RECENZIE

Munca echitabilă: fă-ți naibii treaba, rapid și corect!

Lorena Țăruș a oferit

12-aprilie-2022



Ești de câteva zile la noul job, majoritatea colegilor știu că ești necăsătorită și nu ai un iubit, iar unul dintre ei într-o aparentă schemă glumeață îți trage o palmă la fund, tu fiind îmbrăcată office, cu fustă și taior. Ce faci? Cum reacționezi? Între noi fie vorba, unii nici dacă ar ști că ești căsătorită sau ai un partener de viață nu și-ar cenzura prea tare astfel de manifestări.

 

Cercetătoarea Kim Scott, tratează în ”Munca echitabilă” aspectele tabu ale muncii de zi cu zi, acele manifestări care trebuie respinse ”încă din fașă” de către oricine dintr-o companie și care, totuși, sunt de multe ori perpetuate având grave consecințe asupra angajaților. Cu toate că titlul induce fiecărui cititor o idee proprie despre ce poate să conțină cartea, conținutul acesteia este despre nedreptățile de la locul de muncă, aspecte legate de discriminare, hărțuire, abuzuri fizice, respectiv felul în care toate acestea pot că capete atâtea interpretări în funcție de câte companii și organizații există.

 

Și dacă ai fost măcar în minim două companii angajat/ă știi că lucrurile chiar sunt diferite de la caz la caz. Fie unele obiceiuri nocive sunt tolerate ceva mai mult, fie altele sunt respinse încă din start, cu siguranță găsești câteva situații în care lucrurile se petrec diferit în două locuri distincte.

Ceea ce vrea autoarea prin această carte este chiar alinierea și scoaterea la suprafață a fiecărui comportament pe care, atunci când îl faci tu poate să pară mult mai lejer și tolerabil decât atunci când tu ești victima.

 

Biasul – cea mai simplă manifestare a unei forme de nedreptate – este ceva ce facem sau am făcut cu toții fără să ne dăm seama. De câte ori nu s-a întâmplat să îi greșești cuiva numele și cel în cauză să lase de la el și nici măcar să nu te atenționeze, darămite să se supere. Când însă interacționezi mai des cu o persoană căreia refuzi să îi înveți numele corect deși ți s-a adus la cunoștință acest fapt, deja alegi să ai un comportament nociv la adresa cuiva, alegi, deci, în mod conștient îl tratezi cu lipsă de respect. Dacă însă acest comportament poate fi corectat printr-o atenționare ce de obicei este înțeleasă de autorul ei, Kim Scott merge la următorul nivel ca gravitate a nedreptăților  problematizând prejudecățile și formele nenumărate ale acestora, dar și bullying-ul ca fiind vârful acestora. Bullying-ul intră într-o altă sferă, dureroasă, în care ești conștient de ce faci și alegi să faci rău cuiva care nu se află pe aceeași poziție cu tine, în timp ce hărțuirea de orice fel sau atingerile sunt fapte ce atrag consecințe legale.

 

 

Autoarea își împarte cercetarea ei despre munca echitabilă în trei părți. În prima secțiune se ocupă de cauzele profunde ale acestor nedreptăți de la locul de muncă, în a doua parte se concentrează pe discriminare, hărțuire și abuzuri fizice, iar ultima parte o atribuie acestor manifestări care fac parte, în unele cazuri, din culturile organizaționale, din sistemul unor companii, nepetrecându-se doar ocazional sau accidental, ci fiind chiar tolerate și încurajate. În această ultimă secțiune autoarea oferă o perspectivă argumentată a dreptății și nedreptății din sistem.

 

Fiecare comportament care poate să fie prezent într-o companie este atent tratat și  explicat, însă Kim Scott nu se limitează doar la asta, ci punctează foarte bine rolul celor din jur, cei care iau parte la aceste comportamente asupra colegilor lor, le ignoră și nu le cataloghează drept ceva nociv. Ori ei chiar pot să facă ceva! Au un rol de protector pe care pot să și-l asume, însușească, cu linii clare de acțiune, fără să existe riscul să intre într-o ipostază de salvator, deși pe undeva e prea probabil că salvează pe cineva de la a fi victima altcuiva.

 

Autoarea spune că De prea multe ori însă, toată lumea așteaptă ca altcineva să ia atitudine, așa că nimeni nu o face: persoanele prezente își pasează responsabilitatea între ele. Cred că, din nou, ai fost martor măcar o dată la astfel de situații și ai fost doar spectator când stătea în puterea ta să faci sau să spui ceva, să îi iei partea, în mod obiectiv celui lezat și asta doar din cauza faptului că nu ai știut că poți să faci ceva sau ai crezut că nu ești îndreptățit să iei atitudine. Ești!

 

Fiecare situație de la locul de muncă ce poate fi interpretată drept una de anormalitate este analizată atât sub aspect ierarhic, cât și pe orizontală pentru ca nimeni din compania X să nu aibă nicio scuză ca să se sustragă acelorași reguli valabile pentru toată lumea. Cartea nu are în centru doar femeile pentru faptul că ele au imaginea fals generalizată de persoane vulnerabile, ea dă exemple de situații în care au fost tratate inechitabil ori bărbați ori femei, ori chiar persoane care au ales la un moment dat să-și schimbe identitatea de gen.

 

Limbajul ales de autoare alături de structura aerisită a cărții fac din aceasta o lectură simplă. Ea devine însă una de profundă analiză atunci când, prin exemplele de situații prin care i-a fost dat chiar autoarei să treacă, realizezi că ai câte un posibil deja-vu la fiecare.

 

Cartea îți e de folos fie că lucrezi într-o instituție, firmă mare sau mică, fie că lucrezi de acasă și mai iei parte din când în când la evenimentele firmei angajatoare. Căci dacă lucrezi în HR chiar cred că asta este una dintre acele lecturi obligatorii.

Munca echitabilă

Munca echitabilă

De Kim Scott

(0 ratings)

ADAUGĂ LA