„De ce te interesează cărțile pentru copii, dacă nu ești părinte și nici nu predai?” Am primit această întrebare, iar instinctul de „prădător literar” în ofensivă a fost să răspund: „Nu există cărți pentru copii. Există doar cititori pentru cărți. Cititorul nu are vârstă.”
Dar nu am răspuns atunci, ci am lăsat întrebarea la dospit multă vreme, și, din când în când, îmi spuneam mie însămi: pentru că ilustrațiile îmi oferă confort și siguranță; pentru că morala narațiunilor îmi face corzile inimii să vibreze mult mai ușor; pentru că oferă răspunsuri firești, naturale la problemele de adult; pentru că în simplitatea acestor scrieri, se află o întreagă filozofie a Universului.
Dacă adulții ar refuza să mai îmbătrânească…
Atunci când copilul rostește primele cuvinte, stâlcit, mai mult silabisiri ale unor limbi necunoscute (sau poate doar uitate de noi, adulții) sau când își înfățișează părinții și bunicii în cele mai comice desene, prin forme nepământești și combinații de culori neuniforme, îl sprijini, nu îi tai aripile. Simți o bucurie nemărginită și intri în lumea lui; te prefaci că îi înțelegi limbajul și că poți descifra, cu naturalețe, în desenele sale, talent înnăscut. Ai face orice doar să poți conserva timpul și să prelungești momentul. Tocmai acea stare de joc, de intuiție și instinct creator este singura condiție reală a omului în care eu vreau să cred.
Și-apoi nu vi se pare și vouă că au „intrat la apă” răspunsurile adulților la întrebările copiilor? Haideți să recunoaștem, cei mici ne demonstrează că sunt adevărați maeștri într-ale imaginației și „filozofiei”, iar toată așa-zisa noastră experiență de viață se risipește, devine nesatisfăcătoare în fața unor astfel de abordări și problematici jucăușe.
Apolodor, tenor cu dor de Labrador
Acum, când vi se face parc-un dor de rafturile de cărți ale copiilor voștri, brusc, mult mai ofertante decât teancul de pe noptieră, eu vă invit să facem un salt acrobatic până la punctul culminant al acestei povești, ca să vi-l aduc în atenție pe nimeni altul decât… doamnelor și domnilor, Apolodor, un pinguin din Labrador, tenor la circ, în Târgul Moșilor, un călător cu dor la purtător.
Micul-mare Apolodor este o invenție a lui Gellu Naum. Stați, stop joc! Cum adică o invenție?
Invenție = momentul „evrika!” al copiilor, atunci când construiesc, în realitatea denumită Imaginație, mecanisme și mașinării care zboară în cosmos și se întorc pe Pământ ca un bumerang, cu viteza luminii sau mai mare decât aceasta, și care duc la bordul lor toată iubirea pâmântească a micilor omuleți.
Gellu Naum, un important reprezentant al suprarealismului în România
Astăzi l-am numi „adolescent problematic”. La momentul debutului, scria „parole cu caracter subversiv” pe ziduri – graffitiul de astăzi.
Experiența războiului (un subiect despre care poți asculta și în podcastul Reading is Cool), tentaculele regimului socialist și înverșunarea membrilor partidului împotriva artei îl obligă să își atribuie titulatura de scriitor pentru copii și traducător. Așa se face că în 1959 ia naștere povestea pinguinului călător, Apolodor.
Cele două volume pentru copii nu apar în biografiile oficiale ale lui Gellu Naum, tocmai pentru că perioada de creație a acestora coincide cu momentul în care poetul a fost nevoit să își ascundă adevărata identitate de scriitor. O poveste pe cât de tristă și comună multor scriitori români din secolul XX, pe atât de frumos încununată de cele două cărți cu Apolodor, o invitație la aventură pentru cei mici și o revelație pentru cei mari.
Apolodor a primit mai multe înfățișări în călătoriile și întâlnirile sale cu cititorii, din 1959, de la versiunea imaginată de Jules Perahim, și până la ediția din 2022, ilustrată de Dan Ungureanu, reeditată și frumos cartonată la Editura Arthur.
Însă dincolo de ilustrațiile amuzante (deloc de neglijat, mai ales pentru copii), ce ne fascinează în minunata lume a lui Apolodor sunt personajele – câteodată mature, uneori prea serioase, alteori comice; în general, de o naturalețe extraordinară, gata să țină piept obstacolelor vieții. Sau, cum îmi place mie să spun, lumea lui Apolodor este o adaptare românească a fabulelor lui La Fontaine.
Călătorului îi stă bine cu drumul și lui Apolodor cu…
Atunci când în sufletul pinguinului Apolodor se ivește o umbră de tristețe și de dor de frații lui din Labrador, nici pisoiul Tiț, nici ariciul, nici ursul, nici iepurele Buză-Lată și nici cămila Suzi nu îl pot întoarce pe amicul lor tenor din drum. Și cum călătorului îi stă bine cu drumul, micul Apolodor nu se dă în lături de la niciun mijloc de transport care ar putea să scurteze, fie și cu un pas de pinguin, drumul până la familie.
Dar, pentru că aventura apolodoriană a fost scrisă ca la carte, sau, mai degrabă, ca în basme, întreaga poveste se dovedește a fi o lecție de perseverență și de încredere în puterea bunătății umane, mai ales atunci când te aștepți mai puțin. Din avion direct în barca Meteor, apoi în luntrea unui eschimos și, ca prin magie, în torida Africă, din tren, în camion, apoi pe-un bac în Mississippi și chiar în spațiu.
Cheile în care poate fi citită prima carte, atât de cei mici, cât și de cei mari, sunt multiple, pornind de la căutarea propriilor rădăcini, schimbând macazul șinelor cu elemente despre geografie, biologie, fizică, știință și tehnologie, istorie, până la cunoașterea de sine și calibrarea coordonatelor inimii cu instinctele raționale.
Firul narativ nu este cel clasic, școlăresc, obișnuit, care debutează cu o intrigă și se încheie cu un deznodământ previzibil, fericit. Încrederea și plăcerea lecturii mele alături de Apolodor au venit tocmai din curiozitatea de a afla până unde se întind pânzele albe pentru acest drag pinguin. În esență, există o rețetă urmată de Gellu Naum în cărțile cu Apolodor: aceea a poveștii fără sfârșit.
Cea de-a doua carte poate fi văzută și ca o continuare a primei părți, construindu-se asemenea unei imense planșe de joc, pe ritmuri muzicale de carnaval, prin ploaie și pe vreme însorită, la ski sau la plajă, în diferite situații cotidiene, unele banale, altele surprinzătoare.
Fiecare „episod” din joc conține câte-o mică anecdotă și nu, nu sunt destinate unei categorii specifice de vârstă: aviz amatorilor care mai sar peste mesele importante din zi, care nu prea sunt buni prieteni cu sportul, dar au însă nevoie de validarea cântarului, care uită de spălatul pe dinți seara și câte și mai câte lecții pe care adulții le transmit copiilor, dar nu chiar prin exemplul propriu.
Ce sunt cărțile cu Apolodor?
Un reminder frumos colorat și ritmat, în versuri, care îți spune că în viață, oricâte obstacole ai întâmpina, vei ajunge oricum la destinație, câteodată prin forțe proprii, alteori împins de la spate de forțe invizibile benefice. Sunt două cărți care au văzut lumina mai multor ediții și aprecierile (sau dezaprobările) atâtor generații.
Apolodor pot fi eu, poți fi tu sau copilul tău. Apolodor poate fi oricine crede în puterea jocului și a dorului de acel „acasă” pe care nu ai cum să nu îl găsești dacă ești un spirit neodihnit și aventurier.
