Interviuri

Ce trebuie să facă un scriitor care își dorește să fie publicat? – Să strălucească în puține cuvinte

Reading is cool

Lumea editorială din România e un spațiu în care circulă multe povești. Normal, o să spuneți, doar cu asta se ocupă, nu-i așa? Însă nu numai poveștile din cărți au loc în lumea editorială, ci și poveștile despre cum funcționează lucrurile în dimensiunea asta fantastică în care mulți scriitori aspiranți își doresc să pătrundă. Ne-am hotărât să batem la ușile despre care se spune că sunt ferecate cu lacăte grele și că se deschid doar pentru cei aleși. Am găsit mai multă disponibilitate decât ne-am fi așteptat, așa că încercăm să ridicăm cortina și să vă arătăm cum se vede lumea cărții de-acolo de unde se pregătește să ajungă în rafturile noastre de acasă. Primul nostru ghid este Magdalena Mărculescu Cojocea, Directorul Editorial al Editurii Trei. Fragmentele care urmează fac parte din discuția de care ne-am bucurat într-o dimineață foarte aglomerată. A promis că mai facem 🙂

Interviul integral în format video poate fi urmărit aici:

Liv Tane (Reading is Cool):

          – Sunteți una dintre puținele edituri din România care deschid poarta scriitorilor începători. Cum arată piața pe zona asta? Ce trebuie să facă un scriitor român, un începător care nu are neapărat o comunitate sau un exercițiu susținut al scriiturii, să ajungă în contact cu o editură, să învețe să scrie și să ajungă să fie publicat? Sunt foarte mulți cei care își doresc să scrie. Cum funcționează procesul editorial pentru autorii români?

Magalena Mărculescu (Editura Trei):

          – În materie de literatură română, piața românească a pornit un pic mai greu. Îmi aduc aminte că erau vremuri în care, dacă mă raportam la piața de carte franceză, de pildă, sau britanică, cele mai mari vânzări pe care le aveau local proveneau de la autorii lor, nativi. În schimb, în România nu cred că se întâmplă nici astăzi acest lucru. Dar există și categorii de autori români care au succes. Cred că aș începe altfel, cu ce trebuie să faci atunci când ești tânăr și vrei să scrii. Scriitura nu cred că este neapărat un vector al succesului public. Poate să fie, dar nu cred că trebuie să fie privită așa. Scriitura este o formă de exprimare și, atunci când simți această chemare în tine, cred că trebuie să îi dai curs pentru că este a ta și pentru că despre asta este viața, despre mijloacele tale de exprimare. În al doilea rând, cred că un scriitor tânăr care a descoperit această chemare în el este foarte bine susținut dacă urmează niște cursuri de creative writing. Există la noi, în România. Există multe resurse în online, chiar dacă poate sunt în limba engleză, discuții cu autori care au trecut deja printr-o experiență și mi se pare fabulos acest lucru, pentru că înveți lucruri și pentru că, într-un fel, îți dozezi această smerenie pe care trebuie să o ai. Ca scriitor, în momentul în care exprimi ceva cred că dezvolți și un foarte mare orgoliu. Orgoliul de a nu fi refuzat, speranța de a fi plăcut. O școală, alături de alți oameni care scriu sau care învață să scrie, este tot ca o prietenie în care îți găsești locul firesc, făra prea multe temeri și cu mai multe bucurii pentru ceea ce reușești să faci.

Liv Tane (zâmbind):

          –  Zâmbesc pentru că eu chiar am o astfel de școală de scris, The Writing School. Funcționăm de câțiva ani și am și scos câteva titluri pe care nu îmi este rușine să îmi pun, la rândul meu, numele în calitate de suporter. Și da, într-adevăr, astea sunt unele dintre cele mai importante lucruri cu care ne luptăm la început și pe care ne străduim să le înțelegem corect. Și anume: cum definim succesul, pentru că nu e vorba neapărat de vânzări, ci despre cum definim răbdarea și responsabilitatea față de numele pe care-l pui pe copertă. Da, cu siguranță e nevoie de un spațiu foarte intens de educare în zona asta.

Întrebarea mea e, însă, cum ajunge un om care a parcurs traseul, care a învățat să scrie, a scris o carte de care e mulțumit, să fie publicat? Trimite scrisori? Pe scurt, e ca în America? Trimit scrisori la 20 de edituri și primesc răspuns cu “deschidem noi din când în când”? Care e șansa ca cineva chiar să-mi deschidă?

Magdalena Mărculescu:

          – Da, exact așa se întâmplă, se trimit scrisori. Mă rog, în ziua de astăzi, vorbim de mail. Sigur că niște recomandări sunt foarte bune și de asta și spun că o școală este o susținere în acest sens. De ce vorbesc despre recomandări? Pentru că noi trebuie să conștientizăm un lucru: se scrie foarte, foarte, foarte mult astăzi și în România, și în străinătate. Numărul manuscriselor pe care le primim zilnic este copleșitor. Este mai mult decât un om sau o echipă ar putea să susțină. Prin urmare, orice filtru este folositor. Acele câteva cuvinte pe care le scrie cel care trimite această prezentare către editură nu trebuie să fie neapărat foarte multe, dar trebuie să fie o scrisoare sinceră care încearcă să captiveze, să capteze atenția celui care citește. Nu din foarte mult, ci din puțin. Este foarte important. Nimeni nu garantează publicarea, dar atenția pe care tu o stârnești partenerului tău de dialog este cumva garantată de această adresare directă, sinceră. În funcție de aceste elemente de atractivitate, tu ca editor iei un manuscris și îi acorzi mai repede atenție, iar manuscrisul își găsește locul într-un circuit mai lung. Toți editorii vor să găsească autori noi și interesanți. Vestea bună e că în ultimii ani, mai mult de cinci ani, există un focus internațional pe scriitori noi. A existat o vreme în care trebuia să fii confirmat ca să atragi atenția, dar cred că astăzi lucrurile stau puțin invers. Toți colegii mei de pe piața editorială, și nu vorbesc doar de piața românească, ci vorbesc și de piața internațională, vor să prindă ceva proaspăt, ceva nou. Nu mai există acea segregație între texte extrem de literare și texte în genul lui James Joyce, există o deschidere editorială foarte mare către tipuri de scriitură diferite, către tipuri de exprimare diferite și asta este bine. Pentru că ajungi să ai cărți bune dacă ajungi să democratizezi actul scriiturii. În materie de carte, ajungi să ai cititori buni dacă democratizezi actul lecturii. Deci există această diversitate, ne deschidem către oameni care scriu pentru prima dată și care au succes pentru că ating un anumit public sau pentru că pur și simplu au o voce. În scriitură contează vocea. Da, contează și educația, dar contează vocea foarte mult.

Liv Tane:

          – Și în mare măsură, revin la asta, contează responsabilitatea față de actul scrisului. Nu orice e scris merită publicat. Asta cred că trebuie să înțeleagă oricine se apucă de meseria asta la un moment dat. Și nu orice e scris trebuie publicat mâine. Avem nevoie de răbdare, pentru că este un proces de învățare care presupune timp. Vestea bună e că nu doar că e loc pentru scriitorii tineri, ci că au șanse foarte, foarte mari să crească, nu-i așa?

Magdalena Mărculescu:

          – Da, pentru că ei sunt aurul pe care eu, ca editor, aștept să-l văd strălucind și această strălucire se întâmplă în primul rând prin text. Dar până să ajungi, cronologic vorbind, la text, poți să mă convingi și prin acel cuvânt de prezentare despre care vorbeam mai devreme. E puțin probabil să deschid un mesaj, să mă atragă fraza de prezentare și să nu merg mai departe.

Liv Tane:

          – Până la urmă, treaba unui scriitor chiar asta este: să îți convingi cititorul că merită să te citească. Fie și atunci când e vorba de un simplu mail.

4.8 5 Voturi
Rating
Abonează-te
Vreau să primesc notificare
guest
1 Comment
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai apreciat
Vezi toate comentariile
Roxana Draganuta

Mi-a plăcut optimismul doamnei Magdalena Mărculescu. Mulțumim pentru interviu.