RECENZIE

Proiectul Decameronul

Liv Tane a oferit

07-iunie-2022



Proiectul Decameronul

29 de Povestiri Noi din Pandemie

 

,,M-am mutat în decembrie 2019. Poate înțelegeți deja unde bat. A lovit virusul și-n patru luni s-a golit jumătate de clădire. Unii dintre vecini au fugit la casele de vacanță ori s-au dus să stea cu părinții în suburbii; alții, cei mai vârstnici, cei mai săraci, au dispărut între zidurile spitalului aflat la 12 străzi distanță. Mă mutasem într-o clădire aglomerată și m-am trezit pe nepusă masă că locuiesc într-una pustie.

Iar apoi am cunoscut-o pe Pilar.’’

 

Am o pasiune pentru proza scurtă. Și caut autori pe care îi cunosc deja și mă duc după ei pentru că știu că nu mă vor dezamăgi. Proiectul Decameronul este o antologie cu 29 de povestiri. Deci 29 de autori.

Evident, m-am dus din prima la cei pe care îi cunoșteam deja și de la care aveam cele mai mari așteptări. Și nu m-au dezamăgit. Margaret Atwood a scris, cu un umor ultrarafinat, povestea unui extraterestru trimis pe Pământ ca parte dintr-un pachet de ajutoare intergalactice cu misiunea să-i ajute pe pământeni să treacă mai ușor peste carantină. Ceea ce pare la început un banc de tipul ,,Un extraterestru intră într-un bar…’’ este, de fapt, o ocazie pentru Atwood să atingă câteva dintre cele mai sensibile teme vehiculate în discursul public pământean. Politically correctness în cea mai exagerată extremă, în note care sfidează logica și, pe alocuri, bunul simț. Am citit deja povestea asta de opt ori și de fiecare dată mai descopăr ceva, iar asta mi se pare o performanță în sine pentru un autor: să pună atâta substanță într-o poveste aparent atât de superficială.

Etgar Keret reușește în doua pagini să facă toată antologia. Până la ultima propoziție, bucata lui te ține în brațe, iar când în sfârșit îți dă drumul, îți vine să plângi, îți vine să râzi, îți vine să verși din tine toate emoțiile pe care le-ai adunat în 120 de zile de carantină plus 10 minute, cât durează lectura. Nu mă satur de Keret! Îl știam magistral la nivel de execuție, dar aici brodează elegant pe idei de o simplitate care-ți opresc lumea în loc.

Avantajul, atunci când îți dai o șansă și deschizi o carte de antologii, este că poți să descoperi comori noi, să ai surprize plăcute din partea unor autori de care nu ai auzit niciodată. Cu Proiectul Decameronul mi s-a întâmplat asta chiar de la prima povestire – Recunoaștere. Era prima oară când auzeam de autorul ei, Victor Lavalle, dar știu sigur că numele lui rămâne cu mine și o să-l mai caut.

Totuși, riscul antologiilor e să vină cu diferențe foarte mari de nivel de la o proză la cealaltă, chiar și atunci când e vorba de un proiect dezvoltat sub umbrela The New York Times, unde semnăturile de pe carte sunt clar ale unor autori foarte mari. Doar că, uneori, oricât de buni ar fi autorii, și sigur sunt, că altfel nu ar fi fost aleși de cei de la The New York Times, nu se nimeresc în ziua lor de inspirație maximă ca să scrie o poveste bună la comandă.

Tema antologiei a fost pandemia, iar pretextul explicit – Decameronul lui Boccaccio. Fix ca în epoca ciumei negre, editorii The New York Times s-au hotărât să adune o colecție de povestiri care nu doar să ne ajute să treacă timpul mai ușor, ci și să înțelegem și să nu uităm. Poate că nici contextul nu i-a fost tocmai favorabil. Volumul ăsta a ieșit într-un moment în care ne săturaserăm deja de pandemie și poate nici creativitatea nu era la cele mai înalte cote. Când poveștile vorbesc despre realitatea în care trăim, cred că de multe ori uităm valoarea literară pentru că povestea apăsă butoane încă prea sensibile. Cu puțin noroc, poate că timpul o să ne permită s-o disociem de evenimente și să-i putem aprecia valoarea literară așa cum putem să facem azi cu Decameronul lui Boccaccio.

 

,,După o sută douăzeci de zile de izolare nu e întotdeauna ușor să îți aduci aminte cu ce te ocupai înainte. Și nu că n-ai încerca…’’

Proiectul Decameronul

Proiectul Decameronul

De

(0 ratings)

ADAUGĂ LA