În dimineața aceasta m-am trezit fără alarmă la 5:25, ca niciodată, odihnită, am deschis veioza de lângă pat și m-am uitat într-un punct fix, pentru că nu știam dacă trebuie să mă culc înapoi sau de ce naiba stau în fund, bezmetică. Apoi am văzut cartea asta singură, înfoliată în pelicula de plastic fin și am zis în sinea mea „hai mă, câteva pagini și mă ia somnul imediat.”
150 de pagini mai târziu la 7:20 îmi suna ceasul, era vremea să pregătesc copilul de grădiniță. Doar așa m-am dezlipit de carte.

Am zâmbit mult la început, dar curând m-a podidit plânsul. Unele pagini m-au pus cu sufletul pe cuie încinse; am revăzut 24 februarie 2022 prin ochii curajoasei Nadia și am admirat-o pentru forța ei psihică în primul rând, mi-am imaginat viața într-un cort – așa cum simțeam în realitate că o voi trăi cu omul și copilul meu, până nu demult. Sau cine știe, oare a trecut pericolul? Nu știu, nimic nu e sigur azi. Poate doar faptul că aceasta carte îți răscolește vintrele, te duce și te întoarce din zbucium înapoi la pace și te face să înțelegi lucruri despre care nu ai avut nicio părere anterior.

#exitwest

Am descoperit o carte interesanta destul de actuala in contextul razboiului din Ucraina si pe alocuri tulburatoare. Pentru mine este greu de citit in aceasta perioada carti cu si despre razboi dar este o carte care are multe de spus.

Cel mai mult mi-a placut cum foloseste termenul de “usi” pentru oportunitățile aparute in viata. Avem usi peste tot trebuie doar sa le deschidem si sa vedem ce ne rezerva viitorul.

Cred ca se putea scoate mult mai mult din acest subiect. Trecerile dintr-o locatie in alta sunt bruste si te iau prin surprindere si finalul nu este chiar neașteptat, se creioneaza usor si lin pe parcursul cartii si da senzatia ca era inevitabil.

Este foarte grea viata refugiatilor si din pacate traiesc in conditii greu de imaginat dar sper sa evoluam si sa nu mai avem parte de asemenea scene de inumanitate.

Am ales pasajelel de mai jos deoarece am ramas impresionata de iubirea parintilor lui Saeed. Tatal prefera sa ramana acasa, sa isi poata vizita zilnic sotia la cimitir decat sa plece cu fiul si iubita acestuia in lume. Pe de o parte il înțeleg ca ii este greu sa o ia de la capat mai ales ca si-a pierdut sotia dar consider ca este egoist ca astfel isi priveaza copilul de ambii parinti.

#exitwest
Am inceput lectura, dupa cum spuneam, cu un mare nod in gat si cu teama ca o voi citi cu lacrimi.  
Mi-a placut stilul autorului, am citit-o rapid, dar, de la un moment dat, totul parea mult mai superficial decat e viata. Poate pentru ca in carte nu s-au detaliat lucrurile cele mai grele si mai urate traite de protagonisti, poate pentru ca vazusem altfel de suferinta recenta a unui imigrant şi ştiam că cineva trăieşte azi ceva ce depăşeşte cartea si imaginatia autorului. Nu a fost chiar ce mi-am imaginat, poate pentru că mi am imaginat prea multe, sau poate, nu ştiu, pentru că nu am citit o la momentul potrivit mie.  
 
“…ajunsese în acel punct în viața unui părinte când, dacă se stârnește potopul, știi că trebuie să îi dai drumul copilului tău, contrar tuturor instinctelor pe care le aveai la o vârstă mai tânără, fiindcă a-l ține strâns nu îi mai oferă copilului protecție, poate doar să îl tragă în jos şi să îl amenințe cu înecul, deoarece copilul este mai puternic acum decât părintele, iar circumstanțele sunt de asemenea natură încât el are nevoie de fiecare fărâmă de forță, iar arcul vieții unui copil doar pare pentru un timp a se suprapune arcului vieții unui părinte, în realitate unul stă deasupra celuilalt, o movilă deasupra altei motive, o curbă deasupra altei curbe..”
 
Pasajul preferat este cel de mai sus pentru ca mi s-a parut oexprimare interesanta a ideii, usor cliseice, ca un copil trebuie lasat la un moment dat sa plece chiar daca doare.