte au trecut împreună. Nu știu dacă intimitatea și complicitatea pot fi menținute pentru o bucată atât de mare de timp fără să fie întreținute. Dar am rămas cu un gust bun, în speranța că există astfel de oameni, astfel de relații.

Am cărți care-mi plac, am cărți pe care vreau să le recitesc, cărți care m-au impresionat, cărți din care cel mai mult am învățat, tot felul de cărți. Pe Exist West o bag în categoria cărților de care mi-e drag. Pur si simplu mi-e drag de ea.