Imaginați-vă subiectul de azi ca pe un balon, iar ideile voastre ca pe niște ace sau foarfece – în cazul în care sunteți fani Tim Burton. Dacă nu suntem atenți balonul se poate sparge și ne poate împroșca cu un val de preconcepții eronate. Scopul articolului nu este de a intra în detalii antropologice și sociale, ci de a aborda tacit o temă, să-i spunem … diferită. Când eram mică îmi plăceau foarte mult rubricile de genul „Știai că…?” așadar, m-am gândit că ar fi o metodă bună să abordez subiectul de azi sub această formă.
Știai că…?
- Sexul și genul sunt două lucruri diferite?
Genul este un construct social, fiind suma așteptărilor sociale pe care oamenii le impun în societate atunci când se raportează la masculin sau feminin. Pe când sexul reprezintă o însușire biologică, anatomică și fiziologică cu care ne naștem.
- Până în jurul vârstei intrauterine de 8-9 săptămâni toți bebelușii sunt fete?
Fizic și fenotipic cu toții ne-am început viața ca femei, din simplul motiv că în primele săptămâni de viață embrionară doar cromozomul X este funcțional, cromozonul masculin Y începând să se dezvolte ulterior – dacă nu aveți încredere în mine, puteți avea în cei de la The Guardian.
- Fiecare persoană se identifică cu un gen în perioada copilăriei?
Genul pe care ni-l alegem se conturează încă din perioada copilăriei. Mai multe studii au arătat faptul că în jurul vârstei de 3 ani fiecare își alege „tabăra”.
- Factorii genetici și hormonali influențează alegerea unui gen?
Principalul factor este biologia, există însă voci care atribuie o parte din responsabilitatea acestei alegeri și societății.
- În secolul 21 sunt acceptate 3 identități de gen?
E adevărat! Deși încă există multe zone unde subiectul este privit drept unul taboo, majoritatea societății a renunțat la perspectiva binară și printre feminin și masculin, non-binarul și-a făcut loc.
- Literatura a avut un rol foarte important și reprezintă un martor al istoriei de gen?
Deși mulți dintre noi avem impresia că non-binaritatea și homosexualitatea au intrat în atenția noastră recent, este complet fals! Aceste înclinații ale oamenilor există dintotdeauna – chiar de pe vremea romanilor și Satyricon-ul lui Petroniu ne stă drept dovadă.
Tipologii feminine
Femeile au reprezentat un studiu de caz secole la rând. Citim și azi opere dedicate unor femei care au mistuit sufletul artiștilor și au pus pirostriile unor adevărate legende care bântuie și azi imaginea femeii moderne. Dar știai că specialiștii au ajuns la un consens și au stabilit patru tipologii feminine?
Femeia mamă
Femeia mamă este imaginea mitică a marii mame, care protejează, hrănește și oferă viață. Sânul acestei femei este un adăpost și o sursă permanentă de căldură și siguranță. Despre femeia mamă putem citi oriunde, fie că alegem texte biblice care ilustrează femeia ca pământ fertil sau opere clasice precum Micuțele doamne de Louisa May Alcott. Și dacă nu vă sunt apropiate aceste exemple gândiți-vă doar la Molly Weasley, mama lui Ron Weasley, personajul din Harry Potter.
Femeia hetairă
Femeia hetairă sau curtezană, este femeia care iubește flirtul. Este cea care trăiește relațiile cu bărbații la o intensitate puternică și trece prin viața acestora printr-o dimensiune empatică. Tot ea este cea capabilă să ajute masculinul să-și atingă potențialul, maximizând existența acestuia. Frumoasa venețiană este o ecranizare perfectă a acestui concept, după ce-l vei vedea îți va fi mult mai ușor să recunoști femeia hetairă și în literatură; Marguerite Gautier (Dama cu camelii) a lui Dumas sau Veronica, marea iubire a lui Eminescu sunt astfel de femei care au schimbat literatura.
Femeia amazoană
Femeia amazoană este cea mai populară azi; transformată în simbolul feminismului, amazoana se va concentra întotdeauna pe propriile obiective. Ea va stimula masculinul prin competiție, nu senzualitate și se va remarca prin independență. Cel mai bun exemplu aici este Jane Eyre – un personaj feminin de căpătâi al multor generații de femei puternice.
Femeia muză
Iar utltima categorie este cea a femeii muză, deși ușor confundabilă cu femeia curtezană, de data aceasta muza traversează literatura ca o entitate sacră, difuză, un oracol care reprezintă aspectul profund subiectiv al intuiției feminine. De multe ori ea a fost legată de vrajă și spiritualitate, marginalizată la periferie precum țigăncile lui Eliade.
Ce e între feminin și masculin?
Literatura a prevestit contaminarea spațiului neutru dintre genuri și a oferit opere care au permis voalat asumarea non-binarității. Oscar Wilde i-a îngăduit lui Dorian Gray să jongleze cu propria sa sexualitate și să se bucure de voluptatea toxică a imoralității. Proust dedică În căutarea timpului pierdut un întreg univers inversiunii sexuale, dând frâu liber acestei grile de lectură. Și D. H. Lawrence surprinde o posibilă relație interzisă în Femei îndrăgostite, doar că nu în totalitate de-a femeilor. Non-binarul există până și în lingvistica unei limbi, îl cunoaștem doar sub denumirea de „gen neutru”. Spațiul gol dintre genuri a fost astfel umplut dintotdeauna cu un substituent.
Tipologii masculine
Chiar dacă în cazul bărbaților nu am găsit o clasificare exactă a tipologiilor masculine, mi-am permis să creez una bazată pe aceleași principii ca cele feminine.
Bărbatul tată
Bărbatul tată este imaginea paternă, complementară femeii mame; ei împreună sunt părinții universali care oferă viață. Fie că te gândești la Domnul Trandafir, Bob Cratchit (Colind de Crăciun de Charles Dickens), Atticus Finch (Să ucizi o pasăre cântătoare de Harper Lee) sau soțul doamnei Weasley, toate exemplele sunt potrivite. Ei sunt reprezentarea tatălui blând, prezent și iubitor.
Bărbatul erou
Bărbatul erou este forma masculinității publice, idealizate de societate. Ei pari invincibili în ochii celorlalți și deseori pornesc în aventuri curajoase de înfruntare a pericolului, salvarea neputincioșilor sau cucerirea inimii femeii iubite. Literatura abundă de astfel de personaje, mitologia greacă a stabilit o dată cu Aeneas un întreg set de așteptări, de aici imaginea eroului fiind transfigurată și dezmembrată în diverse forme. Supereroi precum Superman, eroi epici precum Lancelot sau chiar antieroi precum Holden Caulfield au acaparat rapid scena artei scrise sau cinematografice.
Bărbatul îndrăgostit
Iubitul sau bărbatul îndrăgostit este cel care va face orice pentru iubita sa. Iubirea bărbatului îndrăgostit este cea pasională, care îi permite acestuia să ofere și să ia tot, chiar și propria-i viață – vezi cazul lui Romeo sau al Luceafărului eminescian. Sentimentele puternice consumante atrag într-un vid entitatea feminină și o epuizează, reducând-o la 0.
Tu în ce categorie crezi că te-ai încadra și ce gen are personajul tău preferat?