Pentru Amelia Gheorghiță, FILIT nu este doar un festival de literatură, ci motivul foarte concret pentru care a decis să rămână în România în 2013, când era deja în proces de emigrare și avea bagajele aproape făcute. Chemarea a venit atunci sub forma unei rugăminți „hai puțin la voluntariat”, care s‑a transformat, în câteva zile, într‑un rol de membru al echipei și apoi într‑un parcurs profesional complet în cadrul festivalului, de la asistent manager la om de comunicare și, în timp, una dintre vocile centrale ale FILIT.
De atunci, FILIT a devenit pentru ea o stare de spirit și un reper fix în calendar, „ca și cum ar fi Crăciunul”, un eveniment pe care nu îl negociază, nu îl amână și nu îl pune niciodată în coada listei de proiecte. Cuvântul „FILIT” este probabil cel mai rostit în viața ei de zi cu zi, iar prietenii și cei din industrie ajung, inevitabil, să asocieze festivalul cu numele ei, chiar dacă ea nu este „imaginea oficială”, ci omul din spate care ține rotițele în mișcare.
Festivalul care devine familie
De-a lungul anilor, viața personală a Ameliei s-a împletit firesc cu viața festivalului, până la punctul în care copiii ei au devenit, la rândul lor, „copii FILIT”. Mira ar fi trebuit să se nască chiar în ultima zi a unei ediții de festival, iar bagajul de maternitate era pregătit în Casa FILIT, la câteva minute distanță de spital, doctorița sfătuind-o în glumă să se întoarcă încă puțin la festival.
Chiar și atunci când era însărcinată, Amelia nu și-a pus serios problema să „se retragă” de la FILIT, ci doar să își adapteze implicarea ceea ce, de fapt, a dus de multe ori la un volum de muncă chiar mai mare. Pentru ea, festivalul nu este o „povară” de care să se elibereze, ci un spațiu în care își duce copiii, îi crește printre voluntari, invitați și scriitori, normalizând ideea că literatura și comunitatea culturală fac parte din viața de zi cu zi.
Munca invizibilă din spatele unui festival internațional
Din perspectiva managementului de proiect, organizarea FILIT începe, teoretic, cu bugetul, dar, practic, este un proces care nu se oprește niciodată. Echipa discută cu autori cu doi-trei ani înainte, mai ales când este vorba de scriitori foarte solicitați, cu agende pline, astfel încât ediția 2025 este, de exemplu, pregătită încă din anii anteriori. Festivalul este organizat Muzeul Literaturii, ceea ce înseamnă birocrație stufoasă: bugetul se aprobă abia în martie, nu există buget multianual, iar incertitudinea depinde de contextul politic, economic și social al României și al lumii.
După stabilirea bugetului, urmează o avalanșă de caiete de sarcini, comisii, licitații și proceduri pe SEAP pentru transport, cazare, materiale, producție, servicii media și grafică, în spate existând un aparat administrativ ocupat luni întregi. În paralel, echipa își asumă și o logistică dificilă: Iașul are o capacitate limitată de cazare raportat la cerere, iar festivalul trebuie să rezerve din timp hoteluri, să adune datele despre zboruri ale invitaților, să asigure transportul acestora și să mențină legătura permanentă cu sute de persoane.
Cum se construiește lista de invitați
Un element esențial pentru identitatea FILIT este modul riguros în care se alege lista de invitați, atât români, cât și străini. Un criteriu fundamental este ca autorii să fie traduși în limba română, pentru ca publicul să aibă acces efectiv la cărțile lor, nu doar la un nume internațional inaccesibil. Pe lângă traduceri, contează recunoașterea prin premii importante, validarea de către jurii specializate, ecoul în rândul publicului larg și cifrele de vânzări raportate de edituri, echipa consultându-se constant cu agenți literari, editori, critici și întreaga industrie de carte.
În mod firesc, autorii invitați apar frecvent pe listele de „preferințe de lectură” și în topurile realizate de cititori sau de jurii „serioase”, ceea ce consolidează imaginea FILIT ca spațiu al calității literare, nu al hazardului sau al oportunismului. În paralel, festivalul a dezvoltat o relație constantă cu agenți și edituri din Europa, un moment de validare important fiind acela în care agenți prezenți la Târgul de Carte de la Frankfurt au început să își modifice itinerariile ca să poată veni la Iași, pentru că „se vorbește despre FILIT” printre profesioniști.
Lecțiile dure ale primei ediții
Prima ediție a FILIT, în 2013, a fost pentru Amelia o experiență atât de epuizantă încât, în prima zi de festival, a avut pentru prima dată în viață un moment de „nu mai pot, nu mai vreau” dus la extrem. Primul an a însemnat nu doar organizarea unui eveniment mare, ci și inventarea efectivă a mecanismelor birocratice: nu existau proceduri adaptate lumii culturale, legislația fiind gândită generic, fără specificul festivalurilor de literatură sau teatru. Specialiști în achiziții publice, foarte buni în meseria lor, au renunțat pe drum pentru că totul era prea greu, prea nou și prea puțin reglementat pentru zona culturală.
Echipa a lucrat atunci cu tabele, invitații scrise de mână, nopți petrecute până la 4–5 dimineața, un ziar tipărit al festivalului realizat contra cronometru de ziariști care nu mai vedeau somnul. În timp, multe dintre aceste proceduri s-au rafinat și s-au digitalizat, dar structura de bază – catalogul, programul, conceptul vizual – păstrează urmele inițiale ale muncii de pionierat făcute de fondatorii Florin Lăzărescu, Lucian Teodorovici și Dan Lungu.
De la idee la echipă: creierul FILIT
Ideea unui festival internațional de literatură la Iași a pornit de la Dan Lungu, ajuns la conducerea Muzeului Literaturii, și de la scriitorii Florin Lăzărescu și Lucian Teodorovici, care frecventau festivaluri în străinătate și și-au dorit să aducă la Iași ceva la fel de „minunat”. Florin și Lucian au lucrat inițial ca și colaboratori, dar în calitate de fondatori de facto ai FILIT, iar primul buget al festivalului, întocmit de Florin împreună cu contabila muzeului, a devenit pentru Amelia un document de referință, păstrat și azi ca model de rigoare.
Pe lângă ei, un rol important l-a avut Dănuț (Dănuț „Daia”), care a pus bazele departamentului de logistică și a creat, aproape de la zero, fișele de rol pentru coordonatorii de voluntari, pentru fiecare departament și pentru modul în care sunt preluați invitații. Exista și un departament separat de relații cu presa, cu propriile asistente, iar ziarul festivalului completa un ecosistem editorial intern care a funcționat câțiva ani, înainte de a fi parțial înlocuit de soluții digitale, și din dorința de a „salva natura” de hârtie în exces.
De ce FILIT nu este un târg de carte
Deși pare contraintuitiv pentru un public obișnuit cu mari târguri precum Gaudeamus sau Bookfest, FILIT a ales deliberat să nu se definească drept un târg de carte clasic. Au existat câteva ediții în care, în parteneriat cu un alt eveniment s-au organizat standuri de carte aproape de zona festivalului, însă lumea continua să vină în principal „la FILIT”, iar componenta comercială nu a beneficiat de vizibilitatea intuită.
În prezent, se vând în principal cărțile autorilor invitați, puse la dispoziție în spațiile festivalului, accentul rămânând, însă, pe întâlniri, dialoguri, dezbateri și crearea unui spațiu de comunitate literară, nu pe volum de vânzări. Ideea centrală este că festivalul trebuie să rămână un loc al întâlnirii și al coagulării unei comunități – scriitori, editori, agenți, jurnaliști, cititori –, într-o industrie în care mulți au senzația că „muncesc singuri pe bucățica lor” până când se descoperă unii pe alții la Iași.
Echilibru între autonomie și susținere instituțională
Unul dintre motivele pentru care FILIT și-a păstrat reputația și a crescut constant este refuzul explicit de a face rabat la calitate sau de a accepta ingerințe politice. În 2015, festivalul s-a autosuspendat temporar, tocmai pentru a nu compromite standardele și independența artistică, un gest care a transmis un mesaj ferm despre direcția în care vrea să meargă. Amelia insistă asupra ideii că nimic din ceea ce a devenit FILIT nu „vine gratis”: în spate este o muncă continuă și o direcție clară, menținută cu încăpățânare.
În același timp, festivalul beneficiază de sprijinul instituției care îl finanțează, fără ca acest sprijin să se transforme în capital de imagine vizibil pe scenă. La FILIT nu există discursuri de politicieni sau reprezentanți care să „marcheze” evenimentul cu formule protocolare, deși în multe alte țări finanțatorii își asumă public rolul; aici, conducerea instituției a ales discreția și delicatețea, respectând munca echipei și lăsând literatura să fie în prim-plan.
Organizarea ca act de finețe umană
Particularitatea FILIT, față de alte festivaluri culturale, vine și din complexitatea programării: nu este un festival de muzică, unde poți împărți trupele pe genuri și pe seri, ci un ecosistem în care trebuie găsite compatibilități între zeci de autori, din țări diferite, cu fusuri orare, durate de ședere și temperamente diferite. Programul se construiește ca un puzzle fin, în care se caută potriviri între invitați, spații, teme și publicuri, iar acest lucru nu poate fi lăsat integral în seama tehnologiei, deși echipa a discutat cu programatori care au recunoscut că sunt „prea multe variabile” pentru a automatiza totul.
Organizarea interviurilor, de exemplu, presupune sincronizarea între orarul jurnalistului, al invitatului, al festivalului, disponibilitatea spațiilor și chiar starea emoțională a oamenilor implicați. FILIT este, în fond, o infrastructură construită în jurul resursei umane – invitați cu emoții, voluntari aflați la început de drum, parteneri cu propriile constrângeri – ceea ce îi obligă pe organizatori să fie, simultan, manageri, negociatori, logisticieni și, la nevoie, psihologi.
Crize, imprevizibil și capacitate de adaptare
De-a lungul anilor, fiecare ediție FILIT a venit cu propriul set de provocări, chiar și atunci când echipa a crezut că „lecțiile au fost învățate”. Războiul din Ucraina a determinat retragerea unor invitați care au considerat Iașul prea aproape de o zonă de conflict, în timp ce dificultățile economice au impactat execuția bugetară la nivelul întregii țări, ceea ce a însemnat presiune pentru încheierea plăților într-un termen mult mai scurt decât ar fi permis, în mod normal, dinamica unui festival.
În astfel de contexte, decalările de prezență au generat și surprize plăcute: scriitoarea Clara Usón, de exemplu, invitată inițial pentru un an, a ajuns efectiv la Iași abia la ediția următoare, iar acest lucru a permis un timp suplimentar de documentare și pregătire atât pentru organizatori, cât și pentru cei care urmau să o intervieveze. Pentru Amelia, aceste crize nu sunt pierderi, ci „lecții învățate”, ajustări care întăresc festivalul și îl obligă să rămână flexibil fără a-și dilua identitatea.
Voluntari, tineri și un alt tip de public
Un pilon discret, dar vital al festivalului, este armata de voluntari: în jur de 140 doar pentru FILIT, la care se adaugă voluntarii partenerilor, ceea ce ridică numărul total al celor implicați la câteva sute de oameni. Pentru mulți dintre acești tineri, FILIT este prima experiență serioasă de responsabilitate într-un context cultural, iar structura creată în jurul lor – fișe de rol, coordonatori, proceduri clare – le oferă un cadru de învățare accelerată.
În același timp, festivalul contrazice clișeul conform căruia literatura este un domeniu „prăfuit”, rezervat academicienilor; evenimentele cu adolescenți, de pildă, umplu sălile, uneori cu peste o sută de participanți, fie prin mecanisme oficiale precum „Școala altfel”, fie prin implicarea profesorilor care își aduc de ani de zile elevii la Iași. Atmosfera de la FILIT, în care tinerii se amestecă firesc printre autorii lor preferați și descoperă nume noi, creează un tip de relație cu lectura care trece dincolo de obligația școlară.
De ce nu obosește FILIT
Efortul fizic și emoțional al festivalului este uriaș, iar Amelia recunoaște că a avut seri în care, mergând spre hotel, simțea că „se dezintegrează” de oboseală și se întreba de ce face asta. Răspunsul a venit, însă, tot din interior: pentru că își dorește sincer să fie acolo, pentru că nu este împinsă de nimeni, nu este un eveniment „la care trebuie să mergi”, ci unul la care vii pentru că vrei, fie că ești organizator, invitat sau partener.
Aceeași logică se aplică și partenerilor media sau profesioniștilor din industrie care se întorc an de an: după momentele de „nu mai fac asta niciodată” apare, invariabil, gândul „cum să nu mai fac asta niciodată, când exact asta trebuie să fac?”, urmat de planuri tot mai ambițioase pentru edițiile următoare. FILIT nu este o obligație, ci o formă de energie colectivă care te stoarce și, totuși, te încarcă, lăsându-te, la final, cu întrebarea nerostită, dar prezentă: „de mâine cu ce începem pentru anul viitor?”.
