Îi atinse vârful nasului cu degetul arătător și îi mângâie obrajii care prinseră o nuanță roz cu tente roșiatice. Ochii ei reflectară o inimă de bărbat care se zbătea să nu moară de drag, în timp ce buzele se jeliră că îl vor, fără ca măcar să spună vreun cuvânt.
Scepticii vor spune: „bleaach”. Romanticii incurabili vor spune: „aww, mai vrem”! Iar eu voi spune: hai să îți spun o poveste despre romantismul în America. Vrei?
Nu vreau să te fac să adormi cu capul pe tastatură sau să caști, așa că te pun direct să închizi ochii și să vizualizezi următoarea scenă:
Este în anul 1809, mijloc de ianuarie, iar vântul rece din Boston îți intră în oasele firave de nou născut. Te naști din doi părinți actori: Elizabeth Arnold Poe, actriță de origine engleză care moare doi ani mai târziu și David Poe Jr., un actor din Baltimore care vă părăsește la un an de la nașterea ta. Primești numele „Edgar”, iar după moartea mamei îți petreci copilăria în casa unui comerciant din Richmond, John Allan, și a soției lui, de la care primești numele „Allan”. Viața te poartă prin Scoția și Anglia, iar în 1826 mergi la Universitatea din Virginia. Nu îți face prea multe speranțe, pentru că după 12 luni ești dat afară din cauza jocurilor de noroc (la care nu prea ai noroc).
Cum nu îți prea merge cu școala, te gândești că poate merge cu iubirea și te duci la Richmond la iubita ta, care este logodită. Dar nu te lași răpus de sentimentul de dezamăgire și pleci la Boston unde îți verși amarul în volumul Byronic de poezii „Tamerlane and Other Poems”. E greu cu banii și tot ce îți rămâne de făcut este să intri în armată, apoi mergi la Academia Militară, dar îți dai și tu seama că nu e de tine. Între timp mai publici un volum de poezii, „Al Aaraaf, Tamerlane and Minor Poems” și începi să scrii povești din care reușești să mai câștigi niște bani.
Ca să nu te mai apuci de lucruri care nu îți aduc nicio bucurie, te angajezi ca editor și critic literar, dar lași și dragostea să aibă loc în viața ta când te căsătorești cu verișoara ta de doar 13 ani. Ți-e cam sete și cam frică, așa că mai apelezi uneori la băutură ca să îți faci curaj, dar asta nu face decât să fii concediat. Apropo, pentru că de multe ori ești văzut în lume în stare de ebrietate, încep presupunerile că ești dependent de droguri, când de fapt se dovedește că ai o leziune cerebrală.
Anul 1839 nu doar că îți oferă un loc de muncă la Burton`s Gentleman`s Magazine din Philadelphia, dar îți oferă și un contract lunar care te stimulează să scrii două dintre cele mai cunoscute opere ale tale, „William Wilson” și „Prăbușirea Casei Usher”. Pentru a doua poveste nu trebuie să stai cu grijă, pentru că oamenii o să se prindă că nu este vorba despre tine, ci despre un cunoscut de-ai tăi.
În continuare, îți dai demisia de la Burton`s, dar decizi totuși să te întorci când se relansează sub o altă denumire, unde îți publici prima poveste polițistă, „Crimele din Rue Morgue”. Continui să fii editor pe la diverse publicații, timp în care poezia „Corbul” începe să fie cunoscută și iubită de public și scrii „Farsa cu balonul”, „The Raven and Other Poems”, „Inima care-și spune taina” dar și schițe pentru diverse publicații.
Viața e uneori crudă, așa că rămâi fără soție, dar reușești să înoți și să ajungi la mal cu câteva relații de scurtă durată și o logodnă. Din păcate, pentru că nimeni nu e nemuritor, povestea ta se apropie de sfârșit. Anul 1849 îți marchează finalul, la 40 de ani, din cauza băuturii sau a cedării inimii, lucrul ăsta nefiind clar. Dar stai fără grijă. Ești înmormântat în curtea bisericii presbiteriane Westminster din Baltimore, unde te pot vizita și astăzi.
Și, dacă tot sunt în oraș, îmi iau bilet și pentru turul cu autobuzul.
Timp de 90 de minute vizitez mormintele tale (ești special, ai chiar două), la locul în care îți petreceai timpul, la locul în care ai murit, dar include și intrare la casa memorială. Aici pot să calc pe aceeași podea, să urc aceleași scări și să văd același interior al casei în care ai locuit alături de mătușa, bunica și cei doi veri ai tăi. Apoi mă gândesc să vizitez și The Poe Museum din Richmond, Virginia, unde nu ai locuit niciodată, dar care îți păstrează vie amintirea anilor în care ai locuit în oraș.
Îmi place coasta de est a Americii, așa că mai poposesc puțin în zonă și fug la Tarrytown, New York, să îl caut pe Washington Irving.
