N-are stofă de iubit

La început, vecinul meu Deacon m-a enervat. Sigur, era frumușel și prietenos. Dar pereții apartamentelor noastre sunt subțiri, așa că îl auzeam ori de câte ori aducea vreo femeie acasă. Iar eu sunt o mamă singură cu un bebeluș, așa că nu prea mă simțeam în largul meu. Mi-a venit și mie rândul, însă. Într-o seară, când fetița mea nu se mai oprea din plâns, domnul cel etern amorezat mi-a bătut la ușă. Spre surprinderea mea, când i-a auzit vocea, Sunny a încetat să mai plângă și i-a adormit în brațe. Ne-am împrietenit, mi-a adus cafele, am stat la povești, dar conversațiile noastre au devenit din ce în ce mai profunde și ne-am apropiat tot mai mult. Până când am depășit o limită, iar prietenia noastră s-a transformat în altceva. N-am avut de lucru și m-am îndrăgostit de bărbatul cel mai nepotrivit pentru mine, despre care spuneam mereu că „n-are stofă de iubit“. Și atunci, de ce oare tot ce îmi doresc este să fiu eu cea care îi va schimba felul de a privi lucrurile?