Interviuri

Andreea Lițescu, prima femeie șef de bază la o companie aeriană, a scris o carte despre visuri devenite realitate

Corina Răduță

La 17 ani, Andreea Lițescu a descoperit că iubește zborul, atunci când tatăl ei a dus-o să plutească într-un avion de mici dimensiuni. Atunci a știut că asta vrea să facă mereu: să zboare. Și asta a și făcut, cu determinare și pasiune. Întâi a fost pilot de elicoptere, iar apoi de avioane comerciale pe care le pilotează de peste 14 ani deja. La mai puțin de 30 de ani a devenit comandant-pilot la Wizz Air, după ce fusese primul șef de bază femeie la aceeași companie aeriană. Are un soț care îi înțelege pasiunea – fiind el însuși pilot, iar împreună au o fetiță superbă – Sara. Pentru ea și pentru copiii de peste tot, Andreea a scris „Luna vrea să zboare”, o carte despre visuri devenite realitate.

Te-am urmărit un pic și cred că emoția te caracterizează, deși te-am auzit spunând că nu prea o afișezi.

Aș  spune că emoțiile nu-și au locul atunci când pilotez avioane, dar atunci când sunt cu picioarele pe pământ încerc să aleg și această parte creativă a mea. Nu sunt singurul pilot de care am auzit să aleagă și această latură creativă, artistică și îmi doresc să transmit ceea ce se întâmplă în sufletul meu tuturor celor din jur și mai ales celor mici, pentru că prin Sara, fiica mea, am redescoperit o altă lume. Cred că fiecare dintre noi ar trebui să fim mai atenți la copilul din noi. 

Și noi avem în echipa Reading is cool o colegă care este pilot și de la care am aflat multe lucruri din domeniul ăsta și mi se pare fantastic ceea ce faceți voi. Chiar cred că trebuie să ai pasiune să ajungi să lucrezi în domeniul ăsta.

Mă bucur să aud acest lucru. Pentru că avem nevoie și de emoții, avem nevoie să înțelegem că viața de zi cu zi vine cu un amalgam de sentimente pentru noi toți. În cazul meu funcționează foarte mult să transmit aceste emoții, să dau frâu liber uneori, pentru că în acest fel mă eliberez și învăț de la alte persoane că nu sunt singură în tot ceea ce fac.

Îți aduci aminte exact momentul în care ai simțit nevoia să îți pui povestea într-o carte?

Ideea o aveam de foarte mult timp, dar mereu am amânat-o pentru că nu știam dacă vreau să fie o carte pentru adulți, pentru tineri, sau pentru copii. Într-o zi, acum aproape un an și jumătate, am luat decizia să merg mai departe cu acest gând al meu și să-l materializez. A fost complicat pentru că nu eram sigură dacă voi reuși să transmit ceea ce simt. Mi-am dorit foarte mult să îi iau pe cei mici în această călătorie prin ceea ce înseamnă pentru mine dragostea față de zbor. Practic mi-am dorit să arăt cum am urmat eu toți pașii care m-au dus în ziua de astăzi. Am avut mai multe idei pe care am început să le triez și într-o seară după ce am culcat-o pe Sara, pur și simplu a apărut povestea Lunei, așa cum o vedeți astăzi în carte. Nu puteam să mă mai opresc din scris. Mă bucur că nu am încercat să redau ceva foarte structurat, așa cum sunt eu obișnuită în meseria mea de pilot de linie, ci am lăsat ca oamenii să pătrundă prin această carte în sufletul meu. Sunt convinsă că cei mici vor înțelege că Luna nu este doar despre o fată sau un băiat, pentru că la sfârșitul zilei nu contează ce ești. La fel pentru avionul meu, nu contează cine îl pilotează, dacă este o femeie sau un bărbat, contează să avem un vis, contează să luptăm pentru el, să muncim foarte mult. Sunt o persoană care întotdeauna a obținut rezultate în urma unei munci continue. Vreau să o educ și pe Sara în acest spirit. Știu că uneori ne dorim succesul într-o secundă, dar este mult mai important să plecăm în această călătorie pentru a obține ceea ce ne dorim, pentru că la sfârșitul acestei călătorii vom înțelege că uneori a ajunge în vârful unui munte nu înseamnă tot. Prieteniile pe care le legi în această călătorie, tot ceea ce trăiești, felul în care înveți să apreciezi viața, să fii recunoscător pentru tot ceea ce ți se întâmplă contează mult mai mult decât să ajungi unde ți-ai dorit. Cred că mi-am dorit prin această carte să le spun atât celor mici, cât și părinților că este foarte important să credem unii în alții, să ne susținem, să nu avem în vocabular cuvântul “imposibil”. Vreau ca Luna să fie o cărămidă la ceea ce înseamnă cei șapte ani de-acasă, să clădesc în sufletul copiilor ideea că, împreună cu cei dragi, vor putea face tot ceea ce își doresc. Așa am primit și eu de la părinții mei. Mesajul meu către părinți este să fim noi primii alături de cei mici pentru că da, vor greși așa cum și noi am greșit la viața noastră. Este absolut natural și normal, dar este important să fim acolo, să-i aplaudăm indiferent de ce se va întâmpla, să-i luăm în brațe și să-i ajutăm să ajungă ceea ce își doresc ei.

Știu că tu ai o relație specială cu Luna, luna de pe cer. Care e simbolul ei? De ce Luna se numește Luna? 

Tatăl meu iubea foarte mult spațiul, iar eu am studiat mulți ani astrochimie, am împărtășit această pasiune. El făcea poze frumoase cu luna și din păcate, după ce l-am pierdut, am căutat foarte mult o conexiune, așa cum noi toți căutăm, așa cum îi spun și fetiței mele. Când luna răsare mă gândesc că acolo, undeva departe, eu și tatăl meu ne uităm la aceeași lună. Este un lucru care ne-a rămas pe veci, este ceva cu care vreau să o cresc și pe Sara, vreau să fie ceva al nostru. Luna reprezintă acea speranță că poți face lucruri imposibile. În momentul de față mă regăsesc eu foarte mult în Luna, o regăsesc pe Sara, îl regăsesc pe tatăl meu. Intenția mea este pe viitor să scriu o carte ca o scrisoare către ea, o carte care să rămână peste ani și ani cu tot ceea ce am gândit eu și poate așa va descoperi legătura cu acea pasăre mică, ce apărea tot timpul. Numele ei nu este ales întâmplător. Așa cum nici numele Iniei, un alt personaj din carte, nu este întâmplător. Inia este prietenul imaginar al fetiței mele.

Textele din carte sunt însoțite de ilustrații deosebit de frumoase. Ce îmi poți spune despre ele?

Ilustrațiile sunt făcute cu extraordinar de mult drag de către Adriana, care este nu doar o prietenă minunată, este și fosta mea colegă cu care am zburat foarte mult. Adriana este cabin crew, este însoțitor de zbor și este mămică. Eu am făcut patru ani de desen și sculptură, dar nu aș fi reușit niciodată să redau ceea ce Adriana a putut să-mi dea. Practic, Adriana a dat viață Lunei așa cum speram, mi-o imaginam și îmi doream să fie.

Ce a spus Sara, copilul tău,  despre carte prima dată? Cum a reacționat la ea?

Sara a fost foarte emoționată. Ea este ca mine, un amalgam de forțe, este o fire foarte sensibilă, dar în același timp extrem de puternică. S-a bucurat mult. Nu i-am citit povestea până când cartea nu a fost fizic alături de noi. I-am citit-o prima dată la munte, a fost un moment foarte frumos și ea s-a întrebat dacă ea este Luna din poveste.

În afară de Inia, a mai găsit Sara în carte și alte mesaje ascunse special pentru ea?

Da, motănelul care apare în carte, Mișu a fost motănelul părinților mei. Sara a crescut împreună cu Mișu, l-a iubit foarte mult. Din păcate și Mișu a devenit îngeraș acum un an de zile și este foarte greu să îi explici unui copil astfel de pierderi. Așa că i-am oferit Sarei o lume în care oricând are nevoie se poate întoarce, așa cum și eu mă întorc către luna de pe cer ca să-mi regăsesc tatăl.

Eu am citit cartea cu Rareș, băiețelul meu de șase ani într-o seară. În următoarea zi mi-a spus că vrea să mai citim o dată cartea, pentru că el nu știe când a adormit, dar a visat atât de frumos în urma cărții încât vrea să mai viseze o dată.

Mă emoționez pentru că mi-am dorit mult ca această carte să stârnească exact astfel de reacții și acum că aud aceste lucruri înseamnă mult pentru mine, înseamnă totul. Mi-am dorit ca Luna să-i facă pe cei mici și pe cei mari să pătrundă într-o altă dimensiune, să viseze atât la propriu, cât și la figurat. Practic, să ofere aripi celor mici, pentru că știm că nu trăim într-o lume perfectă și uneori avem nevoie de cineva care să spună o poveste în care lucrurile nu au fost ușoare. Drumul meu prin ceea ce înseamnă lumea zborului nu a fost ușor. Dar faptul că mi-am dorit foarte mult, faptul că am visat, mereu m-am vizualizat așa cum sunt astăzi a contat enorm. Vreau ca această poveste să nu fie doar despre mine și Sara și familia mea. Îmi doresc ca fiecare familie care o va citi seara să aibă cel puțin un gând în urma acestei povești. 

Ai zis că nu știai dacă vrei să scrii o carte pentru adulți sau pentru tineri sau pentru copii. Eu mă bucur că ai ales să o scrii așa pentru că este un fel în care nu spui tot, nu pui pe tavă toate poveștile, toate detaliile, toate argumentele. Lași loc pentru visare. Dar sunt curioasă, dacă ar fi fost să fie o carte pentru adulți, cum ți-o imaginezi?

Este întrebarea pe care mi-o pun în ultima perioadă din ce în ce mai des, mai ales că îmi doresc să încep acest proiect. Ar fi un pic diferit, nu neapărat pe parte inspirativă, pentru că eu sunt mândră să fiu pilot. Faptul că zbor la unsprezece mii de metri este ceva de nedescris. Fiecare decolare, la apus, la răsărit, fiecare moment pe care am șansa să-l trăiesc acolo sus este ceva care încă mă face să fiu extraordinar de recunoscătoare pentru tot ceea ce am. Însă, dacă ar fi o poveste pentru adulți, ar fi o poveste în care aș încerca să spun mult mai multe detalii despre viața mea, despre copilăria mea, despre perioada adolescenței, despre provocări, despre cum mă vedeam eu, cum mă vedea familia, cum mă vedea lumea din jur, pentru că sunt atât de multe perspective în ceea ce privește parcursul unui om. Mai ales atunci când schimbi foarte multe lucruri. Eu nu am fost din categoria celor care au știut de la cinci ani că vor să devină piloți. Eu am făcut zece ani de alpinism, zece ani de arte marțiale, am fost olimpică la chimie timp de opt ani și am învățat foarte multe lucruri pe acest parcurs, cum să gândesc față de mine, față de cei din jur. De asta am și spus că îmi doresc foarte mult să transmit că a fi tânăr este un lucru care ține de noi, de sufletul nostru și de creier. Noi, românii, muncim extraordinar de mult, suntem niște oameni super dedicați, dar trebuie să avem mai multă încredere în noi, trebuie să luptăm pentru noi, pentru ceea ce ne dorim să facem, să învătăm că atunci când îți faci un plan despre ceea ce îți dorești să obții trebuie să înțelegi că nu o faci pentru alții, o faci doar pentru tine și că fiecare pas înainte va însemna mult. Cred că mi-aș dori ca acea carte pentru adulți să le transmită oamenilor că nu este niciodată prea târziu să spui că-ți dorești altceva.

Știu că îi transmiți și fetiței tale pasiunea ta pentru cărți și că aveți momentul de povești în fiecare seara. Sunt seri în care aveți chef de alte povești decât cele scrise? Îi creezi povești Sarei?

Este foarte important pentru mine să fiu atentă la emoțiile Sarei, la ce trăiește ea în anumite perioade iar atunci când îi creez o poveste vreau să ne regăsim eu, ea și alte persoane din familie, din viața noastră de zi cu zi acolo. Eu sunt o mare iubitoare de tot ceea ce înseamnă animale, natură, oameni și le folosesc des în poveștile pe care i le spun Sarei. De foarte multe ori când încep să-i spun o poveste pe care o combin cu o plecare în spațiu, pentru că Sara e pasionată de planete, de spațiu. Sau plecăm în anumite călătorii în jurul lumii. De când o am vreau să îi arăt lumea prin ochiii nostri, cei de părinți, dar vreau să văd și eu lumea prin ochii ei, vreau să mă bucur din nou ca un copil de toate lucrurile care sunt în jurul nostru. Așa că toate aceste povești vin de obicei prin niște animăluțe care pleacă în călătorii. Uneori o ascund pe ea în aceste povești și spune: “Hei, mami, știu că e vorba despre mine”. Poveștile ne dau și șansa de a vorbi despre noi fără să spunem exact că este vorba despre noi, ne dăm frâu emoțiilor, gândurilor și practic devenim mult mai sinceri, mult mai apropiați, fără să avem, poate, povara gândului că suntem oameni, și că nu vrem să greșim, că vrem să fim perfecți. Cele mai frumoase întrebări pe care le-am primit de la Sara au venit acum căteva zile: “Mami, când voi greși puțin, vei fi mândră de mine?  Dar când voi greși foarte mult o să fii tot mândră de mine?” și am zis “Da, voi fi acolo indiferent de situație”. Îmi doresc să transmit celor care vor citi cartea speranță și să le spun că este foarte important să credem noi în noi înainte să alegem orice drum în această viață și să ne iubim cu adevărat, pentru că nimeni și nimic nu va putea face ceea ce trebuie să facem noi. Contează enorm acest mindset pe care noi, poate, ca și cultură nu îl avem atât de prezent cum îl au oamenii din alte țări.

Oamenii care știu că esti pilot și ai călătorit în foarte multe locuri în lumea asta, îți cer să traduci cartea? Te gândești să o traduci și pentru ei?

Da, majoritatea oamenilor de pe social media mi-au scris, pentru că urmăritorii mei, în special de pe Instagram, sunt absolut de peste tot din lume, adică am o audiență foarte diversificată. Deja varianta în engleză există, mai trebuie să stabilim câteva detalii pentru a publica o variantă pentru Statele Unite, unde am fost, am oferit un interviu pentru o asociație, se numeste “Woman in Aviation”. Mi-am dat seama că această carte nu este doar despre noi, doar despre mine, este despre orice om de pe acest pământ, eu trebuie să mărturisesc că sunt foarte mândră că sunt româncă. Lucrez într-o companie multinațională și pot spune că de fiecare dată când zbor cu un străin îmi place să povestesc foarte mult despre țara noastră, despre cultura noastră, dar în același timp este foarte frumos să descopăr și alte culturi, alte povesti, alte istorii de viață. Așa că da, poate că mi-aș dori ca Luna să ajungă peste tot în lume, să spunem din Patagonia până în Japonia și ca micile urmăritoare și micii urmăritori, micii cititori, în final, să se descopere în această poveste, indiferent de naționalitatea lor. De altfel, una dintre ideile pe care le am de viitor va fi de Luna în mai multe variante, în mai multe culturi, pentru că eu consider că suntem în acel moment în care trebuie să înțelegem că nu contează de unde venim, nu contează ce naționalitate suntem, nu contează ce limbă vorbim, atâta timp cât suntem luptători, visători și avem grijă de sufletul nostru. Cred că fiecare dintre noi merită să-și împlinească visul, să ducă o viață așa cum își dorește.

Cum o vezi pe Luna în alte limbi? Adică pentru noi Luna înseamnă un astru, corp ceresc. Vrei să-i traduci numele sau vrei să-i rămână numele românesc “Luna”?

În carte, Luna va rămâne tot Luna, pentru că reprezintă mult mai mult decât numele acesta care pentru noi, într-adevăr, a fost foarte bine reprezentat de tot ceea ce înseamnă Luna în limba română. Cu toate acestea, cred că în mai multe limbi latine se va regăsi, adică aș putea spune cu siguranță că pe partea latină vor înțelege care este ideea din spate.

Titlul va fi un pic diferit, voi încerca să găsesc o conotație diferită. Și eu când mă duc și aleg o carte, evident, mă uit la ilustrații, încerc să citesc despre poveste, dar titlul reprezintă un pas foarte important. Pentru varianta în engleză, deși avem câteva exemplare tipărite, nu avem încă stabilit un titlu. Îmi doresc să fie ceva tot catchy. Atunci când am ajuns la titlul “Luna vrea să zboare”, cred că m-am gândit la atât de multe variante, încât nici nu le mai țin minte pe toate. Mi-am dorit ceva să fie simplu, să exprime oarecum povestea pe care cei mici urmează să o citească, dar și să fie ceva un pic misleading. Pentru că mi-am dorit ca această carte să fie și despre cât de înșelătoare pot fi aparențele. Cartea mea este despre stereotipuri, despre acest dublu standard pe care uneori îl trăim, indiferent că suntem femei sau bărbați, în anumite domenii. Este doar o întâmplare că Luna este o fetiță, pentru că așa am fost eu, dar Luna poate să fie atât fată, cât și băiat. Mi-am dorit să fie un pic altceva, mi-am dorit să fie un joc de cuvinte, care să le pună oamenilor un semn de întrebare de la început, chiar de la titlu și să încerce să fie curioși să afle cine este cu adevărat Luna. Iar în alte limbi voi lucra intens să le dau același sentiment pe care mi l-am dorit cu varianta în română. Luna, ca idee și concept, a fost scrisă atât în română, cât și în engleză și anumite pasaje au fost scrise mai mult în engleză și apoi traduse în română, asta pentru că, prin prisma carierei pe care am ales-o, vorbesc foarte mult în limba engleză și uneori anumite sentimente le exprim foarte bine și în engleză.

Cum a fost procesul de scriere? Ai zis că a fost îndelungat și mi se pare firesc să fie așa, dar ai avut un ghid, ai avut un editor, ai făcut totul singură, varianta printată finală e strict, pur, opera ta?

Da, da. Am primit de foarte multe ori această întrebare, dacă chiar eu am scris această poveste. Vreau să le mulțumesc celor de la editură, pentru că mi-au dat această șansă ca Luna să fie exact așa cum am scris-o eu. Sunt anumite corecturi finale, dar nimic care să schimbe în vreun fel povestea. Aș putea spune că a fost o dorință a mea, Luna să fie creația mea în totalitate, pentru că acolo este vorba despre mine și cred ca nimeni nu ar putea să redea ceea ce simt eu, mai bine decât o pot face eu. Îmi place foarte mult să scriu. Pentru mine scrisul reprezintă o terapie și am început să scriu după ce l-am pierdut pe tatăl meu. Chiar recent am scris o scrisoare către fiica mea și pentru că vedea că scriu ceva, m-a întrebat și m-a rugat frumos  să i-o citesc și ei. I-am citit-o și am plâns împreună jumătate de oră. S-a emoționat foarte mult și mi-a spus: “Mami, nu mai vreau să plec niciodată din casa noastră”. Acum este o perioadă în care ea încearcă să descopere care aripi i se potrivesc, să le mărească, să crească aceste aripi și va veni o zi în care și ea va învăța să zboare, așa cum am învățat și eu atât la propriu, cât și la figurat. Îmi doresc să transmit foarte multă emoție prin cărțile mele, pentru că dacă la zbor sunt foarte practică, totul se rezumă la centuri, reguli, foarte multă disciplină, atunci când încep să scriu am șansa să pătrund într-o lume absolut superbă în care pot să-mi las emoțiile și sentimentele să prindă contur. 

Ce zice că vrea să se facă Sara, care e visul ei acum la patru ani jumate?

Visul ei de acum este să fie „doctor de animale”, așa spune ea, nu pot să-i fur această descriere minunată pe care o are. Mărturisesc că același vis l-am avut și eu când eram mică, îmi doream foarte mult să salvez toate animalele. Dragostea mea față de cărți s-a transmit de la tatăl meu care citea extraordinar de mult. Uneori aveam seri în care  reciteam poezii, încercam să înțelegem anumite povești, le discutam, adică mi-a plăcut foarte mult faptul că mi-a dat șansa să pătrund în această lume și să înțeleg cât de mult poate să ne aducă o carte, cât de mult poate să ne schimbe, cum poate să ne schimbe atitudinea față de noi, față de viață, față de cei din jur. Sinceră să fiu, am avut mari emoții cu această carte, de aceea nu am cerut ajutorul nimănui, pentru că am considerat că este ceva pe care trebuie să-l fac eu dacă voi avea acest har. Practic, au fost  aceste momente de inspirație și Luna a fost scrisă în principal noaptea, nu doar pentru că atunci este luna, dar acelea sunt momentele în care eu mă regăsesc cel mai mult pe mine și sunt cele mai liniștite momente, uitându-mă la cea mică cum doarme. Pot să inspir și să expir și să redau tot ceea ce am în suflet, pentru că pot să mă deconectez de la tot tumultul de peste zi și cred că în continuare atunci când voi scrie o voi face noaptea, pentru că este cel mai bun moment ca eu să-mi deschid sufletul față de cei care într-o zi vor citi cărțile mele. Pot spune că nici acum nu-mi vine să cred că am reușit să fac ceva ce-mi doream de foarte mult timp și că Luna există și vreau să vă mulțumesc că vedeți în Luna ceea ce mi-am dorit eu să vadă cei care o vor citi. 

Sunt convinsă că va fi văzută așa indiferent de cultură pentru că sentimentul pe care l-am avut eu, adultul din casă, când am citit cartea a fost că este despre visul fiecăruia dintre noi, oglindit în visul tău.  Povestea pe care tu ai pus-o în carte este o oglindă în care fiecare ne uităm și ne vedem visele și asta cred că e valabil în orice cultură din lume. 

Așa mi-am dorit. Când urcăm un munte sau obținem cariera pe care ne-am dorit-o sau ni se întâmplă ceva pentru care am muncit enorm de mult este foarte important să știm ce vom face după. Pentru că dacă tu nu vei da înapoi celor din jur, dacă nu le vei da aripi și altora degeaba ai tu acele aripi, degeaba te bucuri tu singur de un succes. Eu, când am devenit comandant, cel mai frumos sentiment pe care l-am avut nu a fost acela că am reușit să obțin acest lucru pentru mine, lucru pentru care lucrasem și muncisem enorm de mult, mulți ani de teste, de simulatoare, de pregătire. A fost ziua în care am putut să ofer din experiența mea altor colegi piloți, am învățat cât de frumos și ce sentiment extraordinar este să împarți ceea ce ai cu cei din jur. Îmi doresc să inspir cât mai mulți oameni, pentru că nu vreau să țin aceste lucruri pentru mine, consider că ar fi un gest egoist. Am câteva proiecte în minte prin care  îmi doresc să duc această carte către acei copii care, poate, nu au avut norocul de a avea o familie, de a avea foarte multe lucruri și îmi doresc ca Luna să le ofere acea doză de energie și acea putere să lupte pentru ei. Toate lucrurile acestea frumoase care mi s-au întâmplat mie vreau să le dau înapoi, pentru că altfel viața nu ar avea niciun farmec.

Îți doresc să ajungi la cât mai multe suflete cu cartea ta, cu cartea voastră.  Spune-mi, te rog, care este pasajul tău preferat sau pasajul preferat al Sarei din “Luna”. 

Cred că pasajul meu preferat este tocmai acela în care spun că uneori atunci când urcăm pe un munte, practic, urcăm munții din noi, ne descoperim pe noi, pentru că fiecare călătorie este mult mai importantă decât momentul în care ajungi în vârf. Acel lucru mă definește, este motivul pentru care fac tot ceea ce fac. Am înțeles, citind alte cărți, că nu există o competiție, singura competiție pe care trebuie să o ai în viață este doar cu tine însăți, să faci mai mult, să fii tu un om mai de valoare, mai caracterial. Am înțeles că uneori vrem să îi impresionăm pe cei din jur, dar este o singură persoană pe care ar trebui să o impresionăm și aceea suntem noi, să fim mulțumiți cu noi, cu ceea ce facem. Asta îmi doresc să le spun celor mici și tinerilor, că uneori avem această presiune să fim perfecți. Nu! Ar trebui să fim fericiți, în primul rând cu noi și să ne iubim pe noi și așa vom putea să oferim dragoste, iubire și celor din jur. 

Așa să rămână numele, așa să ajungă la cititorii Lunei. Sunt convinsă că așa o să fie și abia aștept să aud de la tine și de la editură și de pe oriunde din lume valuri ale acestor reacții pe care oamenii le vor avea citind “Luna” în toate limbile de pe pământul ăsta. Spune-mi dacă ai un mesaj pentru cititorii nostri.

Am un mesaj pentru copii. Să viseze cât mai mult, să se iubească foarte mult, să înțeleagă că sunt mult mai puternici decăt cred ei, că noi adulții vom fi mereu alături de ei, îi vom încuraja și că îi aștept la zbor dacă vor alege o astfel de carieră și oricând vor vrea să vorbească cu mine mă vor găsi cu siguranță, pentru că îmi doresc să transmit toată această dragoste față de zbor, față de viață și vreau să fiu cât mai aproape mai ales de comunitatea mea, de oamenii pe care îi respect.

– Mulțumesc, Andreea!

3.7 3 Voturi
Rating
Abonează-te
Vreau să primesc notificare
guest
0 Comments
Vezi toate comentariile