RECENZIE

Intimități

Ioana Bostan a oferit

18-iunie-2022



„Prima dată când ascultai un interpret vorbind, vocea lui putea să ți se pară rece, precisă, lipsită de orice inflexiune, dar cu cât îl ascultai mai mult, cu atât auzeai mai multă variație. De exemplu, dacă se făcea o glumă, era în sarcina interpretului să comunice umorul sau tentativa de umor; la fel, dacă era ceva spus cu ironie, era important să precizezi că sensul cuvintelor nu era cel aparent. Acuratețea lingvistică nu era suficientă. Interpretarea era un act de mare subtilitate, cuvântul aplicându-se nu doar actului traducerii. Despre un actor, de exemplu, se spune că interpretează un rol sau despre un muzician, că interpretează o compoziție muzicală.”

 

Întotdeauna am crezut că interpreții sunt niște magicieni. Oameni care dărâmă bariera lingvistică cu propriul corp, cu emoții cu tot. Înfruntând privirile celor din jur, simțind mirosul fricii, al îndoielii, al bucuriei și al urii. Să ții minte fraze întregi și să le redai în propria limbă, fără să intervii, fără să dai (paradoxal) interpretări, să nu te îndepărtezi de cuvintele rostite de interlocutori. Tehnică, stăpânire de sine, memorie înnăscută, dobândită, nu știu câte din toate astea se adaugă la har. Ceva de care nu m-am putut apropia niciodată, de frică, de incapacitate de a reține, de emoție exagerată.

 

Tema acestui roman m-a atras și am sperat să o trăiesc în această carte. Recomandările și premiile pe care le-a primit sunt remarcabile. Cartea se află în top 10 New York Times pentru 2021, e finalista premiilor Joyce Carol Oates Prize și mai e și printre favoritele lui Obama în anul publicării ei.

 

Titlul în română, care urmează fidel în traducere tilul original, Intimacies, nu m-a dus deloc cu gândul la o carte romantică, tocmai pentru că am citit înainte prezentarea, am acest obicei atunci când nu-mi recomandă cartea prietenii cu aceleași gusturi sau mofturi de lectură ca mine. Atunci le primesc  cu ochii închiși.

 

Katie Kitamura e romancieră, critic de artă și jurnalistă. Născută în California, dar cu origini japoneze, lucru care se regăsește în personajul principal al romanului. Și asta m-a atras, pe lângă faptul că eroina este interpretă. M-am gândit, ce minunat, o să aflu despre viața secretă sau intimă a unei traducătoare și poate chiar câte ceva din tips and tricks în ale meseriei. Ca traducător, și nu interpret, mă simt minunat ascunsă în spatele monitorului de laptop, așa că eram curioasă cum se simte femeia asta la muncă. Personajul-narator feminin, de origine japoneză, se mută de la New York pentru jobul de interepret la Curtea de Justiție din Haga.

 

Romanul e scris la persoana întâi, naratorul își asumă povestea din perspectiva eroinei. Din păcate povestea e limitativă, mă oprește să observ totul doar prin ochii ei, m-am simțit ca-n televizorul lui Orwell din 1984 în urmărirea personajelor. Ca o cenzură.

 

Mi-a plăcut povestea în sine, e una puternică, iritantă, te face să strângi din pumni. O poveste despre solitudine, despre lipsa apartenenței de un cămin, simțul rădăcinilor, lipsa unei relații sau intrarea într-o relație incertă, nestatornică. Și nu în ultmul rând despre dificultatea acestei meserii fascinante, despre abuzurile emoționale la care este supusă eroina al cărui nume nu îl aflăm.

 

„Un val de furnicături m-a străbătut, era atât de ciudat să rostesc cuvintele în locul ei, era atât de greșit să folosesc acest eu care era al ei, nu al meu, acest cuvânt care nu era suficient de încăpător.”

 

Celelalte personaje au nume, ni le descrie naratorul în legătură cu ea însăși. Mi-ar fi plăcut să intre mai profund în aceste relații cu colegii, amicii, bărbații din viața ei prin scene sau acțiuni care să mă facă să simt, să particip la poveste, să simt mirosurile fricii sau gustul cinei lor. Narațiunea este însă latentă, poate ușor rece din cauza lipsei de dialog, el este redat prin vorbire indirectă, lucru care m-a făcut să simt și mai departe de firul narativ al poveștii.

 

M-aș fi bucurat ca naratorul s-o lase pe eroină să își urle neputința de a fi iubită firesc, de a fi nervoasă că era cumva păcălită, că nu putea să-și spună opiniile la locul de muncă, chiar să refuze un interpretariat în care nu se simte în siguranță și care-i clatină mult starea psihică. Să-i simt stările mai mult.

 

Una peste alta e o narațiune onestă despre barierele lingvistice și accentuează tocmai importanța unei limbi care conectează oamenii până la nivel apropiat, despre hărțuire emoțională, manipulare și persuasiune în relațiile de lucru și cele de cuplu, despre căutarea identității și a unui loc în care să prinzi rădăcini. O femeie care este martoră la destinul propriu și al celor din jur.

 

Mi-a plăcut mult metafora „intimităților” în acest sens, intimitatea de a interpreta cuvintele unui om în fața unui public, intimitatea locurilor în care se întâmplă asta sau lipsa ei, intimitatea sau încălcarea ei într-un cuplu, intimitatea de a fi cu tine, acolo unde te simți „acasă”.

 

„Umbra singurătății s-a întins asupra mea în timp ce-i urmăream pe Eline și pe fratele ei; cu toate ciondănelile lor și toate secretele pe care le aveau unul față de celălalt, domnea o atmosferă de complicitate intimă între ei, de lucruri neexprimate și înțelese.”

Intimități

Intimități

De

(0 ratings)

ADAUGĂ LA